O invocare greșită

Tragedia

   Mok vroia să plece de la liceu. Dar nu cred că se gândea că cineva o să îi aștepte la poartă.

   Mok: Pfff, unde a plecat muritoarea atât de repede?

   Kyu: Hei, tu!

   Mok: Cum mine vorbești?

   Kyu: Normal. Vino aici.

   Mok: De ce aș veni? Dacă ai ceva să îmi spui, vino tu.

   Kyu se îndepărtează de mașină cu pași lenți către Mok, fiind destul de iritat de comportamentul lui.

   Kyu: Uite cum stă treaba, nu te cunosc, dar mă enervează faptul că tu încerci să te bagi tot timpul înseamă cu Haruka.

   Mok: Și care e problema ta? Ești prietenul ei sau ce?

   Kyu: Da, și vreau să o lași în pace.

   Mok: Hahaha, și tu crezi că eu voi asculta? Puștiule îți sugerez să nu te bagi în treburile mele. Dacă nu faci asta, crede-mă, o să fie destul de rău pentru tine.

   Kyu: Ce ești tu? Gangster sau ce?

   Mok: Crede-mă sunt mult mai periculos decat acei muritori. Uite cum facem, tu nu te încurci cu mine și mă lași să îmi continui planul, iar eu nu te fac să dispari de pe acest pământ.

   Kyu: Las-o în pace pe Haruka.

   Mok: Hei, îți place de ea sau ce?

   Kyu: Da.

   Mok: Haaa, doar dispari.

   Mok pleaca nervos, fără să mai spună un cuvânt, iar Kyu pleacă cu mașina lui.

   Mok: Auzi la acest muritor, îi place de ea. Pe bune? De ce îi place de ea? Și ce treabă are el cu ea? Asta mă enervează și mai tare.

   Timpul trece destul de repede pentru Haruka. Ajunge acasa epuizată și mintea plină de gânduri prostești. Nu știa ce ar trebui sa mai facă.

   Bunica: Scumpo, ești bine? De ce ești tristă?

   Haruka: Bunico, crezi că dacă problemele se pot rezolva?

   Bunica: Dacă crezi în tine, ai răbdare și faci tot ce poți atunci sigur se vor rezolva.

   Haruka: Chiar dacă este o problemă destul de mare și care cauzează și mai multe probleme?

   Bunica: Dacă ești pregătită îmi poți spune ce se întâmplă, dacă nu, voi fi aici pentru tine mereu.

   Haruka: Mulțumesc bunico, chiar vă iubesc enorm de mult.

   Bunica: Și noi te iubim foarte mult.

   A venit și bunicul ei casă. Haruka a fugit în cameră pentru a-și încheia temele ce i-au fost predate de la liceu. După câteva ora, bunica îi cheamă pe amândoi la cină. În timp ce savurau mâncarea discutau despre ce sau mai întâmplat pe la liceu și pe la școală.

    Haruka le spune noapte bună celor doi și se duce în camera ei. Dar nu dureaza mult și îi este atrasă atenția de o bătaie în geam. Nu se putea gândi ce ar putea fi, având în vedere că ea stă la etaj.

   Încet se îndreaptă sper fereastră și când o deschide îl vede pe Mok plutind.

   Haruka: Ce dumnezeu cauți aici?

   Mok: Bună și ție.

   Haruka: Lasă asta, spune de unde ai aflat unde locuiesc?

   Mok: Tu asta mă întrebi? În loc să fii bucuroasă că vin la tine pentru a avea un somn liniștit.

   Haruka: Dormeam mult mai bine până să vii tu.

   Mok: Ești sigură? Încheietura mâinii tale spune altceva.

   Haruka: Lasă asta, spune de unde știi unde stau?

   Mok: Chiar nu te duce capul. Uite, datorită firului știu unde te afli.

   Haruka: Ar trebui să pleci.

   Mok: Ești sigură de asta? Poate o să îți fie dor de mine.

   Haruka: Sunt foarte sigură așa că pleacă.

   Aceasta îi închide fereastra și trage draperiile.

   Doamne ce demon, să vină la mine acasă, dar cine se crede el? Oricum, datorită lui nu mă mai doare așa tare încheietura mâinii.

   La câteva zile, Haruka era la ora. Un curs normal, o lecție predată normal, până când intră directorul școlii în clasă destul de îngrijorat.

   Director: Haruka, haide să mergem repede.

   Haruka: Ce s-a întâmplat?

   Director: Bunicii tăi...

   Haruka: Ce s-a întâmplat cu ei?

   Director: Au fost prinși într-un accident.

   Haruka: Poftim?!

   Nu mai stă pe gânduri și își ia geanta. Pleacă în fugă la spital.

   Ajungând acolo, eram întâmpinată de mirosul medicamentelor și al mirosului de sânge. Asta îmi aduce aminte de ziua în care am fost prinsă în accident cu părinții mei. Nimeni nu putea să îmi spună ce se întâmplă cu bunicii mei. Doar că ei sunt încă în operație și nu știu să îmi deie exact cu răspuns.

   Au trecut ore bune de când sunt în operație.

   Hana: Haruka, ce se întâmplă?

   Akura: Suntem aici, nu îți fă griji, totul o să fie bine.

   Am început să plâng, totul era distrus, pământul de sub picioarele s-a prăbușit.  Nu am știut cum să îmi mai stăpânesc lacrimile. Nu vreau să îi pierd și pe ei, chiar nu vreau asta.