Tu, Dulcea mea Greșeală

Capitolul 20

  Serenity

  "Va rog sa aveți răbdare" Asta este tot ceea ce aud de când a intrat in operația asta nenorocita, si dupa spusele doctorului el trebuia sa fii temrinat de 15 minute.
  Teama, panica, asta simt la un nivel cu totul ridicat. Nu vreau sa il pierd, chiar daca amintirile ma bântuie, chiar dacă situația este grea, nu poate sa plece de pe lumea asta. Când este atat de tânăr si mai are atâtea de făcut, când are un copil nenăscut, când atâta lume il așteaptă cu bratele deschise.

  Am decis sa il păstrez pentru ca nu a-si putea sa renunț la el. Cumva existenta lui m-a făcut sa ma gândesc la lucruri la care nu ma gândeam. Probabil imi va fii greu, dar știu ca voi avea oameni langa mine.

-Pitico, ar trebuii sa te odihnești. Ma trezește la realitate Adam, atunci când se așează lângă mine.

-Voi avea timp după ce termina.

-Dar ai nevoie. Știu ca îți e teama, tuturor ne e. Nici nu te-ai atins de mâncare.

-Știu, dar ma simt foarte pierduta acum.

-Va fii bine, a trecut prin mai rele.

  Mi-am pus capul pe pieptul lui si am încercat sa ma liniștesc. Nu știu ce m-as face fara el. A fost lângă mine cand am avut cea mai mare nevoie, chiar si cand nu știam ca am.
  Un gând ma bate de ceva zile, cum ca irosim atâta timp prin certuri, momente urate pe care ne-am dorii sa le uitam, altii se lupta in momentul asta pentru a le trăii, iar noi le irosim. Puteam sa am o viata atat de frumoasa, dar am ales sa o dau naibii cu toate problemele, majoritatea fiind doar in mintea mea. Acum singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată la un nivel atat de mare sta sa își dea suflul in orice clipa, si eu nu am făcut nimic ca sa ii demonstrez asta. Pentru ca a fost ce a  fost între noi, nu stiu ce se va întâmpla in continuare.
   Simt doar o teama oribila in suflet ce imi acaparează tot corpul încetul cu încetul. Cel mai urat sentiment e sa te simți nefolositor in momentele astea. Si ma urăsc pentru faptul ca nu pot trece peste.

-Sunteți familia domnului Clark? Spune doctorul care ne face pe toti sa ne ridicam.

-Da. E totul bine? Ma trezesc spunand.

-Starea lui e instabila. Operația a decurs bine, acum totul depinde de el.

-Ce vreți sa spuneți?

-Trebuie sa isi găsească puterea sa isi revină de după operație altfel lucrurile se vor complica. Dacă ați mai fii așteptat câteva zile, pacientul nu ar fii trecut peste operație. Îl vom tine câteva zile sub observație.

-Îl putem vedea?

-Cinci minute.

  M-am uitat în jurul meu și cu toții m-au lăsat sa ma duc eu.
  Când am pășit înauntru am început sa plâng din cauza imaginii din fata mea. Era conectat la atâtea aparate, cu un puls slab și o fata palida ca varul. M-am așezat lângă el și i-am luat mâna în a mea.

-Vei trece și peste asta Ethan. Știu ca ma auzi, am nevoie sa lupți. Mi-ai promis ca vei face asta.

  Ma inecam cu propriile lacrimi.

-Cumva mereu ne-am reîntâlnit în cele mai rele momente, cred ca de asta îmi este atat de greu sa stau departe de tine. Nu am timpul necesar sa îți spun ce simt, cumva știi deja. Am luptat toată viata noastră, împreună, indiferent de distanta dintre noi. Vom trece și peste asta. Nu pot sa cred ca zic asta, dar copilul din burta mea este o ancoră de salvare. Gândește-te sa lupți pentru el. Ai avut lupte mult mai grele de atât. Ești  Ethan Clark.

