Roses and madness (Kpop Fan Fiction)

11. Scrisori

11. Scrisori

Am auzit scârţâitul podelei și mi-am inchis ochi, ţinându-mi pleoapele strâns lipide. Nu eram pregătită, imi era frică.

- Elsa...un oftat mi-a părăsit pieptul imediat ce am recunoscut vocea dulce a prietenei mele.

M-am ridicat in șezut fixându-mi privirea pe Elena. Era imbrăcată simplu cu o pereche de blugi spălăciţi și un pulovăr pufos, dar chiar și așa tot asemenea un model din reviste arăta. Am zâmbit slab salutând-o, in timp ce ea mă analiza din cap până in picioare incruntată.

- S-a intâmplat ceva? Am intrebat-o incercând să par normală, deși pe dinăuntru ţipam de durere.

- A sosit Yu...Elsa ești bine, arăţi de parcă ar fi murit cineva.

- Sunt bine, stai liniștită, am rostit simţind cum intreg corpul imi ingheaţă la auzul acelui nume...și da avea dreptate, murise ceva...inima mea.

M-a ridicat rapid din pat, luând drumul spre sufragerie nebăgând in seamă protestele Elenei. Privirea imi era fixată asupra parchetului incercât din tot posibilul să mă adun.

- Elsa! O durere cruntă mi-a cuprins sufletul la auzul acelei voci și am adunat ultima fărâmă de curaj din fiinţa mea pentru al privi pe cel pe care il iubeam din tot sufletul.

Era tot un zâmbet, ochi ii străluceau in spatele bretonului roșcat, dar imediat ce mi-a zărit starea deplorabilă expresia sa a devenit plină de ingrijorare.

- Elsa, iubito s-a intâmplat ceva? Am recunoscut un ușor tremur in vocea sa și m-am dat un pas mai in spate. Yu se ridicase de pe canapea și venea spre mine, dar cu fiecare pas pe care il făcea simţeam cum imi dispare aerul din plămâni și mi se oprește inima.

Imediat a fost in faţa mea vrând să mă imbrăţișeze, corpul meu a reacţionat imediat și m-am trezit cu spatele lipit de cel mai apropiat perete, in incercarea mea de al ţine la distanţă.

El doar rămăsese ţintuit locului privindu-mă mirat și rănit.

Mi-am mutat privirea simţind cum picioarele mi se inmoaie și trupul nu  m-ai ascultă de mine. Eram la limită, simţeam că mă sufoc și singurul lucru pe care il voiam era să ies cât mai repede de acolo.

- Elsa...ce se petrece? De ce te comporţi așa? Voce sa mă zgâria pe creer și făcea lacrimile ce le ţinusem atâta timp ascunse să iasă la iveală.

Mi-am ridicat privirea inspre el și am murmurat un "De ce?" inainte ca un râs spart să-mi părăsească fiinţa. Privirea imi devenea tot mai inceţoșată, iar picioarele erau pe punctul de a ceda.

- Stai departe de ea! Vocea lui Kris a venit asemenea unei binecuvântări și al unui blestem. In acel moment mi-am lăsat trupul să se relaxeze, ochi mi s-au inchis treptat până când intunericul devenise singurul lucru ce mă mai inconjura.

După doi ani

Lacrimile curgeau șiroaie pe obraji mei, in timp ce privirea mea era fixată pe cel ce-mi adusese atâta fericire și durere in suflet. Părul să devenise din roșcat negru tăciune, făcându-i pielea și mai albă decât era inainte.

Era timpul...timpul să incerc să trec peste, de când fusese inchis venisem in fiecare zi să-l văd, iar cu ajutorul lui Kris primise permisiunea de a sta alături de el două ore pe zi, in locul vizitelor scurte ce se făceau in mod normal.

Imi silisem trupul să intre intr-un sanatoriu, inconjurată de persoane care imi aduceau aminte de coșmarul meu.

Toate pentru el...

Devenisem o epavă umană cu trecerea timpului, arătam ca o bolnavă incurabilă și asta din cauza incăpăţânări mele de a face ceva ce imi șubrezea sănătatea.

Incercasem să i-au din nou consiliere, pentru a-mi trata fobiile, dar nu puteam face nimic, subconștientul meu imi implatase această teamă și din cauza faptului că nu incercasem să mă tratez mai devreme acum era doar o pierdere de timp.

Yi Fan se ruga incontinu de mine să incetez, dar la fel ca și el aveam o voinţă de fier și o incăpăţânare pe măsură. Am continuat cum am putut, până am ajuns să mă sperii de propria reflexie in oglindă. Fiindcă pe suprafata de sticlă nu eram eu ci imaginea unei moarte.

După multă vreme decisesem că era destul, nu mă răneam numai pe mine ci și pe Kris, care devenea din ce in ce mai ursuz in fiecare zi.

Dar nu aveam să-l părăsesc pe Yu in totalitate, aveam să-i trimit scrisori. Știam sigur de la asistenta ce-l ingrijea că avea momente de luciditate, care din păcate nu se intâmplau când il vizitam. Atunci era ca și când aș fi fost singură, iar el nu ar fi fost la capătul celălalt al mesei la care stăteam.

Poate că era o prostie, poate că el nici nu le-ar fi citit, dar voiam intr-un fel să-i arăt că nu e in totalitate singur, că incă mai sunt acolo, pentru el...

Mi-am scuturat descurajată capul, inainte de a zambi amar, era timpul să las trecutul in urmă. 

L-am privit pentru ultima oară pe cel care-mi oferise o fărâmă de fericire in monotonia vieți mele, dar care in acelaș timp m-a distrus complet, inainte de a inchide ușa in spatele meu, era vreme să uit de toate.

( JUR CĂ URĂSC SITE-UL ĂSTA! De ceva vreme de fiecare dată când intram la lucrări și alegeam o carte să scriu (orice carte) imi spunea că nu există, deci serios acum dacă e publicată cum să nu existe!?! Până la urmă la " Roses and Madness" văd că s-a rezolvat problema, dar la celelalte nu. Imi pare nespus de rău că nu am postat de un car de ani, dar pe lângă școală am avut și probleme cu site-ul ăsta nenorocit.

P.S: Acesta este ultimul capitol, voi mai scrie epilogul care v-a fi puțin mai lung și apoi gata. Ași fi vrut să mai scriu la poveste, dar după ce am văzut cât ține wattpad-ul cu mine m-am decis să o termin până nu intâmpin altă problemă.)