Trandafir in Noapte

Capitolul Patru-Ramas Bun (Reeditat)

Patru

Azi era ziua cea mare.

Surprinzator, eram neobisnuit de calma. Era ca si cum nu aveam sa parasesc Hope peste doua ore; ca si cum nu aveam sa-mi las prietena aici singura. Bine, nu chiar singura, dar ideea era aceeasi. Speram totusi sa ma intorc repede-daca aveam sa o fac.

Nu aveam nevoie de multe lucruri, asa ca singurul meu bagaj de drum era un rucsac. In el se aflau cateva randuri de haine si doua pistoale. O Beretta M92 si un Firestar, care aveam de gand sa-l port mereu la mine. Nu era cine stie ce impotriva extraterestrilor, dar tot mai bine decat nimic. Era si usor de ascuns avand in vedere dimensiunile sale. Poate ca nu va omori din prima pe cineva-doar daca n-ai noroc sau o tinta extrem de precisa si lovesti ceva vital- dar va durea cu siguranta. Toti trebuia sa avem in camere setul acesta de doua pistoale plus incarcatoare, in caz de urgenta. Prin urgenta se intelege descoperirea orasului, urmand sa roiasca peste tot prin zona o groaza de chestii de impuscat, daca ma intelegeti. Ca la ratele si vanatorii. Doar ca fara rate si vanatori. Defapt nu, retrag ce-am spus. Cu vanatori, dar fara mingi si rate. Da, asta era. Amuzant, nu-i asa?

In cel putin doua ore, aveam sa fiu pe drum spre New York. Simteam ceva in stomac, dar nu erau fluturi. Mi-era foame.

Am ras. Chiar si acum, gandul imi statea numai la mancare.

Mi-am tras rucsacul pe un umar si am pornit spre cantina. Pe drum, nu am dat peste nimeni. Ciudat. Tot timpul pe la ora asta ar fi trebui sa mai da-i ocazional peste cineva. Azi era neobisnuit de pustiu si liniste. Huh. Ai crede ca lumea ar roii in jurul tau ca sa te vada poate pentru ultima oara. Nope. Nu era cazul aici.

Profitand de pustietate, m-am oprit in mijlocul holului. Am studiat cu atentie fiecare detaliu pe care am putut pune ochii. Holul, usile, firele electrice care parca se aflau peste tot, tevile, podeaua, micile picturi ici si colo...totul. Ma simteam de parca eram aici pentru prima data din nou. Ar putea la fel de bine fi si ultima data.

Am ajuns la cantina, si am avut norocul s-o gasesc pe bucatareasa aici. Dupa ce mi-a urat succes, mi-a mai dat ceva- specialitatea zilei. Pizza. Am crezut ca aveam sa lesin. Nu mai avusesem parte de pizza de atat de mult timp, incat aproape ca si uitasem ce gust are. A spus ca era in onoarea mea. Ei bine, macar o pizza sa primesc, nu? Si ce pizza. Am infulecat-o mai ceva ca un aspirator.

Dupa asta, i-am multumit din nou bucataresei, si am pornit spre camera lui Lizzie.

Nu au fost multe de spus. Ne-am imbratisat si m-a pus sa promit pentru a mia oara sa fiu atenta si sa ma intorc inapoi. I-am promis c-o voi face. Speram sa ma pot tine de aceasta promisiune.

-Uite, trebuie sa plec...rostesc incet dupa un timp.

Am vazut ca se lupta cu lacrimile. Dintr-o data, aproape ca imi venea si mie sa plang.

-Mda...hei, sa imi aduci un suvenir bine? O carte postala sau ceva. Daca inca mai au aia carti postale, rase amar.

-Sigur, rad eu. Si o cana cu vacuta daca vrei.

Ne-am despartit imediat dupa asta.

Kyle nu era in camera lui. Am batut la usa sa de mai multe ori, insistent, si nu raspunse nimeni. Nu aveam timp sa caut, asa ca tot ce puteam face era sa sper ca nu era intratat de suparat pe mine incat sa nici nu vrea sa ma vada, poate pentru ultima data. Dintr-o data, ma simteam mai trista decat am crezut ca e posibil.

Am pornit spre unul dintre culoarele mai putin populate, luandu-ma dupa intrstructiunile pe care le-am primit pentru a ajunge la tunel. Continuam sa ma gandesc la Kyle, amarata si cu moralul la pamant, cand  m-am lovit de cineva, dand coltul spre ultimul hol pe care il mai aveam de trecut.

Mi-am ridicat privirea, gata sa izbucnesc catre persoana care mi se pusese in drum, dar cuvintele ascutite mi-au ramas in gat. Kyle  statea in fata mea, privindu-ma cu atentie. Dintr-o data toata tristetea  se dizolva, fericirea luand locul a tot ceea ce am simtit inainte. Vazandu-mi mica izbucnire, un mic zambet ii aparu si lui pe buze, dupa care ma trase intr-o imbratisare, moment in care am simtit ca nu mai pot respira. Intr-un mod placut.

-Ma bucur sa te vad. Te-am cautat dar nu...

Indepartandu-ma brusc, imi prinse chipul in mainile sale si incepu sa ma sarute. Pentru o secunda, am incremenit total, neasteptandu-ma la ceea ce se intampla acum, dar nu dupa mult timp am incepu sa-i raspund la sarut. Isi muta o mana pe talia mea, tragandu-ma mai aproape de el, in timp ce cealalta mana si-o trecea prin parul meu. Am inceput si eu sa ma agat de el, nevrand sa ma las mai prejos. Totul in jurul meu parea ca nu mai exista, iar eu continuam sa ma lupt sa respir, coplesita total de toate sentimentele pe care le simteam in acel moment.

Totusi, dupa cateva minute, s-a tras din sarut si m-a privit cu adoratie si dorinta in ochi, zambind slab.

-Sa ai grija...si sa te intorci inapoi la mine cat mai repede, inteles?

Nu am putut sa-mi gasesc cuvintele, dar am dat incet din cap in timp ce el ma stranse din nou in brate, si imi saruta fruntea. Inainte sa-mi dea drumul complet, m-am ridicat pe varfuri si i-am mai sarutat buzele delicat, inca odata, abia atingandu-le, apoi am soptit:

-Nu-ti fie frica...nu scapi de mine asa de usor.

Dupa asta ne-am despartit, iar eu am continuat sa merg, fara sa ma mai uit inapoi. Stiam ca daca aveam s-o fac, era o sansa buna sa nu mai plec nicaieri. In schimb, m-am concentrat cat am putut de mult pe directiile care-mi fusesera date, cautand cotitura pe care trebuia s-o iau in continuare ca sa ajung la destinatie.

In cateva minute, am gasit-o. Si l-am gasit si pe Carter, care ma astepta rezemat de perete, aratand destul de relaxat si de voios. Ma ajuta atitudinea sa. Langa el, pe jos, se afla o geanta putin mai mare ca rucsacul meu, in care eram sigura ca se aflau arme.

-Pregatita? intreba el zambind smecher.

-Oh. Da, am spus zambind si eu cu adevarat de aceasta data.