Roses and madness (Kpop Fan Fiction)

6. Amintiri din trecut - (prima parte)

6. Amintiri din trecut

Simţeam fiori reci ai dimineţii cum pun stăpânire pe corpul meu și mi-am lipit trupul de sursa de căldură ce se afla la stânga mea.

Am simţit greutatea unui braţ asupra corpului meu și am zâmbit când am fost trasă mai aproape de corpul atât de familiar. Exact ca în copilărie.

Un chicotit slab pe o tonalitate joasă mi-a răsunat în urechi și mi-am deschis ochii dând de imaginea unui Kris cu părul răvășit și ochi întredeschiși, dar cu un zâmbet larg pe buze.

Am căscat somnoroasă și mi-am ascuns capul la pieptul său mormăind un " cât este ceasul?", înainte de a simţi o mișcare ușoară aproape imperceptibilă.

- Șapte dimineaţa, stai liniștită este încă devreme, vocea îi era somnoroasă și plictisită, dar îi auzisem tare și clar răspunsul. În mai puţin de zece secunde eram în picioare practic fugind spre baie.

Mi-am trecut peria prin păr încercând să calmeze firele rebele și să par cât de cât decentă. Perechea de blugi și tricoul alb fuseseră o provocare, dar după multe încercări și poziţi ciudate reușisem să mă îmbrac fără a-mi deranja braţul rănit.

Kris privise amuzat lupta mea împotriva hainelor, iar eu mă mulţumisem doar să-i arunc o incruntătură. Eram atât de obișnuiţi unul cu celălalt încât rușinea nu mai avea loc.

- Poţi să-mi explici și mie de ce trebuie să te trezești atât de devreme?

- Să ne trezim, fiindcă trebuie să vi cu mine, am răspuns rapid primind o expresie confuză din partea lui. Vreau să cunoști pe cineva important.

Mă jucam absent cu marginea tricoului, încercând să nu fac contact vizual cu fratele meu. Nu știam cum va decurge ziua de azi, eram pregătită să-i explic lui Yu motivul pentru care eu și Kris eram așa apropiaţi, dar știind caracterul fratelui meu nu eram sigură de reacţia sa când va afla despre Yu.

                                                                       ***

Mă simţeam ca la un examen, fiecare mușchi îmi era încordat și ascultam cu cea mai mare atenţie sunetul din jurul așteptându-l pe cel care avea să-mi arate că Yu sosise.

Kris părea extrem de relaxat, avea o poziţie lejeră pe scaun și iar mai fi trebuit un ziar pentru a se asemăna acelor personaje din filme.

Urechile mele au perceput sunetul atât de cunoscut și mi-am întors privirea spre ușă forţând un zâmbet.

Am observat imediat cearcănele proeminente și privirea obosită. Voiam doar să mă ridic și să alerg în direcţia lui pentru al imbrăţișa, dar încă nu știam sigur dacă fratele meu avea la el acel pistol pe care poliţiști îl poartă mereu cu ei și nu vroiam să risc.

I-am făcut semn să vină la masa noastră și imediat am dat de expresia plină de nelămurire de pe chipul lui Kris.

Mi-am dres glasul imediat ce Yu se instalase și aș fi dat orice să nu fiu in situaţia asta.

- Kris, aș vrea să-l cunoști pe Yu Kwon...iubitul meu, Yu acesta este fratele meu Yi Fan, am rostit atât de încet încât se asemăna unei șoapte.

Cu coada ochiului am văzut privirea uimită a lui Yu și felul cum Kris îl analiza din cap până în picioare. Acum nu mai era fratele iubitor ci poliţistul cu sânge rece și aveam vaga impresie că nu avea să-l accepte pe Yu decât după ce va cerceta în amănunţit cine este.

Am înghiţit în sec văzând zâmbetul fals și ochii fără expresia ai fratelui meu.

- Este o incântare să te întâlnesc Yu Kwon, vocea lui Kris avea o urmă de sarcasm și am privit cum cei doi își strâng mâinile. Părea un gest prietenesc, dar observasem grimasa ce apăruse câteva clipe pe chipul lui Yu, înainte de a murmura ceva ce se asemăna unui răspuns. O să fie o dimineaţă lungă.

Conversaţia era monotonă și fără sens doar intrebări și răspunsuri spuse pe jumătate. Kris a trebuit să plece eventual la secţie, iar acum rămăsesem doar cu Yu ce mai mult ca sigur aștepta răspunsuri.

- Presupun că vrei o explicaţie, nu-i așa? Răspunsul îi fu un da sec și aveam vaga impresie că îl supărasem.

- Yi Fan și eu suntem fraţi, doar că între noi nu există legături de sânge. Am fost adoptată de familia sa când aveam cincisprezece ani și mi-a fost permis să imi păstrez numele de familie.

Simţeam un nod în gât, dar tot aveam de gând să-i spun chiar și o mică părticică din viaţa mea. Păstrând însă motivul pentru care rămăsesem orfană un secret, deoarece ar fi fost prea mult pentru mintea mea obosită.

"  Așa cum fiecare copil fără părinţi, rude sau o persoană care să-i devină tutore ajunge într-un final la orfelinat, acolo am ajuns și eu.

Lunile prin spitale puseseră o amprentă asupra trupului meu, ce arăta acum fără viaţă. Pielea mea devenise mai albă decât zăpada, iar cearcănele ieșeau și mai mult in evidenţă din această cauză.

Eram atăt de slabă încât mă puteai crede anorexică și nu aveam nicio fărâmă de putere in trupul meu scheletic. Mă simțeam mai goală decât o carapace care își pierduse conținutul.

Uram fețele vesele și zâmbetele ce nu aveau niciun rost. Toți eram simple ființe fără viitor ce își pierduseră fericirea.

Nimic nu îmi mai putea aduce la veselia ce mă înconjura înainte ca tot coșmarul acela să înceapă, așa că singurul lucru pe care îl făceam era să mă ascund într-un colț și să-mi vărs amarul.

Erau zile în care oameni veneau pentru a adopta un copil, iar atunci totul era cuprins de nebunie și pentru ce? Copii luați de acele persoane se întorceau de obicei înapoi, cu lacrimi umplându-le obrajii, din diferite motive ce nouă celorlalți nu ne erau dezvăluite.

Doar câțiva aveau norocul să rămână alături de acei oameni, de aceea nu-mi făceam speranțe deșarte.

De obicei mă ascundeam sau îi tratam cu indiferență cand încercau să se apropie de mine reușind astfel să-i fac să-și piardă interesul asupra persoanei mele. 

Era una dintre acele zile, doar că de data asta toți încercau să impresioneze, deoarece venea un om important. Mie însă îmi era indiferent, mă ascunsesem deja în cel mai îndepărtat colț  al grădini ce aparținea orfelinatului, la umbra unui pom.

Stăteam întinsă pe spate în iarbă, ascultând foșnetul frunzelor. Trecuseră trei luni de când fusesem adusă la orfelinat si eram sigură că nu aveam sa plec prea curând. 

Simțeam vag ușoara vibrație a pământului și m-am ridicat imediat în șezut. Odată ce ai fost în iad, rămâi cu un lucru ce se poate asemăna unui al șaselea simț.