Dragoste cu sila...

Capitolul 3

Esthera P.D.V

Ajung în cafeneaua unde lucrează Quilla extrem de repede. Intru și mă trântesc cu capul pe tejghea, nepăsându-mi că restul oamenilor din cafenea își îndreaptă ochii spre mine.
Izbucnesc într-un plâns zgomotos, care nu face altceva decât să o sperie pe Quilla.
Îmi prinde capul între palmele sale încercând să mă ridice, și se uită în ochii mei cu o expresie speriată:

-Te rog vorbește cu mine. Ce s-a întâmplat, Esthera?

-Am fost dată afară de la job iar Holden Eddison vrea să mă dea și în judecată, bângui printre lacrimi și suspine, Quilla făcând un vizibil efort pentru a înțelege ce vreau să scot pe gură.

Quilla nu scoate un sunet, ci doar își pune șorțul pe spătarul scaunului de bar și mă prinde de braț. O urmez și cum ieșim din cafenea și oprește un taxi ce gonea pe stradă aglomerată.

O privesc întrebătoare, și reușesc într-un final să o întreb unde mergem, însă mă ignoră cu nerușinare. Îi șoptește la ureche șoferului destinația finală și pot desluși doar un ,,repede" de pe buzele ei.
Șoferul gonește că un maniac pe străzile întortocheate ale Chicago-ului făcând slalom printre mașini, trecând de pe o bandă pe alta și evitând pietonii cu prudență de profesionist.

După un sfert de oră de curse nebune prin oraș, taxiul parchează în fața unui zgârie nori construit integral din sticlă, ce emană eleganță prin fiecare unghi.
Cobor din mașină și o urmez pe Quilla în clădire. De cum intrăm dăm de un imens panou pe care scrie Eddison IT Company. Inima o i-a razna, și simt cum mă cuprinde un atac de panică. Dau să plec, calculând in minte distanța și secundele până la ușa principală. Când mă întorc însă, Quilla mă prinde de braț și mă strânge până îmi lasă urme roșii de degete.

-Îți promit că am să rezolv, îmi spune și îmi oferă un zâmbet până la urechi.

Se îndreaptă spre tejgheaua din holul mare, decorat cu mult bun gust în nuanțe de bleumarin închis și deschis, cu plante ornamentale în fiecare colț și tablouri de dimensiuni colosale pe pereții încăperii. O roagă pe doamna ce părea simpatică să ne ajute să găsim biroul lui Holden însă aceasta nu face altceva decât să își dea ochii peste cap și să facă trei pași spre noi. O ia înaintea noastră spre liftul din mijlocul încăperii și ne face semn să o urmăm. Apasă pe buton și pe micul ecran dreptunghiular apare cu numere roșii etajul 6.
Liftul ajunge în câteva secunde așa că o urmăm din nou pe doamna (sau domnișoara) deloc simpatică de-alungul holului lung până când ajungeam în fața unor uși de mărimi pe care nu le am mai văzut până acum. Nu cred că cineva ar avea nevoie de astfel de uși. Pentru cine Dumnezeu sunt făcute ? Pentru elefanți ? Mintea mea fuge aiurea în momente de stres. Pur și simplu refuz să gândesc limpede și tot ce îmi doresc acum e sa fiu acasă, pregatindu-mă pentru o nouă tură aparent plictisitoare la jobul meu aparent plictisitor, dar de care îmi e nespus de dor.

După ce doamna sau domnișoara intră în camera din spatele imenselor uși și stă câteva secunde se întoarce spre noi și ne spune cu o expresie lipsită de orice fel de compasiune că ,,domnul Eddison nu primește vizitatori necunoscuți și vă roagă frumos să părăsiți incinta".

