Our Fate //pauza

06; new clothes

* love is when someone's
happiness is more important than yours. ;;

C A P I T O L U L 6 "NEW CLOTHES"

Emma's POV

De la pantofi şi colanți, până la tricouri şi lenjerie. Am cumpărat câte ceva din fiecare, şi mi-au rămas şi bani din toate bursele de-a lungul anilor. Am cumpărat rochii, chiar şi accesorii care se potrivesc cu ele. Rachel şi Carol mă transformaseră într-o adeptă a cumpărăturilor. Seara, destul de târziu, am ajuns acasă. Desigur că-mi lăsasem hainele acasă la Rachel pentru a evita inevitabilul conflict.

Mama era acasă, obosită şi posomorâtă. Ca în fiecare zi în care se întâmplă ceva la muncă.

Mereu.

Dar nu o învinuiesc. Tot ce încearcă ea este să ne țină pe mine şi Tyler sănătoşi şi.... fericiți. A renunțat la relația ei cu tatăl meu, la timpul ei liber, la relaxare.. la aproape tot; pentru cei doi copii ai ei. Iubirea părinților mei a cedat acum mult timp, de când nu se mai vedeau deloc din cauza programului pe care-l aveau. Şi când se întâlneau şi vorbeau pentru puțin timp, îşi împărtăşeau unul altuia problemele. De aceea, din relația lor de iubire s-a format o prietenie inocentă. Era dureros pentru mine şi Tyler să-i vedem aşa, dar mereu ne gândeam că...măcar sunt în regulă, alături de noi.

"Oh, hei dragă. Ai terminat proiectul?"

"Nu încă.." I-am spus.

"Dacă pot să te ajut eu, voi face tot ce-mi stă în putință."

"De fapt, este ceva ce ai putea face... este o petrecere, mâine, mă gândeam că aş putea merge? Toți prietenii mei merg şi cum n-am mai fost niciodată, vreau să vad cum e. Te rog, mamă?"

"Poftim?" Râse amar. "Tocmai din cauza faptului că n-ai mai fost nu poți merge."

Şi iata cum conştiința mea idioată s-a băgat din nou şi m-a făcut să-i spun adevărul mamei. În loc să inventez o minciună cât de cât credibilă.

"Dar... -"

"Emma." Mă avertiză. "Ştii ce părere am despre petrecerile din liceu. Toți drogații se duc acolo şi tu ar trebui să ştii asta dintre toți."

"Prietenii mei nu sunt aşa."

"Prietenii tăi? Îi cunoşti de o săptămână! Nu ştii de ce sunt capabili.

"Bine." Am oftat şi am urcat în grabă scările până în camera mea.

Niciodată nu mă va înțelege, nici măcar nu încearcă. Mi-am dorit, ca o dată în viața mea să fac ce-mi place, dar şi asta mi-a fost interzis. Deşi alesesem să fiu sinceră, nu a schimbat cu nimic situația. Ba chiar a înrăutățit-o.

Am apelat-o pe Rachel şi i-am spus că nu aveam să vin la petrecere, şi că voi lua hainele cu prima ocazie pe care o am.

"Ce?!" Țipă în difuzor. "Nu poți să nu vii. Aveam atâtea planuri pentru tine. Nu poți să-i spui că-ți continui proiectul?"

"Nu. Ştie deja că vreau să merg la petrecere. Nu e atât de naivă."

"Găseşte o cale." Se plânse.

"Îți spun mâine dacă se schimbă ceva, bine?"

"Bine, Emma. Ai grijă."

După un duş lung şi relaxant, eram pregătită de somn. Aproape.

"Tyler." Am şoptit, ciocănind la uşa lui.

"Emma?" Spuse, deschizând uşa. "Ce vrei?"

Am intrat în camera lui, mult prea dezordonată, şi m-am aşezat pe pat. "Trebuie să vorbim."

"E şi mâine o zi."

"Acum, Tyler. E important."

