SuperBiBi

Operațiunea de salvare

- Eva... Eva... *Oana*

- Unde suntem? *Eva*

- Ah, nu pot să mă mişc. Ce naiba... *Oana*

- Îţi sugerez să nu încerci prea tare. *Antonia*

- Poftim? *Oana*

- Vezi ecranul ăla mic de acolo, ăla care licăre? Mie-mi seamănă a bombă. *Antonia*

- O nu. O nu. O nu. *Oana*

- Atac de panică? O nu, nu vrei să faci asta, Oana. *Eva*

- Deci... deci... deci... noi suntem blocate în sediul TrioMalefic... singure şi fără arme?! *Oana*

- Ţi se pare, îți zic eu. *Antonia*

- N-am chef de sarcasm, Antonia! *Oana*

Pe coridorul din spatele uşii luminate de bomba licăritoare se auzeau paşi apropiindu-se. Aveau un ritm ferm, nu foarte grăbit, dar nici prea lent. La un moment dat, sunetul paşilor s-a oprit. În uşă s-a auzit o cheie, iar apoi, în încăperea până atunci aflată în beznă, s-a făcut lumină.

- Măi, măi, ia uite cine s-a trezit! *Valino*

- Tu cine naiba eşti? *Antonia*

- Unu' de p-aicea. *Valino, apropiindu-se*

- Adică? *Antonia*

- El e magnificul şi mirobolantul Valino. *Oana, dându-şi ochii peste cap*

- 10 puncte pentru ghicit. *Valino*

- Dă-ne drumul! *Eva*

- Şi de ce mă rog frumos aş face asta? *Valino*

- De ce nu ai face-o? *Antonia*

- Te cam joci cu focul, drăguță. *Valino, care scoate un pistol*

Fetele tresar.

- Nici nu trebuie să nimeresc în inimă. E suficientă o lovitură în umăr şi vă veţi mişca suficient de tare cât să declanşaţi timer-ul bombei. Aşa că e alegerea voastră, fie îi spuneți conchitei să tacă, fie "boom". *Valino*

- Conchita? De atât eşti în stare? *Oana*

- Îţi sugerez să taci. *Valino, îndreptând pistolul spre Oana*

- Bine. *Oana*

Valino iese din încăpere, iar întunericul distruge din nou orice şansă de scăpare.

- Ce ne facem acum? *Oana*

- Aşteptăm. *Eva*

- Cum adică aşteptăm? Aşteptăm să ce? *Oana*

- Să vină afurisita de Bibi care se pare că nu a avut stare. *Eva*

- Cee?! Bibi vine aici? *Oana*

- Dap. *Eva*

- Oh shit! Nu-l mai punem pe George bonă. Never. *Oana*

- Nu a fost vina lui. Bibi şi-a închis telefonul pentru a opri dispozitivul de urmărire. Nu a putut face nimic să o oprească. E atât de încăpăţânată! *Eva*

- Şi noi ce putem face? Dacă o prind şi pe ea, îi vor lua puterile. *Oana*

- Cum am zis, aşteptăm. Şi sperăm ca Bibi să ne găsească înainte să o găsească TrioMalefic pe ea. *Eva*

- Cam optimistă la ora asta, nu crezi? *Antonia*

- Tu mai taci! Ai vrea să fiu o sadică şi să spun că oricum o să murim toate? *Eva*

- Mai drăguţ optimismul. *Antonia*

- Aşa ziceam şi eu. *Eva*

*Monolog - Bibi*

Doamne, ar putea să redecoreze mă şi ăştia. Păi ce naiba, nici mamaie nu mai are uşă d-asta. Şi perdele în carouri? În ce film de rataţi jucăm? Hă, covor cu Barbie. Hai că asta le întrece pe toate. Bă eu sunt la creşă sau mi se pare? Aha, uite în sfârşit o uşă normală, fără ghirlande de zici că e pom de Crăciun. Pff, dacă mă prinde cineva, sunt moartă. La propriu. Nu pot să mor! Viaţa e frumoasă... chiar foarte, foarte frumoasă. Aha, uite încă o uşă. Ce-i asta? Oana! Eva! Antonia!

*Back to the main story*

- Bibi!!! *Oana*

- Shhht!! *Eva*

- O, doamne, sunteţi bine? *Bibi*

- Da, dezleagă-ne. Dar ai grijă la bombă. *Eva*

- Serios frate? M-am săturat de atâtea bombe, jur. *Bibi*

Bibi le dezleagă pe fete şi ies din încăpere. Pe coridorul lung, pustiu cu câteva minute în urmă, erau acum mulţi roboţi înarmați, gata să captureze şi să ucidă.

Acesta a fost capitolul 13. Imi cer scuze că postez atât de rar, dar ştiţi cum e... clasa a 8 -a, examene, teme, bla bla bla. În fine, sper că v-a plăcut, aşa scurt cum a fost. Ne revedem în capitolul următor. ❤