Trandafir in Noapte

Capitolul Saisprezece-Evadand

Yay am reusit -aleluia- sa term si cap asta ...:):D:D:D:X  

     App mi-am amintit o faza chiar acuma:)) Eram pe role , odata in vacanta de vara si meream pe o panta stramta si lunga -si mare- pe care mereau o groaza de oameni -imi era lene sa o iau pe drumul lung-. si am prins viteza, si am inceput sa spun "Doamne ajuta" de fiecare data cand treceam pe langa o persoana fara s-o omor:))=)) si la un moment dat am trecut pe langa o baba si aia mi-o urlat ca :" Esti nebuna fata? Vrei sa mor?" si eu din gresala i-am zis "Doamne ajuta"=))=))=)) ce total o fost=)) aproape ca am picat de pe role de ras:)) 

Mno in fine, sper sa va plaka capitolu :)):D Com, Vote , ce vreti:D

Saisprezece

Am ramas impietrita si fara cuvinte, sprijinandu-mi toata greutatea de scaunul care imi servise drept loc de tortura. Nu imi venea sa cred,trebuia sa visez. Desi, totul parea mult prea real pentru a fi un vis.

Mi-am deschis putin gura, ca sa incerc sa spun ceva, dar am esuat. Cuvintele pur si simplu nu vroiau sa-mi iasa din gura, iar dintr-o data mi se taie respiratia de emotie in momentul in care persoana din fata usii se apropie alergand spre mine si ma cuprinse cu bratele.

-Rose... eu... imi pare rau, zise Christophe soptind trist in timp ce isi puse fruntea peste fruntea mea.

-Christophe... am zis soptind si eu, nereusind sa mai spun nimic alceva.

Eram extrem de uimita. Ce facea aici, mai ales dupa ce plecase in felul in care plecase prima data cand venise aici. Nu stiam, dar in acel moment nici nu imi prea pasa.

Mi-am pus si eu mainile tremurande in jurul taliei lui si l-am lasat sa ma stranga la piept.Dupa cateva secunde, se elibera din stransoarea mea –care nu era chiar atat de puternica avand in vedere cat eram de slabita- si se uita serios si intens in ochii mei.

-Asculta-ma cu atentie. In acest moment nu imi pasa cat te tare ma urasti dar ai sa vi cu mine,chiar acum defapt, zise si ma insfaca de pe propriile picioare, dupa care iesi in viteza afara pe usa cu mine in bratele sale.

Nu am inteles la inceput ce se intampla, sau unde mergeam, dar dupa cateva secunde prin holurile intunecate si goale mi se aprinse beculetul. Evadam de aici, iar Christophe ma ajuta sa o fac. Probabil- sau mai mult ca sigur- el era responsabil si pentru pana de curent.

Nu intelegeam cum de Christophe stia pe unde sa o i-a prin holurile negre si lungi dar ei bine, se parea ca ne indreptam spre ceva.

Am ajuns la un colt, unde Christophe ma puse jos pe propriile picioare, dar isi lasa o mana sa ma sprijine ca sa nu cad in cap- din cauza lipsei mele de echilibru- si privi incet dupa colt retragandu-si repede capul.

-Esti in stare sa mergi? Trebuie sa am mainile libere, sopti el extrem de incet.

Nu eram sigura daca eram in stare sa alerg sau ceva, dar datorita adrenalinei care imi curgea acum prin vene, durerea deveni destul de suportabila; suficient incat sa imi permita sa merg si singura, fara ajutor.

Am incuviintat incet, dupa care el m-a lua de o mana si dadu coltul cu mine in spatele lui.

In fata noastra la jumatatea holui stateau pregatiti trei gardieni imbracati in negru si cu armele pregatite. Doamne, ce credea Christophe ca face neinarmat impotriva acestor tipi? 

In momentul in care cei trei gardieni ne vazura, isi isi indreptara armele spre noi si trasera. Am inchis ochii strans, asteptand durerea provocata de gloante.

Dar ea nu veni, asa ca mi-am deschis incet ochii.

