Moștenirea lui Andrei - Epilogul gardianului

11 -Surâs de copil

O priveam pe Alexandra ca pe cel mai frumos și  prețios lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Ea era minunea mea... îi atingeam burtica și mă trezeam zâmbind din senin.

Ea era superbă, pe zi ce trecea era din ce în ce mai frumoasă, era fericită.

Iar eu voiam să o fac și mai fericită....

Într-o zi am făcut un mic picnic în grădina de trandafiri și am așezat o păturică la umbră. Am mâncat liniștiți și am făcut dragoste cu pasiunea care ne caracteriza deja.

O țineam strâns în brațe și mă jucam cu nasul în părul răsfirat, când i-am șoptit la ureche:

-Vrei să fii soția mea?

Ea a tăcut și nu a spus nimic...

-Alex, iubito....? Ai auzit ce te-am întrebat?

-Da... răspunde ea cu emoție.

-Și ce spui?

-Da... vreau....

Am întors-o cu fața spre mine și i-am așezat inelul pe deget... atunci am simțit că sunt cuprins de o liniște nemaiîntâlnită până în acel moment.

Planificasem nunta repede pentru că nu voiam ca fiul meu să se nască într-o familie separată. Și nici Alexandra nu a avut mari pretenții, pentru ea era important ca fiul nostru să fie bine, sănătos. Nu știu să citesc femeile, dar sper că nu îmi spune doar așa, ca să nu mă streseze. Am întrebat-o dacă este sigură că nu vrea rochie de mireasă, nuntă mare și toate cele, dar de fiecare dată m-a liniștit, spunându-mi că este mulțumită așa.

Nici mie nu îmi displace ideea. Tot ce îmi doresc este să fie soția mea și atât. Dacă nu am avea o familie mare aș fi răpit-o și ne-am fi căsătorit doar în prezența martorilor. Dar... Familie mare... nuntă... Chin....

Pătrașcu m-a apostrofat, că dacă știa că umblu cu fata lui mă trimitea de mult în armată. Săracul era îngrijorat pentru că se temea.

Sincer, cel mai greu mi-a fost cu Kiki...

Încercase o relație cu cineva dar eșuase. Alex mi-a spus că o vede tristă, îngândurată... Mi-e milă de ea, dar în afară de sentimentele de prietenie, nu mai simt altceva pentru ea.  Poate am fost primul bărbat din viața ei, dar sincer vreau să uite asta... Nu mai vreau această povară.

Spitalul din Constanța mi-a făcut o ofertă, să conduc secția de cardiologie de aici. Ideea mi se pare minunată, dar trebuie să vorbesc cu Alex, nu pot lua o hotărâre singur. Are dreptul să își spună părerea, mai ales că acum ne gândim și la copil.

Dar ea pare încântată. S-a obișnuit cu viața de aici, i se pare mult mai liniștită decât la București. Iar mie îmi convine pentru că nu aș mai fi sub lupa lui Pătrașcu toată ziua.

Dar m-am obișnuit ca lucrurile bune din viața mea să se distrugă... Toată fericirea noastră a dispărut într-o clipă. Fără să ne anunțe nimeni. Neașteptat. Brusc.

Roma, 2 ani mai târziu

Sunt chemat la camera de urgență prin asistenta de la informații. Cobor nervos pentru că aveam de citit și de completat câteva dosare și apoi o vizită la un pacient operat cu o seară înainte. Numai la camera de gardă nu am chef să ajung azi.