Infidel - Gardianul sufletelor destrămate

4 - Zbor frânt

Două luni mai târziu

Privesc telefonul și îmi fac curaj să o sun. Formez numărul și apelez.

-Alo, da...? se aude de la celălalt capăt.

-Bună, Alexandra...

-Sebastian... te-ai întors...

-Da... Oarecum... Sunt la Constanța, în spitalul armatei.

-Doamne... cum ești?

-Șifonat... răspund eu.

-Îmi pare bine că te aud... Ai nevoie de ceva?

-Nu... doar de o voce plăcută.

-Off... Uite, am câțiva pacienți de vizitat acum. Te pot suna mai pe seară?

-Da, scuze, eu te-am deranjat de la muncă... Ne auzim când poți.

-Bine... Pa pa!

-Pa...

Las capul pe pernă și încerc să îmi liniștesc respirația. Parcă sunt un puștan... ce m-am emoționat așa? E doar o femeie. Frumoasă și fermecătoare ce e drept, dar o simplă femeie.

Am început să îi caut profilul pe rețelele de socializare și îmi dau seama că devin obsedat de ea. E clar, încep să mi se aprindă călcâiele. Sau poate caut ceea ce nu am avut niciodată: stabilitate. Singura constantă din viața mea a fost ura pentru tatăl meu. În rest, nu am avut nimic...

Orele trec greu iar pe seară încep să privesc dezamăgit telefonul. Nu mă sună. Nici un semn până acum.

Pe la ora 20, după vizita medicală, nu mai aveam speranțe că va suna.

Dar inima mi-a stat în loc când am văzut-o în ușa salonului.

-Alexandra... ce-i cu tine aici? Cum ai intrat? întreb eu confuz.

-M-am strecurat... o fostă colegă de la facultate lucrează aici și m-a ajutat.

-Doamne... Nu pot să cred!

-Știam că ești singur și am zis că pot să îți țin companie o vreme.

-Ah... și eu arăt groaznic... mă scuz.

-Hei, nu te rușina...

Mă analizează câteva secunde și apoi se pune pe marginea patului.

-Cum ești? întreabă ea cu glas blând.

-Ți-am spus... șifonat rău...

-Când am auzit ce ți s-a întâmplat nu mi-a venit să cred.

-Asta este viața de militar, ce să-i faci?

-Te doare? spune ea atingând ghipsul.

-Nu... mi-au dat analgezice. Cu piciorul e mai nasol, nu m-am putut catapulta la timp și am fost atins de resturile avionului. Am și câteva arsuri mai grave... Dar trec...

-Off... faci pe curajosul!

-Da... Ăsta sunt eu... Bunelul ce face? întreb eu.

Chipul ei s-a întristat deodată.

-Alexandra?.... Ce s-a întâmplat?

-Bunicul nu mai este... ne-a părăsit acum două săptămâni.... răspunde ea cu glasul gâtuit de emoție.

-Dumnezeule mare... îmi pare atât de rău.

-Asta este... avea o vârstă. Să știi că te-a plăcut foarte mult și a ținut să îți lase ceva. Când vrei am să îți aduc...