Roses and madness (Kpop Fan Fiction)

Epilog: Coșmarul ce a distrus o inimă

                                                               

                                                 Coșmarul ce a distrus o inimă

Simţeam ușoara arsură a căni fierbinţi asupra palmelor mele, dar in acel moment nu mă intresa, eram atentă doar asupra gustului dulceag ce imi acapara simţurile.

Elena putea să nege cât dorea, dar adevărul era că făcea cele mai bune cafele din căte gustasem, care iţi ajungeau direct la inimă. Am lăsat ceașca jos intorcându-mi atenţia asupra coli albe, aproape in intregime umplute cu scrisul meu. Un ultim rând a mai fost adăugat inainte de a mă semna. Totul se termina cu această ultimă scrisoare, nopţile pline de plânsete, nesiguranţa, teama... Imi vărsasem toată suferinţa in acele pagini și acum mă șimţeam insfârșit pregătită să infrunt noua viaţă pe care o aveam inainte.

Am simţit o ușoară presiune asupra umărului drept, urmată apoi de un sărut destinat obrazului meu care mi-a atins nevinovat colţul guri.

Mi-am ridicat privirea dând de zâmbetul larg al șatenului ce se afla lângă mine. Am zâmbit la rândul meu simţind cum mâna sa se așează pe coapsa mea inainte de a se apleca pentru a-mi observa stomacul, ce devenea mai proeminent cu fiecare zi, aplicându-i in cele din urmă un sărut grijuliu, aproape speriat.

- Micuţul meu a fost cuminte astăzi? A intrebat copilărește, ochii săi luând forma unei semiluni la cât de larg era zâmbetul său.

- Agitat ca intotdeauna, am răspuns amuzată de felul in care se comporta. Nu ne puteam aștepta la altceva din partea lui nu-i așa? E copilul tău până la urmă, iar așchia nu sare departe de trunchi sau mă inșel cumva Sehun? Nu mi-am primit răspunsul, in locul lui primind insă cu sărut tandru cu gust de ciocolată.

                                               _______________________________________

" Dragă Yu Kwon,

                 Probabil ai crezut că te-am uitat nu-i așa? Nu am făcut-o și-mi cer scuze pentru lipsa mea, dar ultimele luni au fost extrem de imprevizibile și sper ca următoarele rânduri să-ţi explice motivul absenţei mele.

             Pentru a-ţi explica insă pe indelete ar trebui să-ţi mai spun câteva lucruri pe care nu le-am menţionat in celelalte scrisori pe care ţi le-am trimis ( in general eram mai intresată de cum este starea ta decât să-ţi spun cum mai sunt zilele mele ).

        Presupun că ar trebui să incep cu cel mai important lucru, ești deja inchis de cinci ani in acel loc și mă consider datoare să-ţi ofer o explicaţie asupra trecutului meu ( pe care probabil trebuia să ţi-o dau acum mult timp ). Ști prea bine că la vârsta de cincisprezece ani mă aflam in orfelinat, dar nu ști și motivul pentru care mă aflam acolo...

       Aveam zece ani când s-a intâmplat totul, când in loc să mă trezesc in pătuţul meu inconjurată de animăluţe de pluș, am ajuns să-mi deschid ochi intr-un loc total necunoscut ce mirosea atât de tare a trandafiri incânt mi se făcea rău. Ţin perfect minte teama care imi acaparase mintea de copil și momentul total de panică când am zărit o privire de un albastru tulbure ce imi analiza fiecare mișcare.

           Au urmat lucruri pe care nici azi nu mi le pot explica...

          Acel om pe care il zărisem când mă trezisem pentru prima oară in acel coșmar mă trata de parcă eram copilul lui și imi spune mereu pe un nume pe care am ajuns să-l urăsc "Rose"... Nu aveam voie să fac nimic, nu puteam vorbi sau mișca fără permisiune, de parcă eram o păpușă mânuită de un păpușar. Orice greșeală se plătea scump, dar nicioadată nu s-a atins de trupul meu având alte intenţi, doar mă bătea până nu-mi mai simţeam corpul spunându-mi că sunt un copil rău ce merită pedepsit.