Roses and madness (Kpop Fan Fiction)

6. Amintiri din trecut - ( a doua parte )

6. Amintiri din trecut - ( a doua parte )

"...Respiraţia îmi îngheţase în piept, iar ochi priveau speriaţii silueta ce se afla la un metru de mine.

Ochii erau mai reci decât iarna, iar expresia fără sentimente. Am înghiţit nodul ce mi se formase in gât și l-am analizat mai bine. Avea o statură impunătoare dată de înălţimea sa și trăsăturile asiatice.

Pentru un moment teama dispăruse, mintea mea axându-se pe faptul că persoana de lângă mine nu are aceleași origini ca și mine.

Am văzut cum un zâmbet îi apare pe chip și imediat întreg corpul mi-a fost cuprins de un sentiment de siguranţă.

În mai puţin de câteva secunde mă aflam în picioare, incheietura mâini mele fiind prinsă în încleștarea sa. Teama mă acaparase din nou, iar glasul îmi pierise cu totul.

L-am lăsat să mă tragă după el fiind intimidată de prezenţa sa. Privirea mea îl analiza neavând altă ocupaţie, mă intriga faptul că suntem atât de diferiţi.

Părul ii era de un șaten închis aranjat neglijent, iar ochii îi erau ușor alungiţi și de un căprui intens.

Avea umeri laţi continuaţi de braţe lungi și sfârșindu-se cu două mâini de mărimi aproape duble faţă de ale mele. Degetel îi erau lungi și subţiri, iar incleștarea lor în jurul mâini mele era îndeajuns de strânsă cât să nu mă lase să scap, dar destul de lejeră pentru a nu mă răni.

Ochii mei au dat de clădirea bine cunoscută, iar curiozitatea ieși la suprafaţă din amalganul de sentimente ce mă încercau în acel moment. " Ce avea de gând?"

Treceam pe holuri îndreptându-ne spre un punct fix, biroul directoarei orfelinatului. Ceilalţi copii ne priveau curioași, supăraţi sau chiar invidioși, iar eu deveneau din ce în ce mai neliniștită.

Înainte să-mi dau seama fusesem trasă în biroul doamnei ce conducea locul în care stăteam, iar ușa trântită în urma mea.

- Yi Fan s-a intâmplat ceva? O voce groasă răsună în incăpere, iar corpul meu ingheţase instantaneu. Imediat am fost trasă înainte ajungând să stau în faţa celui ce mă adusese aici.

Doamna directoare stătea la biroul său, scaunele ce se aflau în faţa acestuia fiind ocupate de două persoane. Un bărbat cu aceleași trăsături cu ale băiatului și o femeie cu iriși albaștri și păr aproape blond.

Amăndoi mă priveau întrebători și imediat am simţit cum mâna mea este eliberată, iar acel "Yi Fan" se apropie de persoanele necunoscute mie și le șoptește ceva, un zâmbet decorându-i imediat trăsăturile.

- Doamnă am dori să adoptăm această copilă, inima și-a oprit ritmul, iar tot corpul a inceput să-mi tremure involuntar.

Bărbatul părea cât se poate de serios, iar femeia îmi zâmbea călduros. Am înghiţit in sec simţindu-mi gâtul uscat, iar cuvintele rămăseseră pierdute pe undeva prin grădină.

- Din câte văd a luat mult mai puţin decât mă așteptam, deci presupun că doriţi să știţi câte ceva despre fata pe care doriţi să o adoptaţi, nu-i așa? Domnul aprobă imediat cu o mișcare din cap, iar mintea mea încă nu reușea sa-și dea seama ce se intâmplă.

