Sub lumina reflectoarelor (Harry Styles)

Prolog

Am ieșit de pe scenă cu părul sărind în bucle brunete și mov în urma mea. Puteam să aud urletele din spate. Urlete ce îmi strigau numele.

Am rânjit pe sub mustaţă, încercând să-mi ascund starea de mândrie, cu toate că ceea ce făcusem pe scenă în urmă cu doar câteva minute... ei bine, fusese una din cele mai bune prestaţii live ale mele.

-Frumoasă prestație, dragă. Se auzi dintr-o parte. Apoi începură să se audă multe alte exclamații, în timp ce treceam de oameni și oameni.

-Îți ador părul! Aud la un moment dat.

Am privit-o în timp ce trecea prin fața mea, apoi trecând după mine. Mi-am întors capul în spate, după doamna roșcată, cu părul creț-creț și scurt, care-mi complimentă podoaba capilară. N-o cunoșteam.

În scurt timp, simt o mână pe spatele meu, cum mă împinge, îndemnându-mă să merg mai repede. Era mâna celei care se ocupa, în mare parte, cam de tot ce se învârtea pe acolo. O chema Linda. Sau cel puţin așa îi spuneam eu.

-Am doar două picioare, Linda. Îi spun și-mi bag în gură degetul arătător, a cărui unghie se rupsese în urmă cu câteva secunde.

-Nu mai spune... Vedeto. Scuipă cuvintele roșcata.

Am privit-o cu scârbă pentru un moment. Avea părul prost întins cu placa și i se lipea pe frunte în sudoarea ce-i cădea. Avea o cască în urechea dreaptă, de unde primea sau dădea comenzi. Privind-o atât de atent pentru prima oară, mi-am dat seama cât de neinteresată fusese când își alesese vestimentaţia. O pereche de colanţi cu imprimeu încurcat ce trebuia să semene cu niște valuri și rupţi în spatele genunchilor, niște bocanci și un tricou roșu rupt la mâneci. M-am uitat mai atent la faţa ei și am putut să îi văd printre picurii de sudoare, cotoare de păr în zona mustaţei. M-am strâmbat degustată, dar am încercat să camuflez reacţia.

Am ajuns într-un foaier. Bodyguarzii rămăseseră în exterior, la ușă, păzind.

-Mai vorbește-mi cu tonul ăla și vom vedea ce se va întâmpla. I-am zis, fără să mă deranjeze prezenţa celor câtorva concurenţi ai show-ului.

M-am susţinut promt în faţa ei, cu un aer de superioritate, căci, să fim serioși, chiar îi eram superioară.

Linda ridică o sprânceană și își lăsă echilibrul pe-un picior.

-Scuză-mă?

-Nu, de fapt nu te scuz. I-am zis cu un început de zâmbet ironic.

S-a dat spre mine, cu un aer de bătăușă. Abia așteptasem clipa asta, de altfel. Dar, din păcate, acela a fost momentul în care a intervenit o persoană din exterior.

-Hei, hei, doamnelor...

-Domnișoară, chiar, creţule. L-am corectat pe tipul cu ochii verzi ce se băgase între noi, cu mâinile ridicate în defensivă.

Acesta își dădu ochii peste cap, gest ce mă enervă.

L-am studiat de sus până jos cu o sprânceană arogant ridicată. Avea un pulover gri și niște blugi largi cu turul lăsat. O eșarfă de-un gri închis îi atârna neglijent de gât. Avea niște obraji frumoși și gene pentru care orice fată ar omorî, cu toate că nu erau foarte lungi, dar dese-dese. Puţin rimel și puţină folosire a aparatului de întors gene și ar fi fost invidiat de multe fete.

-Ahm, calm-... Cred că ar trebui să vă calmaţi. Spune acesta scărpinându-se în cap, prin buclele răzleţe.

-Eu cred că ar trebui să nu-mi mai spui ce crezi.