"Dacă ai știi că există o șansă să salvezi o persoană dragă, nu ai renunța la tot să o salvezi? Pentru mine, viața mea s-a incheiat odată cu a mamei mele. Mereu am fost legate una de alta, iar acum dacă ea cade, cad și eu. Mor în fiecare zi împreună...
" O mamă râde râsul nostru, vărsă lacrimile noastre, iubește iubirea noastră, suferă teama noastră. Trăiește bucuriile și necazurile noastre și împărtășește speranțele și visurile noastre."- Julia Summers
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Îmi pare rau că te dezamăgesc,Melissa, dar tratamentul nu are efect, zilnic starea ei se înrăutătește. Nu am reușit să facem progrese cu ea,nu vorbește,nu mănancă,a început să piardă mult în greutate. Organismul refuză hrana prin perfuzie,nu știm cât va mai rezista. Știu că te doare,ești încă la o vârstă fragedă,dar trebuie să fim sinceri cu tine,având în vedere faptul că tu te ocupi de ea. Draga mea, știu că te doare, dar trebuie să te gândești și la tine, ai slăbit foarte mult. Cât despre mama ta, facem tot ce putem i-am schimbat salonul,poate lumina soarelui o va inviora puțin. Te voi conduce, iar după ce termini, te aștept la recepție să semnezi.
Mi s-a pus un nod în gât în urma cuvintelor asistentei. Știam că am slăbit, dar speram să nu se observe. Știam că arătam groaznic, iar mila din ochii ei era doar o confirmare a ceea ce știam deja. Doamna Martha s-a ocupat de mama,ca și cum ar fi fost propria ei mamă. Lucrează în acest spital de peste 30 de ani și face tot ce îi stă în putință pentru a o ajuta. E cea mai bună asistentă de aici, din păcate boala mamei e rară, iar spitalul nu are dotările necesare pentru a o ajuta, dar asta e tot ce mi-am putut permite. Martha mă conduce pe coridorul lung. Nu îmi plac spitalele, mirosul de spirt, oamenii care sunt aduși aici și i-am văzut, îmi fac stomacul să se strângă. Încă mi-l amintesc pe Jack. Primu' pacient pe care l-am văzut aici, a fost dus în celălalt corp al spitalului datorită comportamentului său agresiv.
-Fii curajoasă dragă.
Îmi spune când am ajuns în fața salonului, și îmi mangâie obrazul, iar eu mă forțez să îi zâmbesc. Mă lasă singură cu mama. E așezată într-un scaun cu rotile și privește în gol pe fereastră spre curtea spitalului. O privesc și parcă văd in ea altă persoană. Fața rotundă,cu obrajii colorați de un roz pal și zambetul larg de altă dată,au dispărut, iar acum a rămas doar un chip șters, boala reflectându-se în irișii ei albaștri, care înainte se asemănau cu cea mai limpede apă,acum sunt goi,iar culoarea lor a disparut. E imbrăcată într-un halat alb cu buline albastre, iar ochii încep să mă înțepe din cauza lacrimilor care s-au format, când văd cât de mult a slăbit. Îmi trag un scaun langă ea și încep să îi povestesc,în speranța că poate mă aude.
-Hei mama! Mel a ta a venit la tine. Îmi pare rau că nu te-am vizitat în ultimile zile,dar au avut loc multe evenimente la restaurant și a trebuit să ramân peste program. Am avut ocazia să câștig mai mulți bani pentru tratamentul tău și poate după ce te vei face bine,voi merge la facultate. Sper că încă mă susții să merg la Arhitectură. Știi cât de mult îmi doresc.
