Trandafir in Noapte

Capitolul Douazeci si Patru-Liniste totala... si-apoi vine Bum

Scz all ca n-am mai prea UpD pov asta da sper sa ma revansez cu capitolul acesta:D:) hehe:))

In fine...sper sa va plaka:D

Com&Vote or WhatEver:D:x

_______________________________________________________________________________

Douazeci si Patru

Ei bine, macar nu ne-au legat-sau chiar impuscat. Pe niciunul. Era un plus, banuiesc.

Stateam intinsa pe micul meu pat din celula, cu o mana dusa la frunte si cu ochii atintiti pe tavanul gri si gol de deasupra mea. Mi-ar fi placut sa existe puncte sau linii pe tavan ca sa pot sa imi fac de lucru si sa le numar, doar ca nu erau. Puteam totusi sa stau si sa ascult fiecare sunet, astfel incat nu ma plictiseam in totalitate. De partea cealalta a incaperii, puteam sa aud sunetul pasilor usori ai lui Christophe. Se misca in colo si incoace de o vreme; probabil ca se gandea la vreo solutie pentru a iesi din mizeria asta.

Inafara de sunetul pasilor sai si propriile mele respiratii, era liniste. Parca prea liniste. Era aproape la fel ca atunci cand Nathan ma tinu captiva, doar ca aici si acum nu ma tortura nimeni .

Paznicii nostri –trei acum la numar- stateau in fata intrarii in incapere pe niste scaune de lemn, urmarindu-ne fiecare miscare in parte, desi intr-un fel mi se parea ca incercau sa stea cat mai departe posibil de Christophe. Era de inteles, presupun. Nici ei nu vorbeau, nu stiu de ce. Macar daca ei ar fi discutat putin intre ei poate nu m-as fi plictisit atat de tare, ascultand ce vorbesc. Sau poate de aceea nu vorbeau deloc; planuiau sa ne ucida plictiseala, ca sa nu isi mai murdareasca mainile niciunul. Nici eu nu incercam sa discut cu ei, in mare pentru ca nu erau chiar niste oameni apropiati mie, chiar daca ii mai vazusem de destule ori. Oricum nu aveam cum si nici chef sa incerc sa-i fac pe ei sa inteleaga situatia.

Nu stiu cat am stat acolo in acea liniste holbandu-ma la tavan sau la Christophe care de cele mai multe ori se uita si el inapoi la mine, dar puteam sa spun ca trecuse o vreme, in care am inceput sa simt din ce in ce mai multa oboseala. Ochii incepeau sa imi devina din ce in ce mai grei si simteam ca nu voi mai putea lupta impotriva lor mult timp.

In cele din urma am oftat zgomotos si m-am intors pe-o parte, sperand sa imi gasesc o pozitie mai comoda si am adormit dupa inca cateva momente, chiar daca stiam ca mai multe perechi de ochi erau atintite asupra mea.

Nu am avut parte de cel mai confortabil si odihnitor somn din viata mea, dar totusi ma simteam considerabil mai bine.

Pentru cateva secunde-doar cateva- am sperat ca atunci cand aveam sa imi deschid ochii sa nu ma aflu in captivitate, dar nu aveam eu norocul acela.

 Am aruncat o privire rapida spre celula lui Christophe ca sa ma asigur ca era bine. Da era viu, macar cu atat sa ma multumesc. Era intins pe pat cu fata spre tavan si cu mainile la ceafa si aveam senzatia ca a adormit de curand. Eu una ma aflam inca in celula inconjurata de bare. Sincer, locul asta incepea sa devina extrem de deprimant. Macar cu Nathan mai spuneam o gluma seaca sau mai auzeam amenintari , dar aici? Nimic. Doar liniste. Sau a fost liniste pana acum.

-Poftim? Nu pot intra? Chiar? Cred ca iti bati joc de mine! se auzi dintr-o data ecoul unei voci infundate care parea ca vine dinspre holul care ducea spre usa care trebuia sa se deschida pentru a ajunge in minunatia asta de hotel.