Endless love

12. Timp

                                                 ***

 Elsa's POV.

Ar putea merge in dormitor, ar putea lua si cartea aia cu el, iar dimineata vom fi doar doi straini care vor bea, intamplator, cafeaua impreuna. E tarziu, iar gandurile mele fug printre dorinte nascute chiar din momentul in care degetele lui mi-au atins spatele in timp ce dansam. Ma atrage, dar lucrurile se intampla asa numai in filme, ar fi o copilarie sa ma las, tocmai acum, ghidata de scenarii imaginate. Cu un zambet prietenos si putin fortat il intreb daca totul este ok.

-Da, este foarte bine! Multumesc mult, cine stie de cine ma mai loveam si in seara asta daca plecam acum.

-Da, asa macar te-ai lovit de mine. Hai, spor la citit. Eu ma voi mai uita la televizor, daca nu ai somn, stii unde ma gasesti. Ii raspund in graba. As vrea sa scap cat mai repede de privirea lui, fie sa scap, fie sa ma las devorata de ea. Raman atintita inaintea lui iar involuntar, ochii mei incep sa il exploreze. E un barbat fascinant si emana un aer aparte, aproape ma face sa ma simt ca o tanara naiva si excitata din cauza solistului impasibil al unei trupe rock anonime. Fara sa vreau, observ ca nici eu nu i-am ramas indiferenta. Tanjim amandoi dupa acelasi lucru dar acum parca timpul a inghetat si noi odata cu el. 

       Parca trezit din transa se indreapta ezitant catre usa dormitorului, apoi intr-o fractiune de secunda, imi simt buzele cuprinse intr-un sarut mult asteptat în timp ce mainile lui imi tin corpul strans lipit de al sau. Ma tranteșse pe canapea iar orice incercare de a scapa de atingerile acestui barbat, n-ar fi altceva decat o imensa greseala. 

      Ii deschei camasa si ma las cuprinsa de caldura si parfumul lui. Imi doresc sa ii simt fiecare centimetru din piele cat mai aproape. Respiratiile noastre neregulate, dar perfect sincronizate strapung linistea camerei, iar New York-ul geme din spatele geamurilor. Buzele lui isi croiesc atent drumul pe abdomenul meu, iar cu fiecare gest imi simt inima batandu-mi mai tare. Respiratia mi se opreste atunci cand obrazul lui aspru imi atinge usor interiorul coapsei. Cu el aici simt ca am lasat deoparte orice masca ori inhibitie. Barbatul de care sunt indragostita e chiar aici cu mine iar orasul se inchina la picioarele noastre. Buzele si limba lui calda ma poarta pe culmile placerii si pot presimti momentul ce urmeaza. Imi infig degetele in parul lui in timp ce imi simt fiecare muschi incordat. Simt acea tensiune crescanda iar gemetele mele tot mai greu de controlat ii dau de inteles dragului meu iubit ca sunt cea mai fericita femeie din New York.

     Nu am crezut ca voi mai avea nevoie de vreun barbat, cel putin nu in viata asta, dar iata cum o singura noapte, predestinata parca, ajunge sa-mi rastoarne toate certitudinile. El e singurul caruia m-am daruit fara retineri. Ciudat, nu? Sa fie o simpla intamplare ori totul a fost menit sa capete asa o turnura. Sper doar ca timpul sa se opreasca acum, sub atingerile lui.

         Ed's POV. 

     Nu stiu prea multe despre tigara de dupa, dar cafeaua de dupa este magnifica. Da, treceam prin anii in care nu puteam refuza o cafea, indiferent de ora. Cui ii pasa ca este aproape patru dimineata, cand ea m-a invitat la o cafea savurata in pat, alaturi de ea in lenjerie intima. Imi plac detaliile, e unul dintre lucrurile care ma fac diferit si de care nu ma pot lasa. Intr-adevar, imi place si sa gasesc mereu defecte. In oameni, in lucruri, in cuvinte. Asta e un fel de blestem, dar e ceea ce am sa caut mereu. Asa am fost conceput. Ca un masochist.

