Viata de printesa

Capitolul VI

Hey, am venit și cu acest capitol, sper să vă placă. Am pus o poza cu Henry, sper să vă placă și aceea. Lectură placută!!

Mă uit speriată un pic, dar de printre copaci iese mama cu o expresie a feței puțin cam buimacă.

-Mamă? Ce cauți tu aici? O întreb surprinsă.

-Scumpo? Tu erai deci... Umm, păi, m-am cam pierdut de coechipierul meu, așa că începusem să îl caut ,dar, în schimb, te-am găsit pe tine.

-Stai puțin... l-ai pierdut pe conte? O întreb, acum un pic furioasă.

-D...Da! Dar coechipierul tău unde e?

-Pai,...a...a fugit de mine. Vroia să îmi spună ceva, iar după a... fugit pur si simplu!

-Ei bine, eu mă îndrept spre ceilalți. Dacă se află acolo, am să îi spun că îl cauți.

-Mulțumesc mult, mamă. Ai grijă la drum.

-Mersi mult, scumpo! Să ai și tu.

Și așa a plecat, iar eu am continuat să merg prin pădure de una singura. Nu are rost să descriu ce vedeam pentru ca peste tot erau aceleași lucruri: copaci, frunze, iarbă, păpădii și iar copaci! Peisajul în care ma aflu este pictat în aceleași culori, mai că mă pierd.Defapt, că tot vorbind, nu îmi aduc aminte pe unde mă întorc înapoi. Înseamna că va trebui să continui să meînainte. Însa nu am apucat pentru că, din spatele meu, am auzit pași și m-am întors înfricoșată. Dar era doar Corin.

-Hey, ce cauți tu... aici? Spun eu în timp ce mă uit atent în depărtare și îl văd pe Kristoff venind.

-Scuze, mi-a scăpat din mână. Se pare că e prea entuziasmat! Spune el zambind.

-Nu-i nimic, dar tu ce faci pe aici? Îl întreb eu, firește, cunoscând deja răspunsul.

-Îmi...caut coechipiera...

-Nu-ți mai face griji, s-a dus la ceilalți. M-am întâlnit cu ea! Îi zic ca să îl liniștesc.

-Pe bune? Ce bine..., spune el ușurat. Dar tu?

-Păi, în apărarea mea, coechipierul meu a fugit lăsându-mă singură.

-Înțeleg. Deci, dacă tot nu mai avem parteneri, să facem noi o echipa.

-Foarte bine, o echipa nu-mi strică chiar deloc, spun eu în timp ce încep să râd.

Am continuat să mergem prin pădure mult, foarte mult... uneori chiar am crezut că mergem în cerc, dar de fapt, copacii semănau și mi se pare mie că mergem in cerc. Am încercat să fiu cât de atentă am putut, pentru a nu ma împiedica fiindcă, dacă mă împiedic, Kristoff va crede că sunt o împiedicată. Deci, mergeam și, la un moment dat, ne-am oprit. M-am uitat la Kristoff care părea puțin cam abătut, așa că l-am întrebat:
-S-a întâmplat ceva?
-N... nu, nu e asta. Vroiam să..., vroiam... Scuze, nu pot... Trebuie să plec.

-Nu! Stai, nu pleca, spun eu în timp ce îl apuc de braț și îmi sprijin capul de spatele lui. Nu pleca...

Am simțit ca rămăsese surprins. Dintre toți.... nu vroiam să plece și el. Am simțit cum oftează îndurerat, oarecum.

-Nu voi pleca, nu voi mai pleca de lângă tine! Spune el pe un ton blând si cald. Acum eu eram cea surprinsă.
Mi-am desprins capul de spatele lui și m-am uitat la el surprinsă. Am văzut cum se uită direct în ochii mei și am simțit cum îmi atinge ușor mâna cu a sa.

-...

-Te iubesc, Angel. Asta vroiam să îți spun acum, de fapt, chiar de când te-am cunoscut cu adevărat.

