Remeber us|| Draco Malfoy

Era Adevărat?

Narator

În zilele următoare, Kaylie încearcă să afle mai multe despre legenda povestită de Ron. Draco părea deja enervat de acest lucru.

Draco Malfoy

Kaylie începuse să poarte o obsesie acestei legende de adormit copiii după părerea mea. Nu mai era atentă la nici o oră. Nici una în afară de Previziuni.

Mă deranja acest lucru deoarece nici cu mine nu mai petrecea timp. Era toata ziua în bibliotecă sau cu o carte în mână.

În una din zile stăteam și eu cu ea pentru a ne face tema la Transfigurări. Ea bineînțeles că citea ceva total pe lângă.

— Fi atent ce am aflat, începe ea să spună văzându-mă cum îmi dau ochii peste cap. Bine, lasă, continuă ridicându-se de la masă.

— Unde mergi, spun eu în timp ce o prind de mână.

— Undeva unde nu te mai deranjez cu ideile mele tâmpite, spune ea, dar nu o las să plec.

— Haide, spune-mi. Te ascult, iar ea se așază și oftează. Scuze Kay, doar că nu cred în chestiile astea, dar dacă e important pentru tine...

— Se spune ca erau cele mai de temut vrăjitoare, începe ea. Un alt vrăjitor care se temea de ele era... Știm-Noi-Cine.

— S-serios? o întreb eu uimit.

Asta chiar nu știam.

Kaylie Holt

Plec din bibliotecă lăsându-l singur pe Draco. Cu siguranță nu voia să vină cu mine

Cioc. Cioc

— Da? se aude vocea profesoarei din clasă. Kaylie. Câte vizite în ultimul timp.

— Bună ziua. Voiam să vorbesc cu dumneavoastră, spun eu timidă.

Profesoara îmi face semn sa iau loc.

— Despre acel coșmar? mă întreabă ea frecând la globul de cristal.

— Da. Oarecum. Înainte să ieșim ați început să vorbiți și ați spus ceva despre... Cele 12 Prezicătoare...

— Sfinte Merlin, începe ea speriată, chiar am făcut-o?

— D-da. Ei bine, eu am aflat cine sunt. Sau cel puțin legenda. Voiam să vă întreb dacă este doar... o poveste de adormit copiii.

— Desigur că nu. Este ceva complet serios. Până și Dumbledore știe de ele. Erau în relații bune cu toți de la Hogwarts.

— De la ce a pornit cearta? continui eu curioasă.

— Asta nimeni nu știe. Singurul motiv prin care poți afla este... Să le întrebi chiar pe ele. Asta este extrem de periculos. Nimeni nu știe unde se ascund în pădure.

Mă uit dezamăgită că nu am aflat, dar continui cu întrebările.

— Știm-Noi-Cine... Chiar îi era frică de ele?

— Nu cred că îi era frică. Ci doar... Invidios. Ele aveau cea mai mare putere de peste tot. El o voia. Voia totul. Atunci, Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit, le-a propus să vină de partea lui. Iar el... el le-a trădat.

Îi mulțumesc și plec în salonul comun. Nu era nimeni. Mă duc să verific dacă Draco era în cameră, dar în zadar. Apoi îmi aduc aminte că avea antrenament. Aleg să îl aștept liniștită la el în cameră.

Când intră era foarte obosit, abia putând să respire. Își lasă totul lângă pat, iar apoi se uită la mine nedumerit.

— De când ești aici? mă întreabă el pierzându-și răbdarea fără a știi de ce.

— De vreo oră...spun eu continuând să citesc din cartea pe care o aveam cu mine.

— Puteai să citești și în camera ta, spune el ridicându-se și luându-mi cartea din mână.

— Dă-o înapoi, spun ridicându-mă și aplecându-mă după ea.

— Nu, spune el hotărât. Nu până când nu o sa te uiți la mine când vorbesc cu tine. Tu nu vezi că nu te mai interesează și de altceva?

— Draco... exagerezi...

— Chiar o fac? Kay, de când nu am mai stat împreună fără să vorbim de obsesia asta a ta? De când nu te-ai mai văzut cu Hermione, pe care apropo ai cam lăsat-o de izbeliște.

Mă uit la el. Era nervos. Începeam să înțeleg. Avea dreptate. Am uitat complet de prietenii mei. De școală. De el...

— Ai dreptate, spun încetând să mai ajung la carte. Am neglijat tot din jurul meu, continui așezându-mă pe marginea patului, pentru...o poveste.

De unde eram eu sigură pe spusele profesoarei. Chiar era nebună. Dar... Eram atât de fascinată de acea legendă. Trebuia să știu dacă era ceva adevărat. Pentru moment am lăsat-o deoparte.

Draco se așază lângă mine. Îi iau cartea din mână într-un moment de neatenție, acesta crezând ca vreau să citesc. O pun pe biroul din dormitorul lui și mă așez la el în brațe.

Draco Malfoy

Era atât de frumoasă. Se uita la mine într-un mod care mă lăsa fără puteri. Îi pun mâinile în jurul taliei și o lipesc de pieptul meu. Îmi pune mâinile în jurul gatului și mă sărută.

În acel moment încremenesc. Se uită speriată la mine. Cum...am putut să o tratez în acel hal.

— Este totul bine? mă întreabă ea îngrijorată.

— Da, mint eu. Mă gândeam... Dacă ai vrea să îmi faci vara asta o vizită. Acasă la mine.

— Vorbești serios? Adică ai tăi nu cred că ar fi de acord...

— Vor fi stai liniștită...