- Deci să incepem, numele ei este Elsa Rosemary Winter, are vârsta de cincisprezece ani și este in custodia noastră de trei luni. Părinţii să-i au murit când avea vârsta de zece ani și din cauza anumitor circumstanţe nu a venit de atunci aici. Timp de cinci luni a fost internată în spital, prefer să nu spun din ce cauză având în vedere faptul că s-ar putea să-i fie inconfortabil, las la latitudinea ei dacă vă divulga povestea din spatele cuvintelor mele. Aș dori să vă spun că trebuie să fiţi foarte inţelegători cu ea, este o fire mai sensibilă și de asemenea prezentă două fobii puţin mai...să spunem ciudate. Prima este faţă de trandafiri, va face o criză dacă va ajunge să îi vadă sau să le simtă mirosul. Cât despre a doua, corpul său refuză orice contact cu o persoană ce prezintă o boală a sistemului nervos.

Cei trei păreau surprinși, iar pe chipurile lor se citea nelămurirea și eram mai mult decât sigură că aveau să se răzgândească imediat așa că mi-am plecat capul fixându-mi privirea asupra podelei.

Nu m-am aștepta însă la pereche de braţe subţiri ce mi-au prins trupul într-o imbrăţisare strânsă. Imediat am simţit un miros subtil de vanilie care mi-a relaxat intreg corpul. 

Femeie ce se afla alături de acel domn mă imbrăţisa.

S-a depărtat ușor de mine, mâna sa ajungând pe creștetul meu. Ochii îi erau scăldaţi in lacrimi și avea un zâmbet amar pe chip.

Imediat am văzut cum bărbatul îi cere doamnei directoare să completeze cât mai repede actele pentru adopţie.

Am simţit cum sunt trasă dintre braţele femei și în mai puţin de câteva secunde faţa îmi era afundată în tricoul băiatului, iar două mâini imi strângeau puternic trupul..."

Am aflat mai târziu că Yi Fan era cu doi ani mai mare decât mine și în ciuda vârstelor noastre am ajuns să fim foarte atașaţi unul de celălalt.

Datorită lui am putut experimenta cum este o copilărie fericită.

Eram inseparabili și deși nu aveam legături de sânge ne comportam asemenea fraţilor.

Nopţi în care ne furișam unul în patul celuilalt, ore în care discutam fără oprire. El devenise sprijinul meu și atâta timp cât era aproape de mine toate temerile dispăreau.

Însă toate lucrurile bune au și un sfârșit, după ce a intrat la academia de poliţie timpul pe care îl petreceam împreună devenise extrem de limitat.

Lucrurile nu s-au imbunătăţit nici după absolvire, atunci au început să apară cazurile ducând la plecarea sa prin diferite colţuri ale lumi.

Datorită faptului că era fluent în mai multe limbi străine se considera că este mai potrivit în afara ţări decât în înteriorul ei.

Îmi lipsea...dar știam că-și trăiește visul și nu vroiam să fiu eu persoana care îi stă in cale. Lunile treceau cu încetinitorul și chiar dacă Yi Fan mă suna aproape în fiecare zi simţeam că mă sufoc în casa de dimensiuni mari, dar atât de pustie.

Nu plecasem până atunci din casa ce îmi devenise cămin, datorită iubiri și recunoștinţei pe care o purtam domnului și doamnei Wu, dar lucrurile deveneau din ce în ce mai complicate.

Aveam nouăsprezece ani și niciun ţel pentru viitor, persoanele ce îmi deveniseră părinţi încercau de multă vreme să mă convingă să mă ocup de afacerea pe care o deţineau, dar aveam sentimentul că nu mi se potrivește.

Nu puteam sta ore intr-un birou cu privirea fixată intr-un calculator, așa cum făcea tata. Deţineau un lanţ de restaurante chinezesti ce se întindeau în tot orașul.

Mama era cea care se ocupa de aspectul locurilor și calitatea mâncărurilor, în timp ce tata își petrecea zilele vorbind cu asociaţii și calculând profitul.

Nu vroiam ca ăsta să fie viitorul meu așa că la douăzeci de ani am ajuns să-mi i-au viaţa în mâini și să invăţ să mă descurc de una singură.

Cu puţin noroc reușisem să-mi clădesc un viitor destul de bun și să uit de trecut. Părinţi mei lăsaseră afacerea pe mâinile unei persoane capabile și plecaseră in Vancouver, iar după spusele lui Kris acum erau in Shanghai, orașul natal al tatei.