Îşi dădu ochii peste cap şi lua loc lângă mine.

"Vreau să merg la o petrecere." I-am spus. "Ştiu că şi tu ai vrea să vii.."

"Lasă-mă să ghicesc. I-ai spus mamei dar ea nu te-a lăsat." Spuse iar eu am aprobat dezamăgită din cap. "Trebuie să-ți dai seama că nici nu vrea să audă de o petrecere."

"Nu asta e ideea... vreau ca tu să le spui că mă scoți la un film, şi să insişti.."

"Hmm." Se gândi. "Şi eu cu ce mă aleg din asta?"

"Fete mai mari ca tine."

"De acord." Râse. "Îi spun mâine. Acum du-te în camera ta."

"Mulțumesc!" Am zâmbit şi i-am dat un pupic pe obraz.

Ziua următoare, aveam totul deja planificat. Deşi nu îmi stă în fire să-mi mint părinții, este oarecum necesar...

Când am coborât în living, pe la mijlocul zilei, după ce am pretins că sunt supărată pe decizia mamei mele, tatăl meu era pe canapea cu mama ea. Iar în fața lor era Tyler cu o expresie serioasă pe chip.

"Emma. ia loc, te rog. Spune-mi ce aveți de gând voi doi." Spuse tata.

Ascultându-l, m-am aşezat lângă fratele meu.

"Ce vrei să spui?"

"Eşti de acord să ieşi cu Tyler?" Mă întrebă mama.

"Da," I-am spus observând un zâmbet şiret pe chipul fratelui meu.

"De ce aşa târziu?" Întrebă tata.

"Emma are de făcut teme, ca de obicei. Iar eu nu vreau să petrec prea mult timp cu ea. De aceea am ales ora şapte," le explică. "O pot schimba dacă vreți. Opt, nouă..."

"Am înțeles ideea. Ai voie să o scoți pe sora ta în oraş. Dar vă întoarceți până în unsprezece. Dacă nu, va rezulta în pedepse severe pentru amândoi." Tata ne aruncă câte-o privire tăioasă fiecăruia.

"Pot pleca din nou." Spuse Tyler şi dădu din umeri, ceea ce-l înfuriă pe tata.

"Băiete, încă nu eşti major să îți poți lua singur deciziile. Eu, la vârsta ta, făceam multe greşeli. Nu eşti suficient de matur."

"De ce presupui că Tyler îți va urma paşii?" L-am întrebat.

"Nu o va face. Exact asta e problema." Râse batjocoritor. "Este prea distrat, niciodată receptiv la ceea ce i se spune... probabil că nu va ajunge să facă banii pe care-i fac eu. Sau să-şi creeze familia pe care o am eu." Tyler îşi încleştase pumnii, hotărât să-i ofere o replică usturătoare tatălui meu. Dar l-am oprit...

"Termină." I-am şoptit.

Ştiam că dacă avea să continue, nu am mai fi avut voie să ieşim, deci nu aş mai fi putut merge la petrecere.

Parcă relaxându-se într-o clipită, după ce şi-a dat seama de ce aproape a făcut, mi-a cuprins brațul şi m-a tras la etaj. Între timp, mama îl liniştea pe tata.

"Pregăteşte-te. Mai e puțin."

"Tyler, în legătură cu ce s-a întâmplat mai devreme, tata a reacționat impulsiv... nu s-a gândit."

"Niciodată nu se gândeşte."

"Uite, sunt sigură că ne vom distra în seara asta. Vreau să-ți fac cunoştință cu câteva persoane. Sigur te-ai înțelege bine cu ei... şi vei uita de conflictul de acum câteva minute." I-am spus.

"Mersi, Emma. Grăbeşte-te. Avem o petrecere de prins."

Am zâmbit, îndreptându-mă spre camera mea. Mi-am scos telefonul şi le-am trimis mesaj lui Carol şi Rachel.

Ne vedem diseară la şapte.
Emma

--------------

Needitat