Tu, Dulcea mea Greșeală

Capitolul 19

*Ethan*

  E ciudat sa simți sentimentul de frica. L-am simțit doar atunci cand am pierdut-o pe Serena si cand am aflat de problemele mamei. Nu sunt obișnuit cu el si nici nu intenționez sa fiu.

  Ii vad cum imi pregătesc lucrurile, cu lacrimi și teama in ochi, in timp ce eu ii privesc. Nu ma simt bine, iar gândul ca lucrurile pot decurge prost si le-as putea lăsa singure ma neliniștește. Nu m-as ierta niciodată, pentru ele incerc din răsputeri sa lupt.
  Eram la un pas sa renunț, daca Serena nu ar fi venit in ziua aia cu mama, nu cred ca mai eram aici. In momentele alea simțeam ca nu imi am rostul, ca totul ar fii mai bine pentru ei.

  Mai ales după nopatea aceea cu Serena, cand m-am trezit si ea plecase. Atunci m-am demoralizat total.

-Ești pregătit fiule? Ma întrerupe mama din gândurile mele si am stat câteva secunde pana sa ii răspund.

-Da.

  Nu sunt, dar nu vreau sa o îngrijorez si mai mult.

-Etha e bine? O întreb privind-o pe femeia din fata mea. Nu părea prea okey.

-Doar speriata. O sa se liniștească după ce ieși din operație.

  Ma minte. O cunosc îndeajuns de bine încât sa imi dau seama când ascunde ceva. Dar Serna nu este doar speriata, ceva o frământă. Si mi-e teama sa o intreb ce.

-Hai sa mergem.

   M-a ajutat sa ma ridic, si am pornit spre masina lui Adam. Era liniște si pentru prima data, era enervant. Ii simteam pe toți agitați, exact ce nu imi trebuie.
  M-am trezit din gândurile mele numai atunci cand am auzit portierele deschizându-se.

-Hai. Spune Serena intinzandu-mi mana.

  Am înaintat spre recepție, unde eram așteptați de o asistenta.

-Ethan Clark? Întreabă si aprob. Va rog sa ma urmați sa va pregătim, după ei vor putea venii sa te vada înainte de operație.

-Sigur.

   Cu o privire in urma, m-am ținut după asistenta, ajungând intr-o camera generoasa spre surprinderea mea.
  Mi s-a dat vesnica camasa de spital, urasc mirosul asta.

-Cum va simțiți?

-Sunt bine. Ii răspund sec, așezându-ma in acel pat.

-Sunt sigura ca totul va fii bine.

  Zâmbetul nu inceta sa ii dispară de pe fata, nu stiu cum reușește.

-Se putea si mai bine.

-Doctorul va venii in 15 minute. Familia dumneavoastră poate venii.

  Odată ce a ieșit, mama si-a făcut apariția.

-Sa fii puternic fiule. Da? Totul o sa fie sub control.

-Da mama, tu trebuie sa te calmezi.

-Imi ceri imposibilul. Vreau doar sa treci peste zilele astea și dupa voi dormii liniștită. Nu o sa ma lungesc căci stiu pe cineva care e nerabdator sa vina. Ești cea mai puternica persoana, daca cineva poate trece peste asta, tu ești ala. Da?

-Bine.

  Mi-a aruncat un zâmbet si se pregatea sa plece dar am oprit-o.

-Te iubesc mama, vorbesc serios.

-Si eu te iubesc dragul meu.

Nu o spun des, si știu cat de tare se bucura cand ii spun asta. Mama mereu a fost sprijinul meu.

   Oftând am auzit-o pe Serena cum a intrat. Avea un zâmbet mic pe fata, un zâmbet dupa care se ascundea frica.

-Nu trebuie sa te prefaci ca ești ok, te cunosc. Ii spun râzând.

-Știu, încerc sa te ajut.

-Vorbesc serios, nu e nevoie sa te ascunzi de mine.

-Atunci voi fii directa. Vreau doar sa îți reamintești mereu ca orice s-ar întâmpla între noi, nu voi inceta sa te iubesc.

-Nu trebuie sa o zici numai pentru ca sunt in situația asta.