Gloantele se aflau inca in aer la mai putin de un metru de mine si de Christophe. Am privit socata intreaga scena, nevenindu-mi sa cred. Dar cum? Unde? Ce? Eram total in ceata. Sau eram pana cand l-am vazut pe Christophe dand din mana exact in momentul in care gloantele incepura sa cada unul cate unul pe jos, fiind urmate de armele celor trei tipi si de ei insisi. Acum drumul era liber, pentru ca cei trei gardieni zaceau inconstienti pe jos alaturi de arme. Deci Christophe era...telechinetic?

-Asta e... asta a fost... am zis incoerent nereusind sa scot nici-o propozitie normala.

-Abilitatea mea, zise Christophe sec, dupa care incepuram sa mergem intr-un pas grabit dea-lungul holului.

In timp ce treceam pe langa gardieni, mi-am dat seama ca Christophe nu i ucise, doar ii scoase din joc pentru un timp.

Am continuat sa mergem, iar pe drum am mai intalnit o groaza de gardieni, dar care fura scosi din actiune repede de Christophe si abilitatea lui.  Intre timp, se reporni din nou curentul, iar o alarma incepu sa urle zgomotos si incontinuu.Dupa cam cinci minute de la ultima intalnire cu vreun gardian, am ajuns in fata unor usi, care banuiam eu, duceau spre niste scari, pentru ca doua lifturi se aflau acolo deasemenea.

Spre surpriza mea, nu am inceput sa coboram ,ci sa urcam.  Eu una daca as fi fost singura as fi coborat tot mai jos, dar se pare ca nu acela era drumul cel bun. Probabil „celula” in care am fost tinuta era sub pamant sau ceva de genul.

In timp ce urcam –nu prea rapid datorita mie- am auzit pasi si urlete barbatesti  indreptandu-se rapid spre noi.

Christophe se uita panicat in jur, pana cand zari o usa la cativa metri mai sus de noi. Ma lua din nou in brate si alerga cu mine pana acolo, dupa care deschise usa si intra in mica incapere care semana cu un mic birou al unui om de serviciu. Abia era loc pentru amandoi, datorita uneltelor de curatat dinauntru, lucru care ne forta sa stam lipiti unul de celalalt.

Era intuneric total in acel loc stramt, dar venea putina lumina slaba de dincolo de usa, care ne lumina fetele amandurora, care erau cam la cinci centimetri una fata de cealalta. Ne-am privit in ochi timp de mai multe secunde grele si intense, iar eu am incetat sa mai respir si am simtit cum mi se opreste inima in loc de emotie. Dintr-o data, el isi apleca putin capul, iar buzele lui se intalnira cu ale mele,facandu-mi inima sa reporneasca si sa inceapa sa alerge mai ceva ca un mustang - *cal*-. Am inceput sa ii raspund la sarut exact in acelasi moment in care gardienii trecura in graba pe scari pe langa noi in numar mare.Ma simteam ca si cum eram atinsa de lava, oriunde corpurile noastre se atingeau. Sarutul deveni din ce in ce mai intens, iar eu nu m-am retras de aceasta data si nici el.

Desi, dupa cam inca un minut, ne-am indepartat putin unul fata de celalalt –adica cam la cativa centimetri departare mai exact- si ne-am privit din nou unul pe celalalt. In ochi i se citea pasiune si adoratie in timp ce ma privea-chiar daca fata mea probabil arata groaznic acum datorita lui Nathan-. Dupa inca cateva secunde lungi si grele, Christophe deschise incet usa si arunca o privire afara.

-Haide, zise el incet.

L-am urmat si am inceput din nou sa urcam pe scari.

-Nu mai e mult, doar ca daca vrem sa iesim din cladire, trebuie sa trecem printr-un laborator. Probabil acolo sunt mai multi gardieni,zise el fara sa minta ca situatia era destul de grava.

-Ok, am soptit suficient de tare incat doar el sa ma auda.

Dupa o vreme in care am tot urcat –frate, cred ca am avut o inchisoare la nivelul -30 sau asa ceva – Christophe ma stranse mai tare de mana cand am ajuns in fata unor usi mari si duble, probabil laboratorul acela, mi-am dat eu seama.

Christophe inspira odata adanc, dupa care deschise usile si intra, urmat de mine in spatele lui.

Am aruncat o privire dupa el si mda, avea dreptate, o sa avem mult de furca daca vrem sa iesim de aici.