La marginea orașului, două suflete pierdute încep a spune o poveste. Două suflete, întinse pe șinele de tren, dar unul din ele își dorește să dispară. Două suflete ce țes împreună fir cu fir, propoziție cu propoziție, povestea vieții lor, povestea a...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Beomgyu, care e culoarea ta preferată?
-Negrul.
-Negrul nu e culoare! Negrul este o nonculoare!
-Atunci care e culoarea ta preferată? Întrebă răspicat Beomgyu, obosit mental de la toate întrebările ce le primea.
-E galbenul!
-Ce culoare urâtă..
-Hei! Nu spune asta, domnule îmi-place-o-nonculoare! Se răsti Taehyun. Măcar culoarea mea e mai vie decât a ta..
-Dar nu ziceai că e nonculoare?
-Nu te mai juca cu creierul meu! Perversule!
Exasperat, cel mai mic își puse mâinile pe urechi. Beomgyu doar râse încet, făcându-se mai comod pe metalul înfiorător de rece al șinelor. Avea impresia că răcoarea îi pătrundea până în vene, iar vântul ce uneori își găsea drum pe lângă ei nu prea ajuta. Își scutură puțin umerii apoi, uitându-se la Taehyun, îl întrebă:
-Totuși, care e intenția acestor întrebări?
-Mă gândeam că ar primul pas ar fi să ne cunoaștem.
-Primul pas? Primul pas în ce?
-În a fi prieteni!
Beomgyu se încruntă.
-Prieteni?
-Da! Prieteni! Vai, ai probleme cu auzul din cauza vântului? Întrebă puțin îngrijorat Taehyun. Te-a luat curentul?
Roșcatul încercă să se apropie de cel mai mare, însă fu imediat împins în iarbă. Beomgyu îl privi în timp ce se ridică cu greu dintre frunzele câmpiei.
-Am eu față de pisică cheală pentru tine? Întrebă Beomgyu puțin nervos, parcă pregătit să îl ia la pumni pe cel întins pe iarba umedă.
-Nu, nu! Spuse râzând Taehyun.
Atunci băiatul avu ocazia să îi admire mai bine înfățișarea celui de lângă el. Beomgyu purta o cămașă albă, spre mirarea lui, aproape deloc șifonată, mai având și o pereche de pantaloni negri, de nevăzut în negrul nopții. Până la urmă, singura sursă de lumină erau acum Luna și stelele. Luna și sorii din povești. Sorii ce am crezut că există doar în basme. Ce păcat însă că nu realizăm că îi vedem pe cer în fiecare seară. Căci fiecare stea este un soare pentru galaxia ei, și poate așa înțelegem cât de mare e universul și cât de mici suntem noi.
