Trandafir in Noapte

Capitolul Treizeci si Trei-Reusita

Um...sorry :3?

..........................................................................................................................................................

Capitolul Treizeci si Trei

In scurt timp am ajuns din nou la celule, unde Carter a vorbit cu paznicii sa ma lase sa vorbesc putin cu prizonierul. Nu le-a placut asta, dar s-au conformat si au ascultat avand in vedere ca aveau incredere in judecata lui Drew si Carter. Daca ei credeau ca e ok ca eu sa discut cu Christophe, atunci ei nu erau impotriva. 

Am intaintat si am trecut de gardieni, ajungand in incaperea celulelor. Am cautat-o pe cea care ma interesa. 

Christophe statea intins pe pat, cu mainile sub ceafa. Ochii ii erau inchsi, iar fata sa avea o privire linistita si pasnica, ca a unui bebelus. Cum ar putea cineva sa creada ca e periculos, privindu-l in secunda aceasta? Parul nu mai avea acel aspect stilat si zburlit, dar era neingrijit intr-un fel atragator. Arata vreodata parul lui alfel decat bine? Mi-am dat seama ca deja ma holbam, asa ca m-am intors la garzi.

-Um...ma lasati sa vorbesc cu el in limita bunului simt in care voi sa nu-mi auziti si respiratiile?

Toti s-au intors spre Carter.

-Cateva minute, a fost tot ce a spus, iesind in hol. Ceilalti l-au urmat, inafara de doi care au ramas chiar la intrare, dar se uitau in alte directii, evitandu-mi privirea. 

Nu cred ca puteam obtine mai  mult de atat.

M-am apropiat incet de celula lui Christophe, privindu-l in tot acest timp. Simteam o mica greutate de a respira, dar am ignorat senzatia si m-am apropiat si mai tare, aproape pana in barele celulei. Am ezitat putin, dar am intrebat incet:

-Christophe? 

Niciun raspuns. Am incercat din nou, dar putin mai tare.

-Christophe?

Pentru cateva momente, nimic nu se intampla, dar apoi i-am vazut pleoapele tresarind, si a inceput sa se foiasca putin. Aproape imediat ochii i s-au deschis, si au privit direct la mine nelamuriti, apoi a privit in jur. Dupa cateva secunde i s-a aprins beculetul, si mi s-a parut ca si-a dat seama unde eram.

Ochii sai albastrii nu-i mai lasara pe ai mei sa priveasca altundeva, in timp ce se ridica si se apropie de mine, incet si somnoros. Dintr-o data, imi era si mai greu sa respir. 

-Hei, zise el incet. Ai venit.

 Mi-am dres glasul.

-Normal. Tu esti bine?

-Ah, putin sifonat pe la margini dar bine, in rest. Ma asteptam la tratamente mult mai proaste de la ei, dar pana acum a fost destul de ok.

Am rasuflat usurata.

-Bun. Incerc sa-ti obtin eliberarea conditionata. Cred ca voi reusi, dar numai daca te porti frumos. 

A ranjit.

-Cand nu ma port eu frumos? 

Nu am raspuns, fiind mult prea absorbita de privirea lui. 

-Tu ce faci? Se comporta bine cu tine?

Am ras incet.

-Nu eu sunt cea de dupa bare. Totusi, cred ca si camera in care sunt incuiata poate fi numita inchisoare. Dar eu o duc mai bine; am jocuri video. 

-Firar; sunt un maestru la ele. Vreau si eu, rase el. 

-Te rog, pun pariu ca te bat la orice joc vrei tu.