Am rugat-o sa nu se imbrace. Bineinteles ca nu m-a ascultat. Eram doar un strain, plin de lucruri care inca ii provocau indoieli. Eram doar un strain, ca pentru toti. Toata viata mi-a placut sa raman un strain. Imi place sa ma separ, face parte din instinctul meu. Sunt plin de intrebari la ora asta, dupa o ora intensa de dragoste. Probabil cea mai buna ora de cand sunt in New York. E orasul care nu doarme niciodata, noi de ce am dormi? Pe principiul asta mergeam, cand am decis ca o cafea la patru dimineata ar fi mai mult decat potrivita. Ea este tacuta. Probabil regreta. Probabil si-a dat seama ca nu sunt deloc ceea ce par. Sunt un copil nebarbierit, in trupul unui adult care se imbraca la intamplare, cu camasi peste tricouri, cu negru peste negru, cu un corp lasat sa se dezvolte in voia sa si cu degete mereu murdare de cerneala. Sau poate a privit atent in ochii mei si mi-a vazut varsta inaintata din ei. Ochii astia au vazut multe, iubito. Ei vor muri primii. Mi-ar placea sa o numesc asa, mi-ar placea sa ma strige asa. Oare maine, in miezul zilei, cand ne vom trezi si ne vom lua ramas-bun, voi fi doar un strain? Dar toate intrebarile isi gaseau raspuns undeva in zarea luminata de reflectoarele spoturilor publicitare din Manhattan. Toate gandurile mureau pe buzele mele cand o priveam din umbra camerei sale cum face cafeaua. Toate poftele pentru orice alta femeie piereau. Eram ca un batran lasat singur de femeia care l-a iubit toata viata. Totul se transforma in dorinta cand o priveam. Imi muscam buzele cu pofta de a musca alte buze. Pe ale ei. Cu pofta de a gusta iarasi pielea ei. Cu iluzia unei alte ore ca cea din urma, devorata de gandurile mele interioare. Dragostea cu ea a fost ca un parfum pe care l-am mirosit pe o strada aglomerata din New York. A lasat urme si mi-a placut la nebunie, incat in fiecare clipa ma gandeam cui apartine acel parfum si imi bateam joc de simturile mele olfactive, supunandu-le la torturi, pentru a gasi acel miros care a trecut. Asa a fost si acea ora cu ea, incercam sa mi-o reimaginez, sa refac totul, dar ramaneam doar cu gemetele ei in urechi si cu gustul amar al parfumului de pe gatul ei, pe varful limbii mele.

Si nu e ca si cum ar fi cea mai cuminte fata si totul a fost o intamplare. Prepara cafeaua intr-un cardigan negru, luat peste pielea goala si într-o pereche de chiloti. Ma uitam la fundul ei de cand s-a dus la aragaz si sunt sigur ca stia ca ms holbez la ea si nu la biblioteca ei de care ma prefaceam interesat. Poate de aceea a ales sa ia cutia de zahar din dulapul de jos. Poate de aceea cardiganul i-a cazut de pe un umar si nu s-a deranjat sa il ridice, incat eu sa vad clar locul unde am marcat-o. Deasupra umarului stang avea amprenta dintilor mei in carnea sa. Eu aveam modelul unghiilor ei pe spatele meu. Tot o forma de arta, dar nimeni nu e atent la detaliile de genul asta.

Cafeaua este gata si ea mi-o serveste pe o farfurioara cu un model japonez. Ceva cu flori roz de cires. Suntem tacuti. Impartim linistea si sunt sigur ca lumea habar nu are ca persoana perfecta este cea cu care poti imparti linistea. Se uita la mine insistent, fara sa incerce sa ascunda acest lucru. Isi ridica cardiganul atunci cand acesta cade de pe un umar, dezvelindu-i sanii perfecti. Ma priveste si imi spune:

-Nu te cunosc deloc.

- Vei avea timp.

-Nimeni nu are timp.

-Eu am, ii spun. Apoi ma ridic de pe canapea si ma uit la titlurile din biblioteca ei.
Ma urmareste atenta timp de zece minute si imi spune ca nu crede ca voi gasi ceva interesant pe acolo. Deja imi gasisem cartea preferata. A fost de ajuns.

- Vrei sa mergem in dormitor? Ma intreaba, in timp ce se juca cu ceasca goala de cafea.

- Da, poate reusim sa adormim. Stai cu mine?

- Doar daca vrei.

- Da…

Sunt mai prost decat credeam. Ma conduce in dormitorul care, initial, era pregatit doar pentru mine. Cearsafurile albe asteptau nesifonate sa-mi faca o impresie buna, dar eu ma gandeam la cum vreau ca ele sa fie patate de noi, cand ne vom trezi. Ma gandeam iarasi la ea goala, invelita doar in cearsaf si la ceata din New York de dimineata, privita de pe geamul din dormitor, cu ea tinandu-se de gatul meu ca de o ultima speranta catre un vis maret. Poate aa putea sa-ti fiu o mica speranta. Alea mari sunt la Dickens.

Cred ca a adormit. Piciorul ei gol statea protejat, intre picioarele mele si ii simteam pielea fina, ceea ce mi se parea genial. Mana ei se odihnea pe pieptul meu, iar buzele aproape ca adormisera intr-un sarut continuu al obrazului meu. Priveam New York-ul de acolo, din pat, de langa ea si mi-am dat seama cat sunt de norocos. Doar ca eu nu cred in noroc, doar in probabilitati. Doar ca nimic nu a fost atat de perfect ca ora aceea si nicio dimineata la fel de fericita ca dimineata in care urma sa ma trezesc langa ea. Am adormit cand zorii inveleau orasul, trezindu-l la viata si facandu-l sa tipe de zgomotul masinilor si al oamenilor. Noi adormeam cand altii se trezeau, urmandu-si rutina. Noi eram altfel, si asta ne definea in acele momente. Am adormit cu sanul ei umplandu-mi mana si cu buzele mele lipite de ceafa ei, dupa ce am urmarit indelung acel costum barbatesc aruncat pe scaunul din balcon acoperit aproape in totalitate de zapada. Mereu am fost atent la detalii. Mereu am cautat defecte.