Viata de printesa

Capitolul II

Cobor scările cu capul în jos, după care zic speriată:

-Îmi pare rău, nu am vrut să te deranjez. Am auzit pași așa că... Eu sunt Angel!

-Angel? Ești cea care îmi face buchetele de flori dimineața, nu-i așa? Mă întreabă acea persoană după care eu rămân uimită. Îmi ridic capul ca să văd cu cine vorbesc. Când îl văd, îmi cobor repede capul înapoi în jos  știind că sunt cea mai toantă persoană. Era contele!!

-Ș... Știați că eu le fac? Îl întreb eu cu vocea tremurândă.

-Da, bineînțeles. Într-o zi Boris mi-a adus unul din buchetele tale. L-am întrebat cine l-a făcut și mi-a zis că tu. Din aceea zi îl rog mereu pe Boris să îmi aducă unul din buchetele tale. Sunt... foarte frumoase.

-Mulțumesc, c... conte! Îi zic eu un pic roșie în obraji.

-Te rog, suntem de aceeași vârstă, am dreptate? Zi-mi direct Kristoff.

-Bine, K-Kristoff. Scuze că te-am deranjat, acum voi pleca!
Dau să plec, dar mă opresc brusc pentru că vorbele lui îmi atrag atenția:

-Stai! (Mă întorc cu fața la el) Înainte de asta aș vrea să te rog ceva.

-Ce anume? Îl întreb eu curioasă.

-În curând voi împlini 19 ani. Voi invita multă lume la petrecerea ce o voi ține în sala mare...(zi-mi, te rog, că nu va trebui să lucrez peste program)... nu ai vrea să vi și tu? Îmi zice el foarte liniștit.
Fac ochii mari, uluită că mă invită pe mine, o servitoare, la o petrecere pentru nobili.

-Eu?! Dar nu am...

-Haine? Nu-ți face griji. Îți voi lua ceva de la croitorie! Îmi zice el foarte relaxat în timp ce eu mai aveam puțin și disperam.

-Dar, oameni de acolo sunt,... iar eu sunt...

-Nu-ți face griji, voi spune că ești o verișoară îndepărtată!(Ha,ha... ce ușor ți-e să spui asta.) Vreau să fii acolo. Te voi aștepta. Ah , da! Petrecerea este pe...

-Peste trei zile! Zic eu din câte îmi amintesc.

-Hmm... Foarte bine! Abia aștept să te văd acolo! După aceste propoziții pleacă lăsându-mă singură în întuneric. Încep să am frisoare și să mă gândesc cu disperare la ceea ce tocmai s-a întâmplat.

Trei... Trei zile! Iar eu nici măcar nu știu să dansez. Plus, mai trebuie și să mă dau drept verișoara lui Kristoff. De ce mi se întâmplă mie asta?? Ce mă fac...?

Mă duc la culcare.

Marți dimineață,ora 8:00(2.06.1876)

Eu m-am trezit de mult, dar nu merită să povestesc cum toată dimineața m-am gândit cum să învăț tot ceea ce trebuie să fac la o petrecere de nobili. Mergeam prin grădina din față cu capul în jos gândindu-mă cum să învăț să dansez când...

-Ouch!(M-am lovit de cineva) Scuze, nu am vrut să te lovesc... Henry? Îl întreb eu pe băiatul mai mare  cu 2 ani care stătea în fața mea.

-Ah, Angel. Scuze, nu te-am văzut! Îmi zice el cu un zâmbet larg.
Cine e Henry? Henry este unul din ajutoarele majordomilor din conac. Are părul castaniu, ochi negri și zâmbește mai mereu. Mă înțeleg foarte bine cu el, mai ales pentru că este cel mai apropiat de vârsta mea(asta excluzându-l pe conte... adică Kristoff. Trebuie să mă obișnuiesc cu asta).

-Nu e nici o problemă, nici eu nu te-am văzut.

-La ce te gândeai? Mă întreabă el oarecum îngrijorat.