"Dacă ai știi că există o șansă să salvezi o persoană dragă, nu ai renunța la tot să o salvezi? Pentru mine, viața mea s-a incheiat odată cu a mamei mele. Mereu am fost legate una de alta, iar acum dacă ea cade, cad și eu. Mor în fiecare zi împreună...
"Lucrurile se destramă atât de ușor atunci când au fost ținute laolaltă de minciuni." - Dorothy Allison
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Adam POV
Ai simțit vreodată că întreaga ta lume se prăbușește într-o secundă? Tot ce ai construit se transformă în pulbere, care iți fuge printre degete și e luată de vânt, iar golul din sufletul tău se mărește. Priveam în jurul meu oamenii pe care mi se părea că nu îi mai recunosc. Femeia pe care am numit-o mamă mă privea cu lacrimi în ochi, parcă așteptând ca o nouă furtună să înceapă. Va începe. Furtuna va începe și va distruge tot ce îi iese în cale.
-Fiule...
"Fiule". Durea atât de rău să aud acest cuvânt din gura cuiva care nu are nici o legătură cu mine. Omul pe care voiam să-l urmez, bărbatul pe care îl priveam cu atâta mândrie, idolul copilăriei mele, acum nu simt altceva decât ură. Ură pentru ca m-a mințit atâta timp.
-Rămâi acolo unde ești, Edward!
Acum înțelegeam de ce eram atât de diferiți. De ce nu am moștenit nici măcar o trăsătură a caracterului lui, de ce aveam atâta întuneric în suflet. Nu eram cu adevărat un Williams.
-Fiule, eu...
-La dracu'! Nu-mi mai spune așa!
-Adam, vrem doar să-ți explicăm. Vrei, nu vrei, eu și ea suntem părinții tăi. Nu te-am conceput noi, dar te iubim. Nu e nici o diferență între tine și un copil biologic.
Nu mă încălzeau cu nimic aceste vorbe ale lui. Nimic nu putea vindeca rana pe care o simțeam acum, doar punea sare pe ea și durerea creștea.
-Ai macar idee cum se simte? Să aflii ca ai fost crescut într-o minciună? Ca de fapt nu aparții locului în care ai crescut? Ești un laș, Edward! Nu ai avut curaj să înfrunți adevărul. A trebuit ca amanta ta să se întoarcă și să spună ceea ce tu nu ai putut. Și ironia sorții e că ți-a dus și adevăratul fiu. El ar trebui să fie aici, nu eu. Nu te-ai gândit niciodată când m-ai scos din închisoare sau când m-ai adus beat acasă sau când vedeai atâtea femei ieșind plângând din camera mea că "Acesta nu e fiul meu, nu își are locul aici"? Nu ai crezut niciodată că ai făcut o greșeală?
-Nu. Niciodată nu m-am gândit la asta, pentru că indiferent de cine te-a născut, ești fiul meu, mi-aș fi dat și sufletul pentru tine, atât eu cât și mama ta.
Încep să râd. Încercam să îmi eliberez furia prin acest râs, dar nu reușeam. Durerea era acolo și mă mistuia.
-Încetează cu discursul acesta de tată perfect! Nu vei reuși să mă faci să mă simt rău, doar pentru faptul că spui că mă iubești și te doare. Dacă mă considerai cu adevărat fiul tau, mi-ai fi spus adevărul și nu ți-ar fi fost frică de mine în momentul în care spui adevărul. Văd că ți-e frică, nu știi să te ascunzi.