La auzul acestei remarci Quilla mă ia din nou de braț cu obișnuita ei strânsoare dătătoare de urme și mă trage după ea în încăperea din spatele ușilor aproape dând cu biata femeie de pământ.
Așezat tacticos la un birou de dimensiuni asemănătoare cu ușile, Holden Eddison se uita la noi cu o privire extrem de curioasă. Sau extrem de enervată? Nu se poate ști cu certitudine. Fac un efort supraomenesc și mă uit în ochii săi, moment în care se ridică brusc de pe scaunul din piele pe care stătea confortabil și pur și simplu începe să țipe spre noi:

-Te știu pe tine. Tu ești fata care a publicat poza aceea cu mine de la hotel. Dacă nu pleci chiar acum am sa chem paza. Este atât de nervos încât pot sa ii văd venele cum ii plusează pe frunte.

-Vă rog frumos să mă ascultați cinci minute. Nu vă răpesc mai mult din timp. Vă promit, îi spun și fără să îmi dau seama îmi țineam palmele lipite și degetele contopite între ele că într-o rugăciune către divinitatea însăși.

Își dă ochii peste cap, face un pas spre noi ca și cum ar vrea să ne lovească dar apoi își reia din nou poziția la birou și își sprijină greutatea in coate, pe care le ține rezemate de biroul atât de elegant, fabricat probabil din cel mai scump lemn existent pe acest pământ.

-Îmi cer mii de scuze că vă deranjăm la muncă, însă voiam să vă cer scuze pentru incidentul cu poza. Va jur că nu am intenționat să fac rău nimănui. Pur și simplu îmi cer mii de scuze, murmur încet uitându-mă la podea in tot acest timp. Pur și simplu nu îmi găseam curaj să îl privesc în ochi.

Tace pentru două secunde după care își apăsă coatele și mai tare in birou și spune :

-Chiar dacă vă cereți scuze de 100 de ori asta nu v-a schimba cu nimic fapta comisă. Din păcate singura soluție ideală e să dăm timpul înapoi. Puteți face asta domnișoară....face o scurtă pauza din discurs, probabil așteptând să îi termin propoziția cu informația care îi lipsește. Îi răspund simplu Parker și pot să jur că a rânjit pe sub barbă că și cum ar fi cel mai amuzant nume pe care l-a auzit vreodată.

-Datul în judecată mi se pare o soluție prea drastică, se bagă în discuție Quilla rapid, făcând contact vizual direct cu Holden. Are o mamă bolnavă de îngrijit iar faptul că incercati să scoateți niste bani de pe urma unei tinere care evident nu îi are mi se pare o dovadă de lașitate .

Remarca Quillei m-a făcut să tremur. Cum poate minți cu atâta nerușinare. Adică da, evident duc o lipsă de bani însa mama mea e perfect sănătoasă, iar banii mei îi refuză cu vehemență de fiecare dată când vreau să îi ofer.

Tăcerea se lasă din nou în încăpere iar spiritele sunt atât de încinse încât dacă aduc acum o găleată cu apă și o răstorn peste noi cu siguranță se v-a auzi un sfârâit. Holden face trei pași apăsați spre ușă și o deschide încet, făcându-ne semn spre ea.
Quilla deschide gura pentru a spune ceva însă îi fac semn din cap să plecăm și mă ascultă surprinzător.

***

Ajunsă acasă îmi fac un duș și mă bag în pat. A fost o zi extrem de obositoare și tot ce îmi doresc este să mă culc. Nu am avut încă curajul de a-i spune mamei despre cele întâmplate și cu siguranță nu știu cum să o fac.
Închid ochii și trag plapuma greoaie peste mine și pur și simplu dau drumul lacrimilor ce m-au chinuit toată ziua. Vreau doar sa dorm însă sunetul asurzitor al soneriei telefonului meu mă deranjează.
Îl iau de pe noptieră și când citesc numele apelantului mă panichez. Martin, șeful meu.
Mă străduiesc să afișez o voce cât mai degajată în momentul în care răspund însă afirmația lui mă dă peste cap, în cel mai bun sens posibil.

-Te aștept mâine dimineață la slujbă. Uniforma și ecusonul tău sunt aici. Nu întârzia.