În această poveste vom vedea viața unei adolescente orfane, care încearcă să își invoce părinți prin spiritism. Cu toate acestea, ea invocă un demon cu aripi de un negru întunecat, acesta fiind adus în lumea oamenilor dintr-o greșeală. Această greșe...
Profesorul scria la tablă, eu îmi luam notițele în caiet. Ora se termină, îmi aud colegele vorbim despre ce cadouri să le dăruiască mamele lor în prima zi a primăverii. Mai era o săptămână până atunci.
Plimbându-mă prin oraș văd multe flori scoase la vânzare, de la o simplă floare la buchete foarte mari și frumoase. Mergând mai departe în fața mea era o florărie, mă uit atentă la flori și de o dată vânzătoare scoate o vază cu flori. Am rămas uimită când le-am văzut. De mult timp nu am mai văzut astfel de flori. Rămân neclintită și cu o privire țintată pe flori șoptesc "Triteleia...".
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Amintirile incep să își facă apariția în mintea mea.
Haruka: Mami, mami...uite ce ți-am adus.
Mama: Scumpa mea, ce flori frumoase.
Haruka: Sunt pentru tine mami. Ești cea mai tare mamă din lume.
Mama: Îți mulțumesc foarte mult. ( zâmbește și mă ia în brațe)
Haruka: Te iubesc mami.
Mama: Și eu te iubesc. (mă sărută pe frunte și îmi mângâie ușor capu)
Pe obrazul drept coboară o lacrimă fierbinte. Mă trezesc din stătea mea și o șterg spunându-mi "Ai frate, de ce fix acum?".
Când eram mică nu știam cum se numește floarea, dar îmi plăcea pentru că era deosebită, specială, o floare ce doar mama mea o merita. Mă îndrept sper florărie și o rog pe vânzătoare să îmi aranjeze un buchet cu aceste flori.
Ajung acasă, se înserase. Pun florile într-un bol cu apă și le pun pe noptiera de lângă patul meu. Mă uit la ele, iar îmi amintesc de acele momente împreună cu mama mea, până când adorm.
Haruka: Unde sunt?
Eram în mijlocul unui câmp plin cu flori Triteleia. Rămân uimită de albul impecabil al florilor, parcă era un câmp plin cu zăpadă nu flori. Mă aplec vrând să ating o floare. Am atins o petală, iar aceasta din alb a început să se coloreze într-un roșu sângeriu, de la acea floare s-a extind pe tot câmpul. Mă uitam cum albul care mă înconjura devenea roșu. Nu îmi venea să cred, mă uit în jur, totul devenea roșu, un câmp sângeriu.
Deschis încet ochii, e dimineață. Îmi pun o mână la ochi "Iar un vis.". Iau ușor mâna și văd buchetul de flori de un alb curat. Nu pierd mult timp și pornesc la liceu. Ajung în fața liceului unde mă așteptau fetele.
Hana: Hei, bună dimineața.
Akura: Bună dimineață.
Strâng din pumni și îmi aplec ușor capul să nu mi se vadă fața. Trec pe lângă ele fără să spun nimic doar făcând semn din mână cu scopul de a le saluta.
Hana: Frate, e acea zi.
Akura: O să fie bine?
Hana: Doar să o lăsăm în pace.
Mă îndrept spre bancă, îmi trântesc geanta pe bancă atrăgând atenția colegilor și mă așez pe scaun. Nu vorbeam cu nimeni, doar Hana încerca să mă facă să vorbesc dar nu reușea. Mă uitam pe geam, era cald, era și normal pentru prima zi a primăverii. Nu eram atentă nici la ore.
Profesorul: Domnișoara Hakura.
Profesorul: Domnișoara Hakura.
Mă trezesc la realitate și mă uit la profesor, neputând să scot nici măcar un cuvânt.
Profesorul: Aș dori să fi și tu atentă la ora mea exact cum sunt și colegi tăi.
Nu îi spun nimic.
Profesorul: Domnișoara Hakura cred că m-am făcut înțeles.
Încep să mă enervez, nu stau prea mult pe gânduri și îi răspund direct profesorului.
Hakura: Doar predați în continuare și lăsați-mă în pace.
Profesorul: Domnișoara Hakura!
Hakura: Chiar nu am chef de ora dumneavoastră, nu vreau să ascult ce spuneți și nici nu vreau sa fiu atentă la ora dumneavoastră.
După ce am spus chestia asta toți colegii se uitau la mine, profesorul rămâne puțin uimit și pe un ton ridicat îmi răspunde.
Profesorul: Domnișoara Hakura, la biroul directorului!
Mă ridic furioasă de pe scaun și plec. Ciocănesc și întru în biroul, directorul făcându-mi semn să mă așez.
Directorul: E acea zi, nu?
Nu răspund. Trebuie să menționez că directorul era bun prieten cu părinți mei. Știe situația mea și mă înțelege.
Directorul: Uite cum facem, îți iei liber restul zilei și pleci acasă.
Auzind chestia asta mă ridic și plec. Ajung în clasă îmi strâng lucrurile și plec, fără să spun nimic, profesorul și colegii se uitau la mine cum ies din clasă cu geanta in mână.
Mă îndrept spre casă, bunici făceau pregătiri pentru ceremonia ce v-am avea loc diseară.
Bunica: Cum de ești așa devreme acasă?
Haruka: Nu întreba.
Ajung în cameră și mă uit la buchetul de flori. După ce îi ajut pe bunici și terminăm totul pentru ceremonie, mă îmbrac și iau buchetul.
Hakura: Mă voi întoarce.
Bunicul: Ai grija. ( se uita la mine și la buchetul de flori pe care îl țineam strâns în mână)
Ies și iau un taxi, plecând la locul unde a fost accidentul. Ajung acolo și cobor. Era puștiu, nimeni nu trecea pe acolo, nici măcar o mașină. Așez buchetul la marginea drumului și eu lângă el.
Haruka: Câți ani au trecut? Sunt bine. Mă descurc la liceu, am note bune, doar azi nu am putut să fac față. Știu că trebuie să mă duc la cimitir, să vă las florile acolo, dar eu aici v-am pierdut, aici ne-am despărțit. Încă îmi amintesc ziua aceea, mereu mă gândesc la voi și cum erați în mașină. A da, îmi amintesc și de tipul ăla. (se face liniște, gândul meu zboară la acel tip din fața mașini și la cuvintele lui spuse înainte să dispară). Sper că ați ajuns într-un loc fericit. Eu sunt bine, bunici sunt bine, au grijă de mine. Nu trebuie să vă faceți griji, doar lăsați-mă să mă descarc măcar în ziua asta. Mai am puțin și termin liceul, o să merg la o facultate bună, o să fac tot posibilul să fiți mândri de mine.
Îmi cobor ușor capu și mă uit la picioarele mele. Nu durează mult și își fac apariția lacrimile fierbinți ce au început să ude asfalt de sub mine. Vântul începe îmi bată în față făcând ca lacrimile să se usuce.
Haruka: Aș da orice să vă văd măcar o dată. Aș face orice, doar spuneți-mi ce să fac. Doar o dată, o singură dată, vreau să vă văd.
Ajung acasă, bunici mă așteptau. Am inceput ceremonia, totul a decurs bine. Rugându-ne, în mintea mea erau doar aceste cuvinte "Doar o dată...".