-Te rog, trebuie sa îți zic asta. Știi ... aș putea încerca să te urăsc.  Aș putea încerca cu adevărat și cel mai probabil aș reuși, dar nu vreau.  Pentru că, deși m-ai mințit si distrus din nou și din nou, nu pot șterge acele amintiri bune, cât de mult ți-a păsat când lucrurile erau bune.  Cum m-am simțit când mi-ai spus că mă iubești și m-ai ținut de mână.  Cât de mult mi-a fost dor de tine când ai fost plecat.  Timpul pierdut îți lipsește. Mi-ai frânt inima, mi-ai pierdut încrederea, mi-ai ucis trăsătura romantică plină de speranță. Ai dat dracu 'asta, poate că nu-ți place să recunoști asta, dar ai dat dracu' tot.  Si totuși uite-ma aici Ethan. M-am tot întrebat, de ce nu plec naibii, de ce tot ma întorc, dar am realizat ca niciodată nu te-am urat pe tine. Am urat lucrurile pe care mi le-ai facut.
  Știi cat de greu mi-a fost sa te vad aici? Locuind la doar o usa distanta si totusi atat de departe de mine? După ce am luptat cu propria viata, ca sa te uit, sa pot fii fericita si dupa sa imi demonstrezi ca defapt eu nu pot fii asa? Viata chiar a fost nedreaptă dar vreau sa cred ca lucrurile astea s-au întâmplat cu un motiv.

-Nu vreau sa crezi ca pentru mine a fost ușor. Au fost cei mai grei ani din viata mea. Si am vrut sa vin măcar sa putem fii prieteni, dar cum as putea sa uit tot ce a fost intre noi? Timpul in care ne făceam atat de fericiți, cum sa uit amintirile? Nu pot, și nici nu vreau. Am greșit teribil, si ma învinovățesc zilnic. Mereu vei fii persoana mea Etha, chiar dacă nu ma vei putea ierta vreodată, ești singura persoana care imi da putere, asta nu se va schimba.

  Ii curgeau șiroaie de lacrimi pe fata, si asta ma făcea sa imi pun multe întrebări. Este un moment sincer, merita sa știe tot.

-Vreau sa lupți, bine? Sa fii puternic, sa nu renunti nici macar pentru o secunda. Te-ai descurcat de minune pana acum, stiu ca o poti face Ethan. Stiu ca nu simți ca ai motive, dar am nevoie de tine in viata.

-De ce ai avea nevoie de mine?

  Nu am auzit-o spunând asta de foarte mult timp.

-Nu sunt un monstru, oricât m-ai ranit, nu te-as putea vedea zăcând acolo fara pic de viata. Mi-as dorii doar sa fii fost in locul tau. Stiu ca ai dureri teribile, si probabil va fii greu si dupa, suntem cu toții conștienți, dar timpul le vindeca pe toate. Meriți sa fii fericit, meriți cu adevărat asta.

  Faptul ca ea crede asta ma face fericit. Când stiu prin ce a trecut, si ea totuși imi vrea binele.
  S-a apropiat si m-a luat in brate, punându-și capul pe pieptul meu.

-Indiferent de ce va fii, promite-mi ca vei încerca sa iti găsești fericirea. Ii spun încet, in timp ce ii auzeam micile suspine.

-Nu spune asta, pare ca iti iei ramas bun.

  I-am luat fata in palmele mele reci si o priveam direct in ochii ei de cristal.

-Am nevoie sa imi promiți.

-Atunci promite-mi ca te vei întoarce.

-Stii ca nu îți pot promite asta.

-Nu cred ca ai vrea sa ne lasi singuri.

-Mama te are pe tine.

-Nu la ea ma refer.

  Mi-a luat mana si a pus-o pe burtica ei. Pentru o secunda am fost atat de confuz, pana am realizat ce se întâmplă defapt. Este imposibil.

-Nu ma mintii Etha. Nu este momentul potrivit.

-Nu a-si mintii cu asa ceva.

-Minutele dumneavoastră au trecut. Intra asistenta insa nu ma puteam concentra la ea.

-Nu. Stati! Strig in timp ce niște oameni o scot din salon.

-Întoarce-te Ethan! Nu pot face asta singura. Ai promis.

  O mulțime de emoții au pus stăpânire pe mine, odată cu o șiroaie se lacrimi. E o mare de emoții ce ma acaparează..
  Cum e posibil asa ceva?