Roses and madness (Kpop Fan Fiction)

7. Fulgi de zăpadă

7. Fulgi de zăpadă

*După trei luni*

Mi-am strâns mai bine paltonul în jurul corpului într-o incercare disperată de a mă incălzi. Vântul nemilos îmi bicuia obraji, iar fulgi se așterneau alene în părul ce se revărsa de sub bereta mea tricotă.

Am clipit de câteva ori încercând să nu lăcrimez din cauza rafalelor nestăvilite de vânt. Respiraţia mi se transforma în aburi imediat ce îmi părasea buzele intrând în contact cu aerul ingheţat.

Trupul începea să-mi amorţaescă și să tremure deși stătusem doar pentru puţin timp nemișcată.

Auzeam vag cântecele care răsunau în vitrinele multicolore și glasurile variate ce se veneau din toate părţile. Toate lucrurile din jurul meu inspirau spiritul festiv al sărbătorilor, de la beculeţele pline de culoare până la mici copilași cu feţe îmbujorate ce priveau cu atâta curiozitate vitrinele pline de bunătăţi.

În spatele meu o femeie îmbrăcată din cap până în picioare în verde făcea reclamă unei cofetări, în timp ce feluriţi oameni se opreau, ascultau sau intrau în locul despre care doamna vorbea cu atâta patos.

Mi-am frecat mâinile simţind cum frigul începe să intre prin mănușile pe care le purtam.

Am simţit o vibraţie scurtă la nivelul buzunarului stâng și am băgat mâna rapid, încercând să dau de telefonul meu printre toate nimicurile ce se aflau acolo.

Am zâmbit involuntar când am văzut că primisem un mesaj de la Yu.

" Ajung în zece minute." Scurt și la obiect asemenea persoanei care îl scrisese. Poate că iubitul meu nu era tipul persoanei care să-mi spună în fiecare zi că mă iubește, dar lucrurile mărunte pe care le făcea îmi dovedeau sentimentele sale.

Cuti pline cu boamboanele cele mai rafinate care veneau mereu de la un anonim, scrisori fără semnătură sau destinatar, aveam parte de astfel de lucruri și deși nu aveau niciun nume știam că sunt de la el.

Recunoșteam mirosul de citrice ce rămânea impregnat în panglicile cu care erau de obicei legate cutile sau in felul în care scrisul de pe scrisori se înclina când la stânga când la dreapta de parcă vântul ar fi fost foarte nehotărât.

Am zâmbit simţind o pereche de braţe cum îmi cuprind trupul și îl lipesc de un altul cu mult mai cald, îi simţeam respiraţia mentolată în ceafă și mirosul său specific cu un ușor iz de scorţișoară.

Mâinile noastre sau descoperit printre paltonurile ce le stăteau în cale și am pornit pe străduţele acoperite cu straturi de nea. Cuvintele deveniseră de prisos în ultima vreme, nu mai aveam nevoie de ele pentru a exprima sentimentele ce ne măcinau atât de tare.

Un chicot mi-a părăsit buzele când mi-am dat seama că eram asemenea acelor cupluri de indrăgostiţi de care eu și Kris râdeam când îi vedeam pe strădă. Erau râsete nevinovate ale copilăriei, deși aveam cincisprezece ani nu aveam comportamentul sau cunoștinţele unei persoane de vârsta mea, dar fratele meu se cobora la nivelul meu mental pentru a-mi face pe plac.

Chiar și atunci când după multe sforţări ajunsesem la un nivel acceptabil, Kris încă îmi mai oferea acele mici momente în care mă comportam asemenea unui copil ce vede pentru prima dată lumea.

  

                                                                           ***

Aerul începuse încetul cu încetul să devină puţin diferit. Din rece, tăios cu un miros de ud, se transformase în călduţ și plin de arome diversificate, iar eu în disperarea ce pusese stăpânire pe mine nu puteam descoperi motivul acestei schimbări.

