Infidel - Gardianul sufletelor destrămate

7 - În umbră

Sus, în zbor, sunt cel mai fericit, bunicul avea dreptate. Eu nu pot trăi altfel. Senzația pe care mi-o dă controlul total al avionului nu se poate compara cu nimic.... Nici măcar cu sexul.

Mi-am încheiat misiunea și generalul mi-a propus un post în cadrul Statului Major al forțelor aeriene și aștepta un răspuns cât mai repede.

Eu nu eram hotărât. Nu pot abandona zborul pentru munca de birou. Mai nou, descoperisem și lupta corp la corp și simțeam cum mi se deschid noi orizonturi. Câteva luni de antrenament și instrucție intensă și puteam cere transferul la trupele speciale.

Am fost nevoit să vând și apartamentul pentru că sunt sigur că nenorocitul ăla avea să mă găsească. Alexandra nu îmi răspundea la mesaje sau la apeluri așa că am renunțat. Trecuseră deja 7 luni, nu mai avea rost.

Mi-am propus să nu mă mai gândesc deloc la ea... deși lucrul ăsta devenea din ce în ce mai dificil,  având în vedere că nu reușeam să scap de amintirea trupului ei catifelat.

Încă nu primisem vreo veste despre transfer așa că m-am gândit să fac un drum până la munte. Loredana îmi dădea cu flit de câteva luni, cred că își găsise pe cineva și nu mai avea chef de mine. Mai cunoșteam câteva zâne care nu ar fi refuzat o plimbare plătită până la munte, dar ezitam așa că am plecat singur.

Mi-a plăcut mereu Sinaia, aglomerația și forfota stațiunii mi se păreau fascinante de fiecare dată.

M-am cazat în centru și pe seară am ieșit la un local, îmi era foame și sincer voiam să văd dacă mai am abilități de cuceritor.

M-am așezat la o masă cu fața spre restul restaurantului și terasei, să îmi analizez opțiunile. Am comandat un pahar cu vin și tocmai când să îmi iau de mâncare sunt distrat de un râs finuț dar care mi se pare atât de cunoscut. Îmi întorc capul și atunci o revăd: Alexandra.

Este împreună cu Dan și cu alți doi, o tipă și un tip. Ea se alintă în brațele ăluia și deja simt cum mi se ridică sângele în creier.

Uite după cine râvneam eu.

Este cât se poate de clar că ea și-a tras un iubit deja.

Mă simt aiurea și acum sper că nu mă vor vedea. De plecat nu puteam pleca, era prea târziu.

Este frumoasă... Părul i-a mai crescut puțin și este drept, parcă și felul de a se îmbrăca s-a schimbat. Mă bucur că este bine... Pare fericită. Cu mine nu ar fi fost, așa că tot răul spre bine.

Mai dau o gură pe gât și sunt cât pe ce să mă înec când Dan mă salută zgomotos.

-Ce faci, omule? Te-ai întors?

-Da...

-Doamne, ce surpriză! Ești singur? vine el și mă îmbrățișează.

-Da... tocmai ce am venit din misiune și am zis să fac o pauză...

-Hai cu noi! Alexandra se va bucura să te vadă...

-Nu... nu vreau să vă deranjez...

-Nici gând! Hai!

Ne îndreptăm spre masa lor iar eu mă simt ca și cum m-aș îndrepta spre plutonul de execuție. Inima îmi bate tare și transpir deja.

-Ia uitați pe cine am cules! spune Dan foarte vesel.

Alex rămâne uimită și vizibil deranjată de prezența mea acolo.

-Sebastian, pe sora mea o știi. El este Ovidiu, prietenul Alexandrei și domnișoara asta superbă este Cristina, viitoarea mea soție.