  După ce timpul s-a terminat am plecat acasă cu gândul sa îmi pregătesc unele lucruri și sa ma întorc. Nu îl pot lăsa singur în spitalul ala trist și fără viata. 

-Cum te simți? Ma întreabă Adam odată ce intra în apartamentul meu cu Smith.

-Încerc sa fiu puternica.

   As fii vrut sa aștept, dar dacă e cineva care trebuie sa știe de situația mea, ei sunt aia.

-Trebuie sa va zic ceva. Așezați-vă.

  S-au uitat confuzi la mine, iar eu mi-am dat cu greu drumul la gura.

-Poți sa ne spui orice. Încearcă ei sa ma calmeze.

-Veți fi unchi.

  Pentru o clipa nu au înțeles aluzia mea, dar nu a durat mult.

-Poftim? Vorbești serios? Întreabă Smith cu lacrimi în ochi.

  Clar nu ma așteptam la reacția asta.

-Nu pot sa cred. Adam este primul care ma îmbrățișează puternic și în momentul ala nu m-am mai putut abtine sa nu plâng.

-Îmi este atat de frica ca nu voi fii în stare sa ii fiu alături.

-Vei fi o mama minunata pitico. Știu ca îți e frica de relația ta cu Ethan, dar îți vom fii cu toții alături.

-Știu ca nu sunt în cea mai buna relație cu el, dar nici măcar nu mai contează asta. Surioara mea cara un mic omuleț și eu o voi susține mereu. Mereu te vei putea baza pe noi. Știi asta nu?

-Știu frarioare. Sunt atât de norocoasa sa va am.

  Nu m-aș fi gândit ca una din grijile mele de acum va fi asta. Îmi era atât de greu sa fac lucrurile pentru mine, acum va trebui sa fac mai bine pentru doua persoane. Ma bucur ca am familia lângă mine, pentru ca ei au devenit acum mult timp familia mea.

-Ma voi întoarce la spital. Nu îl pot lăsa singur acolo. Le spun în timp ce îmi cautam paltonul.

-Nu te putem convinge sa stai acasă nu?

-Nu. Are nevoie de mine acolo. Știu asta.

-Cum vrei surioara.

  Le-am zâmbit și am pornit spre mașina lui Smith. Adam s-a pus lângă mine pe bancheta din spate și se uita la burta mea.

-Nu pot sa cred ca după atâta timp te vad asa. Îmi spune uitându-se mandru la mine.

-Mi-as fi dorit sa fie alte circumstanțe, dar unele lucruri se întâmplă de la sine.

-Ma bucur doar ca pot fi lângă tine. Asta este cel mai important acum. Știu ca asta te va ajuta enorm sa îți revii.

  Vreau sa cred asta, sa nu ma gândesc ca poate psihic nu voi fi în stare. Dar acum trebuie sa fiu atenta la Ethan. Nu știu ce va fi pe viitor dar trebuie sa ii fiu alături.
Odată ajungi am intrat direct în salonul lui, după o mulțime de rugăminți doctorului.

-Nu ai de gând sa te trezești prea devreme nu?

  Am oftat la propria întrebare și ii priveam chipul palid parca lipsit de viata.

-O sa trebuiască sa o faci, știi asta nu? Nu ai voie sa stai asa mult. Trebuie sa te știu bine Ethan. Nu știu nici măcar ce voi face in viitor dar știu ca am nevoie de tine. Încă am nevoie de timp sa ma obișnuiesc cu tine în viata mea caci în anii ăștia am încercat doar sa ma obișnuiesc fără tine. Nu știu dacă voi reușii, nu știu nimic. Doar ca te iubesc al naibii de mult și ma doare sa vad persoanele pe care le iubesc asa.

  O lacrima îmi cursese când de-odată bătăile inimii lui păreau sa se mărească.

-Doctore! Asistenta, cineva! Strig cu o panica enorma în mine.

  Asistenta a dat buzna și m-a rugat sa ies. Ce se întâmplă?