Dark Love II[✔︎]

Capitolul 9

      — Este așa de drăguță..

Șoptise EunMi, când o văzuse pe fetița lui Yoongi, de era adormită în camera sa. Semăna așa de mult cu tatăl său, după părerea ei.
O moștenise și pe Seulgi, se putea observa asta, dar tot cu tatăl ei semăna mai mult.

Yoongi privirea spre chipul fericit al fetei, când o văzuse pe Eunji, bucurându se atât de mult ca îi accepta fiica.

Se duse prin spatele ei, luând o în brațe strâns, EunMi neluându și atenția după fetița ce se odihnea.

        — Seamănă atât de mult cu tine Yoongi..e așa scumpă.

Șoptise din nou, nevrând să facă zgomot pentru a trezi micul îngeraș.

        — Eu mă bucur așa de mult ca o accepți..ea te știe drept mama ei, nu i-am zis de Seulgi. Și nici nu aș vrea să-i spun vreodată.

        — Dar..este greșit Yoongi.. când va fi mai mare și fă afla adevărul, va fi dezamăgită de noi pentru că am minți o în legătură cu mama ei..

        — Nu va afla. O sa ma asigur eu de asta. Nu îți face griji, bine?

         — Am încredere în tine..

Mâinile argintului coborâseră ușor ușor spre pântecul ușor crescut al lui EunMi. Simțise mâinile lui pe burtica sa, așa că și le puse peste ale lui Yoongi, mimând un mic zâmbet.

        — Ce crezi că este?

Întrebă, străgând mana lui Yoongi intra ei.

         — Mmm.. eu cred că este un băiețel. Mi-aș dori să avem și băiat, si fata.

EunMi nu mai rezistă și se întoarse cu fața spre Yoongi, agățându se de gâtul său, străgându l puternic în brațe.

O durea atât de mult pentru că a permis ca Jungkook să își bată joc de ea, ca mai apoi să o lase însărcinată cu copilul său. Nu era vina celui din ea..el nu avea nici o vină. Ci a ei.

         — Nu aș putea niciodată să îți mulțumesc pentru că mă accepți așa cu copilul dușmanului tău. Niciodată nu aș putea să-ți fiu atât de recunoscătoare. Te iubesc atât de mult, Yoongi..

          — Prostuțo..eu ți-am zis că ce este al tău, este și al meu. Îl voi iubi sau iubi, indiferent.

Își ascunse chipul de devenea ușor ușor umed din cauza lacrimilor în scorbura gâtului lui Yoongi, închizându și ochii strâns.

Măcar era fericită, că era lângă băiatul pe care îl iubea din toată inima sa.

A doua zi dimineața..

          — Ești sigură că vrei sa rămâi singură cu el?

EunMi și Yoongi erau acum în subsol unde era Jungkook care era destul de lovit în zona feței, fiind și slăbit.

          — E ca un melc, nu e în stare să-i facă nici unei muște rău. Deci da, sunt sigură. Poți pleca.

Yoongi oftase puternic mai privind o dată spre Jungkook care într-adevăr de-abia mai era treaz, după plecă lăsându i singuri.

Fata se apropiase de el, ștergându i sângele după chipul cu mânecă bluzei.

          — Dacă erai un băiat cuminte..nu mai erai aici.

          — Iubirea pentru tine m-a adus aici. Știi, pot și să mor. Nu regret nimic. Măcar îmi vei duce sângele mai departe.

          — Jungkook..ai merită să mori, pentru tot ce mi-ai făcut. Dacă i-aș spune lui Yoongi să te omoare, ar face o în a doua secundă. Dar nu pot.

          — De ce nu? Așa ai scăpa de mine.

Îl dezlegase pe Jungkook la mâini, luând o mana de a sa și punând o pe pântecul ei, privind mai apoi în ochii săi.

           — Din cauza lui sau ei nu pot. Nu îmi poți lăsa un copil, și după să mori ca un laș ce ești. Poate tu nu te gândești la el, dar eu l fac idiotule! Nu vreau să-mi las copilul fără tată.

Jungkook o trase mai aproape pe fata de el, având capul pe pântecul ei.

EunMi se abținea cu greu să nu lacrimize, privind spre capul lui Jungkook după burta ei.

           — Jungkook..

          — Știu ca te-am făcut să suferi.. știu că ai trecut prin multe din cauza mea, dar măcar lăsa ma să-mi văd copilul când se va naște..nu o să ți-l iau. Ba din contră, te-aș și putea ajuta la creșterea sa.

           — Nu este nevoie să ma ajuți. Îl am pe Yoongi alături, pun pariu că îi va fi un tată bun.

          — Niciodată nu mă va putea înlocui, știi și tu asta. Fiul sau fiica mea, mă vor căuta. Așa că m-ai bine ar fi să îl/ o lași să crească și pe lângă mine.
        
Își mușcă buza de jos puternic știind că Jungkook avea oarecum dreptate.. copilul l-ar fi căutat mai târziu, și ar fi plecat de lângă ea..

             — Nu vreau să-mi iei copilul de lângă mine. Nu o să-ți cad în pasă!

Strigă și se îndepărta de Jungkook având lacrimi în ochii.

            — Nu îți iau copilul, iubito. Este copilul nostru, nu ar putea să crească fără nici unul din noi, nu crezi?

Jungkook încerca să se joace cu mintea fetei. Și se pare că îi reușea..