Viata de printesa

Capitolul VII

Salut,scuzați-mă pentru atâta așteptare (dați vina pe părinții mei că n-au vrut să îmi plătească netul o lună).

Oricum,vreau să vă anunț că povestea e aproape de sfârșit și nu uitați de dedicații!! Lectură plăcută (am pus și  o poză cu Aiden).

Apopo, Kirito...sper să îți placă capitolul dedicat ȚIE, je-ului tău =]]

Marți,ora 11:00
(9.06.1876)

Nu mai suport, nu mai suport,nu mai suport! De ce mie? De ce mie? De ce mie?

Este a 2-a zi de la incidentul din pădure și nu mai pot suporta nimic din toate astea, parcă stau pe ghimpi. Încă din acel moment eu nu am mai dat ochii cu Kristoff, practic ne-am ignorat complet unul pe celalalt.Trecem unul pe lângă celălalt fără să ne uităm, fără să ne vorbim, încerc să stau maxim 2-3 metri de el și mă ascund pe lângă cele mai apropriate lucruri când se aproprie de zonele în care mă aflu.

Ma simt ca o proastă, nu îmi vine să cred! Nu îmi pot imagina ce părere și-a făcut despre mine după acea zi îngrozitoare. Ei bine, dacă stau să mă gândesc,...nu a fost chiar așa îngrozitoare...Ia stai! Ce tot spun? Of, trebuie să îl găsesc pe Henry imediat! Iar dacă vă întrebați...Da! Încă îl țin pe Henry drept mâna mea dreaptă, îmi este în continuare alături. Problema este că... nu știm ce să facem acum. Ne-am gândit ore în șir cum să „corectăm” situația, dar după ce s-a întâmplat... mai bine nici nu mai vorbesc cu Kristoff, îmi este prea rușine de ceea ce s-a întâmplat.

Cum spuneam, merg să îl găsesc pe Henry, dar...

-Domnișoară, așteptați! Am o scrisoare pentru dumneavoastră! Îmi spune unul dintre majordomii conacului.

-O scrisoare? Pentru mine? Cine să o fi trimis....?
Dar nu mai apuc să continui pentru că mi se taie răsuflarea când văd numele lui Aiden în scrisoare.
Aiden? Nu, nu, nu, nu!Ce...ce...Ce se întâmplă?
O citesc, încă foarte uimită de faptul că Aiden mi-a trimis o scrisoare. Cu fiecare cuvânt pulsul îmi creștea, credeam că dacă mai continui mă voi sufoca. Nu știu din ce motiv, dar cu cât citeam mai mult cu atât respiram mai puțin. După ce am terminat-o de citit, a apărut și Henry.

-Bună, ce citesti acolo? M ă întreabă el în timp ce se așează lângă mine.

-Este o scrisoare trimisă de contele Aiden de Rose, spun un pic timidă.

-Ce scrie?

-Ce? Asta nu este treaba ta, e...e...ei bine... Este personal! Strig eu și mă ridic din locul în care stăteam îndreptându-mă spre camera mea. Sinceră să fiu, am făcut asta deoarece nu vroiam să vadă Henry că încep să roșesc. În scrisoare... Aiden mă,.... mă invita la el, iar asta m-a făcut să devin puțin,... puțin cam jenată din cauza „despărțirii” noastre de data trecută... și din cauza lucrurilor ce s-au întâmplat la conacul lui. În plus, nu vroiam ca Henry să știe deoarece dacă ar fi știut că aș fi plecat, l-ar fi anunțat pe Kristoff... Și nu vreau să se ajungă la asta!

Nu... nu... mai pot să continui. Să trecem peste subiect! Am intrat în cameră și am închis ușa repede. Mai exact, am încuiat-o..., nu că aș lua măsuri de precauție, dar nu vreau să fiu deranjată,...nici macar de mama. M-am așezat în pat și mi-am pus capul în perna. Simțeam cum îmi ard obrajii și vroiam să îi fac să înceteze. Stai o clipa, roșesc pentru Aiden? Nu, așa ceva nu este posibil! Ugh,...de ce sunt așa de nestăpânită?

Nu, nu,... nu mai pot!

-Angel, ești acolo? Mă întreabă vocea caldă a lui Henry care stătea de partea cealaltă a ușii.