Promovator:Foxy_2005
Bună!
Astăzi am onoarea să promovez cartea „Hannah" scrisă de Xandrak2. La început va părea o carte tipică cu o poveste de dragoste unde vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți, dar pe parcursul acestei lecturi vă veți da seama că nu este deloc așa.
Pierderile suferite atât de Molcom cât și de Hannah îi schimbă într-un mod radical, făcându-i de nerecunoscut chiar și pentru ei înșiși. Cea mai grea luptă este atunci când suntem în război cu noi, iar Anna a reușit să o câștige, dar pentru puțin timp.
Molcom și-a pierdut mama, sora mai mică, pe Kailas(cel mai bun prieten) și apoi pe Alekzandre. Bucăți din sufletul lui au fost rupte una după alta fără să primească șansa la odihnă. Cu toate astea, este încă în picioare continuând să îl ajute pe Anthony(tatăl său) atunci când Coralina (contabila) face niște greșeli ireparabile. A iubit-o pe Abigail, dar aceasta i-a rupt inima când de fiecare dată îl alegea pe Alek, iar după moartea acestuia el a rămas să îi panseze și ei rănile, deși ale lui încă sângerau abundent.
Hannah nu făcea nimic altceva în afară de a încerca să se autodistrugă, viața ei nu a fost niciodată roz și nici nu spera la o astfel de viață. După moartea lui Kai a rămas distrusă, nereușind să se mai refacă și astfel distrugându-i pe toți cei din jur odată cu ea.
Molcom și Hannah au încercat să își extirpeze tumorile sufletești, dar niciodată nu au reușit. Ea s-a schimbat pentru el, a încercat să fie ce avea nevoie, dar între timp...el s-a pierdut, lăsându-se înghițit de întuneric.
Hannah a fost asemenea unei lumânări, arzând până nu au mai rămas decât picături de ceară din tot ce a fost ea cândva. A fost o flacără care a ars cu atâta intensitate încât nu putea să trăiască prea mult. Cu toate astea, a reușisă îi facă pe toți să o ia razna atunci când se aflau în jurul ei, căci enigma care era îi atrăgea inevitabil.
Recomand cu căldură această carte, deoarece reușește să te țină cu sufletul la gură și să trezească în tine emoții greu de descris, făcându-ți stările să se schimbe mai ceva ca și culoarea unui cameleon. Haideți să descoperim împreună povestea Annei( căci așa îi plăcea să i se spună) și să ascultăm ce are de spus chiar și atunci când glasul ei refuză să se facă auzit.
Plată: Follow permanent mie și grupului și voturi la cartea mea „Acum și pentru totdeauna"
*Pentru orice nemulțumire sau nelămurire legată de comandă, aștept mesaj în privat*
CITEȘTI
Promovări
RandomD E S C H I S Ai nevoie de o promovare? Ai ales echipa potrivita! Coperta realizată de @-dysnomia-