-C....ce? Nu, asta nu..., asta nu se poate! Spun eu uimită și încercând să înțeleg ce tocmai se întamplă. Mi-am tras repede mâna și m-am îndepărtat 2 pași de el.

-Angel, ce s-a întâmplat? Mă întreabă el uimit.

-Ce s-a întâmplat? Asta! Așa ceva nu se poate, tu..., tu....minți! Strig eu revoltată.

-Nu..., nu te înțeleg.Nu te mint, este adevărul! Îmi spune el în timp ce se apropie de mine.

-Krisotff, ăsta..., ăsta este cel mai mare vis al meu. Dar visul ăsta nu se poate îndeplini. Poate că încă visez, dar eu sunt o servitoare, iar tu...ești un conte. Nu,...nu te poti îndrăgosti de o servitoare, de ce ai face asta până la urmă? S ă recunoaștem,...sunt doar o servitoare, nimic mai mult! Spun eu după care plec.

Am început să alerg printre copaci, vroiam numai să scap de el. Știu ce se întâmplă! Încă visez, o așa zi nu poate freală. Însă dacă ar fi un vis nu aș putea simți vântul sau căldura soarelui... De ce trebuie să fie realilate?! Tot ce a spus el..., nu poate fi real!

M-am așezat la poalele unui copac, și am început să îmi reglez gandurile. Kristoff mi lea amestecat pe toate, mi-a schimbat fericirea într-o secundă. De ce trebuie să creadă mereu că va ieși totul bine?! Deodata aud de printre copaci un foșnet. Îmi șterg repede câteva lacrimi ce mi-au curs pe obraji în timp ce ma gândeam la lucrurile de mai devreme, și mă uit spre persoana ce iese dintre copaci. Spre bucuria mea... nu era Kristoff..., era Henry.

-Hey, ce faci aici? De ce plângi? Ma întreabă el cu o voce blândă în timp ce se așează lângă mine.

-Urăsc viața! Țip eu și încep iar să lăcrimez.

-Șșșșș.... gata,gata. Povestește-mi, te voi asculta.

I-am povestit lui Henry tot ce mi s-a întâmplat, absolut tot. El mi-a șters lacrimile și m-a mângâiat ușor pe spate, iar când am ajuns la partea cu cearta dintre mine și Kristoff a părut un pic trist.

-Îmi pare rău că ți-am obosit timpul, Henry! Spun eu după puțin timp, după ce am terminat  de povestit tot.

-Nu, mi-a făcut chiar plăcere să te ascult! Totuși,... se pare că deși mi-a luat-o contele pe dinainte...nu s-a terminat prea frumos.

-Ce vrei să spui? Îl întreb eu curioasă pe Henry.

-Înainte să te las singură în pădure, și îmi pare rău pentru asta, vroiam..., vroiam să îți spun ca și eu..... și eu te iubesc, Angel.

-C...ce? Henry eu,...eu...nu stiu ce sa...

-Nu-i nimic, știu deja. În plus, este conte! Eu sunt un simplu ajutor de majordom...

-Nu, nu! Nu este asta... doar că... ei bine...

-Și tu simți același lucru pentru el? Mă întreabă Henry îndurerat.

-...Da,...Henry,îmi pare foarte rău.

-....Nu-i nimic, mă bucur că ți-am putut spune, totuși. Voi fi de partea ta și să știi că poți veni oricând să vorbești cu mine, iar dacă Kristoff te deranjează,....va avea de vorbit cu mine! Spune Henry în timp ce încep să râd. A zâmbit și el, după care m-a ajutat să mă ridic. Se pare că mi-am îmbunătățit oarecum ziua.

Am mers spre ceilalți și restul zilei am stat alături de Henry,evitând orice privire în ochi cu Kristoff .M-am mai înveselit, iar spre seara m-am dus la culcare aranjându-mi astfel gândurile răvășite.Cine știe, poate mâine va fi o zi mai bună!