Privisem toate geamurile, pietrele, troienele de zăpadă, dar nimic nu părea neobișnuit.

Yu părea relaxat mergând la pas cu mine, dar trăgându-mă încet în faţă pentru a continua drumul. Ne strecuram printre străduţele înguste, trecând pe lângă casele impunătoare ce erau decorate in culorile de sărbătoare.

Privirea mea a întâlnit la scurt timp o mare lumină și am rămas înmărmurită privind spectacolul din faţa mea. Fiecare bancă sau bordură era încărcată cu boluri de sticlă multicolore, iar înăuntrul lor se găsea câte o lumânare colorată ce ardea jucăuș.

- Din câte știu este o tradiţie Japoneză ca înainte de Crăciun cuplurile să aprindă împreună o lumânare pentru a aduce lumină în relaţia lor. Aș putea să mă inșel totuși și să fie vorba doar o altă modalitate de a promova această sărbătoare, dar nu strică să încercăm, nu? Un zâmbet a apărut pe chipul meu și am dat din cap afirmativ strângându-i mâna.

Puneam cu grijă o lumânare cu aromă de vanilie într-un bol albastru în timp ce Yu îmi spunea că locul în care ne aflam era populat în general de asiatici și că obișnuiau să sărbătorească Crăciunul împreună, fiecare împărtășind tradițile de care dispuneau.

Imediat ce lumânarea și-a găsit locul în mica construcţie din sticlă, Yu mi-a înmânat un marker . După spusele sale trebuia să ne scriem numele pentru a arăta că bolul este al nostru.

Mâna mea a acţionat din instinct scriind numele meu întreg, pentru ca apoi să-i înmânez iubitului meu lucrurile necesare pentru a face la fel.

L-am văzut cum se încruntă câteva secunde, înainte de aș scrie numele lângă al meu.

- Nu știam că te cheamă și Rosemary, a rostit părând supărat, iar mie mi-a trecut un fior prin întreg corpul la auzul acelui nume. Nu-l mai folosisem de când fusesem în orfelinat, evitam să-l rostesc, dar acum îl scrisesem din instinct, când eram mică și mi se cerea să mă semnez, mereu o făceam cu numele întreg așa că îmi intrase în reflexe.

După moarte părinţilor mei ajunsesem să îmi urăsc numele, așa că încercam mereu să-l evit, dar acum într-un moment de pură fericire îl scrisesem fără să-mi dau seama.

- Nu am crezut că este important, multe persoane nu știu că mai am și un al doilea nume, așa că nu obișnuiesc să-l folosesc. Vocea imi era spartă și puteam jura că mă bâlbâisem spre final, dar Yu îmi oferise doar un zâmbet înainte de a-mi înmâna candela pentru a o așeza pe singura bordură goală.

Deci probabil că mă urâţi că am întârziat atât, dar am o explicaţie. Săptămâna trecută am avut parte de o înmormântare, lucru care a dus la pierderea a multe ore de somn, pe care încă nu le-am recuperat( nu cred că poate cineva să doarmă știind că mortul se află la două camere distanţă de el, iar a doua zi a trebuit să stau și în aceași cameră cu el, alături de bătrânele ce boceau-_-). Săptămâna asta am răcit ( nici nu mă mir având in vedere că tot liceul este răcit).

P.S: Tocmai am terminat volumul șase din Harry Potter și se prea poate să fi înfluenţat felul în care scriu, de asemenea îmi cer scuze că este atât de scurt având în vedere că v-am făcut să așteptaţi atât, dar timpul meu liber s-a rezumat la somn, pentru a recupera orele pierdute și mai ales fiindcă atunci când răcesc obișnuiesc să am febră și multe frisoane ( și să-mi pierd vocea pe o perioadă nedeterminată-_-)

A și am văzut că vă intresează trecutul Elsei, păi poate vă dezamăgesc, dar îl veţi afla pe la finalul cărţi, dar până atunci se va întâmpla ceva la care nu vă așteptaţi ;)