La marginea orașului, două suflete pierdute încep a spune o poveste. Două suflete, întinse pe șinele de tren, dar unul din ele își dorește să dispară. Două suflete ce țes împreună fir cu fir, propoziție cu propoziție, povestea vieții lor, povestea a...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu voi nega, nici eu nu știu ce caut aici. Ar fi mai bine dacă aș muri? Probabil, căci aș contribui la binele planetei, ar fi mai mult oxigen de împărțit la mai puțini oameni. Da, n-aș schimba foametea din Africa și da, n-aș mări teritoriul Chinei, cât să nu mai stea 40 de chinezi pe metru pătrat, dar aș mai elibera un loc într-o țară pentru vreun imigrant, care, știm cu toții, locul numai de imigrant nu ar fi ocupat. Oricum oamenilor nu le pasă de ce se întâmplă în jurul lor, nu? Fiecare suntem un protagonist la el în duș și probabil ne luptăm cu monștri la noi în script la fel cum se luptă toată țara cu facturile la gaz și apă caldă, dar nu e problemă, căci sunt artist sub duș și când mă stropește apa rece pe față, ba chiar mă apucă inspirația mai tare, căci mă face să mă gândesc la ploaie și la nori și la stele și la cer, cer în care mă tot chinui să ajung și, oricum, nu e problema de apă rece, căci mă face să mă gândesc la râuri și la lacuri și la cum mi-aș dori să mă cufund sub ele și să mă apuce inspirația, să cânt și să țip sub bolta cerului unduios și lucios și plin de stele și de pești și de sirene până mi-am umplut plămânii cu apă și am ajuns să cânt doar valuri și să recit doar lacrimi și stropi de ploaie.
Viața e prea frumoasă ca să o irosești trăind.
Ce înseamnă, de fapt, "a trăi"? A trăi e ceea ce facem noi zi de zi? Să retrăim aceeași zi plictisitoare, să mergem la lucru cu silă, să mâncăm doar pentru că ne-am obișnuit să o facem, să nu mâncăm pentru că ne-am obișnuit să ne urâm, să ieșim în fiecare sâmbătă pentru că societatea ne-a spus că sâmbătă și duminică e weekend și weekend există pentru a ieși sâmbătă seara cu prietenii? Și ce fac la ieșiri? Ascult aceleași probleme trase de păr, de gagica unuia, de gagicul alteia, de șefu' lu' unu', de secretaru' lu' alta, de copilul la nu știu care care a făcut nu știu ce. Toate problemele și toate piedicile pe care le înfruntăm zi de zi, toate pleacă din exact aceeași problemă:
Faptul că trăim!
Și ce înseamnă până la urmă că trăim? Că respirăm? Că dormim? Că mâncăm? Sau poate că nu? Poate că a trăi înseamnă să-ți dorești să nu le mai faci pe niciunele, să te oprești brusc și să mori? Să trăiești înseamnă doar să aștepți moartea, să trăiești înseamnă doar să te sinucizi lent, lent, leeeent, la fel de lent cum vorbește profa de latină despre Nero și care o mai fi fost, leeeent, leeeeeeeent, leeeeeee.....
Să zici că îți trăiești viața din plin e la fel ca atunci când zici "da-mi bag eu ceva în ea de școală, nu mai fac nimic" și după te apuci să-ți faci temele. E ca atunci când zici că te lași de băutură și după desfaci o bere în cinstea faptului că te lași. De ce "trăim"? Cine a spus, în primul rând, că "trăim"? Cine a inventat acest termen atât de vag și, totuși, cu atât de mult subînțeles, încât nimeni nici nu se mai străduie să îl înțeleagă? Cine a spus "eu de azi trăiesc"?
–Beomgyu, tu ce crezi că înseamnă "a trăi cu adevărat"?
–Depinde ca ce o iei. Trăim cu adevărat în sensul că mă bucur de a trăi sau trăim cu adevărat în ideea că simțim că trăim?
–Că trăim. Și atât.
–Și atât? Lasă-mă să mă gândesc..
O liniște calmă se așterne între cei doi. Taehyun se uită cu mari așteptări spre Beomgyu, apoi dă spre ceasul de la mâna dreaptă (da, el e mai special, poartă ceasul pe mâna greșită). Vede că mai are cam o oră până vine trenul. I-au înghețat fesierii și simte că i-au degerat degetele în papuci, iar un firicel de vânt îi tot suflă părul în față și e convins că dacă nu ar fi distras de ochii lui Beomgyu și de conversațiile pe care le poartă ar da într-o criză de personalitate, și-ar smulge părul din cap, l-ar arunca în iarbă și după ar începe să îl caute prin întuneric, apucând iarba, plângând și zicând că își face perucă verde, ca să semene cu vreun personaj dintr-un desen animat la care s-a uitat în orfelinat. Își ridică privirea și îl vede pe brunet uitându-se în gol spre lună, cu o încruntătură ciudată, aproape deranjată de întrebare. Desigur, totul este o tragere de timp, iar Taehyun speră că trucurile lui psihologice pe care le-a învățat de pe YouTube când era mic și se chinuia să îl facă pe Hueningkai să nu se sinucidă vor merge și pe noul său prieten. Ce întrebare mai bună decât "ce este viața?" ai putea să îi pui unui sinucigaș?
Uneori Taehyun crede că este un geniu, și într-un final simte că protagonistul din camera sa a deschis ușa și a ieșit în lume, a fost recunoscut și a fost, pentru prima dată din nou, văzut. Observat. Știut. Cineva demn de salutat pe stradă, pentru că toți știm că el nu ar saluta niciodată primul, și n-ar fi nici măcar din cauza egoului, ci din cauza fricii că n-ar fi recunoscut.
–Consider că "a trăi" este ceva ce facem în fiecare zi. Trăim. Mâncăm, respirăm, dormim. Asta face fiecare ființă vie, iar ideea de a "trăi" nu trebuie să aibă mai mult sens decât atât. Dar știi ce oamenii consideră că înseamnă "să trăiești cu adevărat"? Ei cred că a trăi înseamnă să simți, și asta e cea mai mare minciună pe care omenirea și-a spus-o vreodată, căci să dormi și să mori nu-s aceleași cu a visa și a-ți găsi pacea. Disprețul și ura, iubirea și spaima, fac oare ele parte din trăirea generală, sau fac parte din ceea ce simțim? Tu ce zici?
–Eu zic că m-ai lăsat prost rău de tot și nu știu ce să zic în momentul acesta.
Cei doi râd. Se uită unul la celălalt cu un zâmbet dulce, împărtășit, apoi se apropie unul de celălalt, micșorând distanța dintre privirile știutoare și bătăile inimilor. Stelele sclipesc în ochii brunetului, iar Taehyun e fermecat, rupt și debusolat de frumusețea cristalelor formate în ochii băiatului, șlefuite și tăiate la perfecție, inel cu care te-ai căsători cu tine însuți dacă ai avea egoul destul de mare cât să te consideri în fiecare zi mai protagonist în afară decât te consideri la tine în cameră.
–Și, ce mai zici? Întreabă Taehyun când simte că liniștea a devenit prea liniștită pentru el.
–Să fiu sincer? N-o să-ți vină să crezi.
–Uimește-mă.
Beomgyu îi strânge mâna înghețată de frig.
– în momentul acesta simt că parcă vreau să trăiesc.
Taehyun chiar e un geniu.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_______________________________________
Ce slay mă simt azi stau sa fac pe cupidon pentru doi colegi in timp ce eu aștept ca handralaul meu să mă observe hahahahah slayyyyy
