SuperBiBi

Dacă am putea da timpul înapoi

- Cum Dumnezeului, ați lăsat-o să intre?! *Bibi*

- Poftim? Nu, logic. *Oana*

- Atunci? *Bibi*

- Atunci nu știu, pur și simplu a intrat. Nu cred că asta contează acum. *Oana*

- Ce facem acum? *Bibi*

- Bibi, depinde numai și numai de tine ce vrei să faci. E prietena ta până la urmă. *Eva*

- Ce vrei să spui? Cum adică depinde de mine? *Bibi*

Eva și Oana își aruncau priviri, neștiind cum să îi spună lui Bibi care e singura metodă de salvare.

- Spuneți odată! *Bibi*

- George poate să îi șteargă memoria. *spune Eva dintr-o suflare*

Bibi încremenește. Nu vrea să se afle secretul ei de super erou. Dar nici nu vrea să îi șteargă memoria celei mai bune prietene ale ei. E într-un impas, iar soluțiile sunt evidente și nu foarte îmbucurătoare.

- Nu. *e tot ce reușește să spună Bibi*

- Bănuiam că nu o să fii de acord să îi resetezi creierul. *Oana*

- O fi ea o vacă ce nu știe decât să își bage nasul, dar e vaca mea și eu sunt oaia ei, și nu pot să o resetez, ok? *Bibi*

- Asta a fost cea mai ciudată declarație de dragoste pe care am auzit-o vreodată, dar te înțeleg. Totuși... *Eva*

- Totuși ce? *Bibi*

- Dacă nu faci asta, o să se afle secretul tău. *Oana*

Bibi's POV

Nu pot. Nu pot. Efectiv nu pot. E prietena mea. Dacă fac asta, oare o să mă poată ierta vreodată? De când cu super eroismul, mi-am pierdut singurele prietene de-o viață. Amândouă mă urăsc. Cu Pufi n-am mai vorbit de săptămâni bune. Și nici cu Catinca nu aș fi vorbit dacă nu mă suna când eram în drum spre casă. Dar dacă află, oare nu o pun și pe ea în pericol? E mai în siguranță dacă nu știe despre mine. În plus, nu e ca și cum am reseta-o complet. Doar partea când a aflat că sunt super erou. Of, doamne. Fie.

Back To The Story

- Bine. Hai să o facem. *Bibi*

- Thanks God. Mergem să îi spunem lui George. Tu du-te și vorbește cu Cati și vezi cum faci să o aduci în laborator. *Oana*

@În @Sala @De @Antrenament

- Catinca? *Bibi*

- Wow, mai știi cum mă cheamă? *Cati*

- Nu spune asta. *Bibi*

- Să nu spun asta? Atunci explică-mi și mie, te rog, ce e cu camera asta? Te antrenezi pentru spionaje și lupte corp la corp? Te joci de-a coada măgărușului la ținta aia, SPUNE! *Cati*

- Nu fac asta. *Bibi*

- Peste tot scrie SuperBibi, super eroină. Am găsit pe biroul din colț un CV. Scrie că lupți împotriva celor din TrioMalefic pentru binele omenirii. Sunt poze cu arme, cu mașini de luptă, cu monștrii, Bianca Pană. Ce înseamnă toate astea? Cine ești tu? *Cati*

- Uite, știu că nu e ușor să asimilezi atâta informație de-odată, dar am niște poze și documente care te pot ajuta. Vino cu mine. *Bibi*

- Oare mai pot avea încredere în tine după toate astea? *Cati*

- Ia vezi, poți? *Bibi*

- E ultima șansă pe care ți-o mai dau, Bianca sau oricine ai fi. Vezi ce faci cu ea. *Cati*

La auzul acestor cuvinte, lui Bibi i s-a pus un nod în gât. Rațiunea îi spune să o ducă pe Catinca mai repede în laborator.

"Dacă nu știe nimic, e în siguranță. Cu cât află mai multe, cu atât o expui unui pericol mai mare, fraiero." își spunea Bibi. Și cu acest ultim gând o conduce pe Catinca în laborator. Când deschid ușa, laboratorul e pustiu.

- Deci, unde îți sunt documentele minunate? *Cati*

- Ăă.. eu, păi, ăă.. pe aici. *Bibi*

- Nu e niciun document, așa-i? De ce m-ai adus aici? Știi ceva, nu contează. Am plecat. Să nu îndr...

Înainte să apuce să-și termine propoziția, Catinca e leșinată în brațele Evei care ține în mână o seringă roșie.

- Ce naiba i-ai făcut?! *Bibi*

- Presupun că nu voiai să o pui să se așeze de bună voie pe scaunul mașinii de ștergere a memoriei. E în regulă, doar am amețit-o temporar. *Eva*

Fetele o așază pe Catinca pe scaun, iar George se pregătește să pornească sistemul.

- George? *Bibi*

- Da? *George*

- Ai grijă să nu îi ștergi toată memoria, te rog. Am nevoie de creierul ăla de vacă intact. *Bibi*

- Dacă spui tu.. *George*

Se aud niște sunete scurte, iar apoi beculețul mașinii se aprinde. După câteva secunde, fetele o duc în fugă pe Catinca în livingul lui Bibi, înainte să apuce să se trezească.

- Ăh... ce s-a întâmplat? *Cati*

- Trebuia să ne vedem când ajungeam eu de la munte. Ai ajuns aici înaintea mea și te-am găsit leșinată la intrare. Cred că ți s-a făcut rău. Te simți bine? *Bibi*

- Da, cred că da. *Cati*

- Asta e tot ce contează. *zâmbește Bibi*

Acesta a fost capitolul 15. Sper că v-a plăcut și îmi pare rău că v-am ținut atât de mult timp în suspans. Ne revedem în capitolul următor. ❤