Our Fate //pauza

05; nothing

* Nothing is the way it seems to be. ;;

C A P I T O L U L 5 "NOTHING"

Emma's POV

Odată ce clasele s-au terminat, l-am căutat pe Cedric în curtea şcolii. Studenții rămâneau după ore şi vorbeau între ei, la razele blânde ale soarelui. L-am zărit pe Blake alături de Cedric şi încă o fată. Stăteau sub umbra unui copac şi râdeau.

Aproape că nu voiam să-i deranjez. De fapt, m-aş fi simțit în plus. Daca ei se distrau şi se simțeau bine, nu era momentul ca eu să intervin în discuția lor, şi să mă fac de râs. Ar fi fost chiar jenant... Dacă el nu a luat în serios acea noapte?

Fără să-mi dau seama, paşii m-au purtat către locul unde leneveau cei trei.

"Emma, hei. Ia un loc." Mă întâmpină Blake.

"Eu.., nu pot. Scuze." I-am spus, conştientă de privirea plină de umor a lui Cedric.

"Insist." Mă încurajă Blake.

"Emma Torres. Te ştiu." Spuse persoana care stătea mult prea aproape de Cedric. "Eu sunt Leah." Îmi zâmbi. "Vino, n-ai vrea să ratezi un loc lângă acest băiat." Spuse şi-i dădu un pumn jucăuş în umăr lui Cedric. El a răspuns, cu un zâmbet amețitor, înconjurându-i mijlocul.

Nu puteam nega faptul că eram destul de invidioasă că era aşa aproape de Cedric. Păreau că au o relație ceva mai apropiată.

Într-un final, ascultându-i, m-am aşezat lângă Blake. Cedric era singurul care nu-mi adresase niciun cuvânt, şi era singurul din partea căruia îmi doream o conversație.

Poate chiar îmi doream să fiu eu.. în locul lui Leah. Ajunsesem la o distanță decentă şi-i puteam analiza amănunțit trăsăturile acesteia.

Ochii săi verzi ca două smaralde, părul şaten închis, acel zâmbet cu care ar cuceri orice băiat, picioarele lungi... era, într-adevăr demnă de adjectivul perfectă.

Cel puțin la exterior. Deşi, părea diferită de Evelyn şi restul fetelor uşoare pe care le-am întâlnit.

M-am uitat la Cedric pentru a mia oară. Şi nici acum nu mă satur să-i admir fiecare contur al chipului său.

Privirile ni s-au intersectat. Acei ochi albaştri mi-au trezit fiori pe şira spinării.

"Emma." Adoram să-mi aud numele pronunțat de el.

"Cedric..."

"Ce-i între voi doi?" Întrebă Leah, făcându-mi cu ochiul.

"Nimic." Răspunse Cedric înaintea mea. "E doar o fată obişnuită cu care am vorbit de câteva ori." Spuse.

Şi... cu asta m-am convins ce a însemnat acea seară pentru el. Nimic.

"Obişnuită, zici?" Râse Leah. "Pe cine încerci să păcăleşti, Cedric Reed? Te ştiu de o viață."

"Eu.. trebuie să plec." Am spus, şi fără să mai aştept un răspuns, am pornit în fugă spre casă.

"Emma!" Mi-am auzit numele strigat în timp ce viteza mea devenea tot mai mare. "Stai."

Era Damien.

Am încetinit pasul şi l-am lăsat să mă prindă din urmă.

"Ce ai pățit?"

"Nimic." I-am spus. "Nu-ți face griji."

"Bine. Nu vreau să te presez. Dar mie îmi poți spune orice, da?"

Am aprobat din cap, zâmbindu-i. "Mulțumesc."

"Emma, înainte să pleci," spuse, scoțându-şi telefonul, "dă-mi numărul tău, te rog."

Mi-am pus numărul în telefonul său, şi după ce i-am spus că ne vedem sâmbătă, la petrecere, am plecat spre casă.

Nu mi-am dat seama că întârziasem treizeci de minute, şi că aveam să fac față furiei tatălui meu. Asta m-a făcut să uit chiar şi de respingerea indirectă a lui Cedric.

În drum spre casă, l-am zărit pe Tyler.

"Emma!"

"Tyler!"

Am fugit spre el şi l-am îmbrățişat.

"Mi-a fost dor de tine. Trebuie să înveți să anunți când pleci de acasă. Sau chiar să nu mai pleci.."

"Ştii că nu pot." Spuse.

"Mă îngrijorezi.. Tyler, încă nu eşti major." L-am certat.

"Am fost la un prieten. N-am comis nicio crimă." Râse.

"O să comiți una cât de curând dacă mă mai sperii aşa." I-am spus şi am râs amândoi.

Ajunşi acasă, Tyler s-a dus drept în camera lui. Nu era în relații bune cu tata, iar mama nu era acasă. Deci am rămas singură şi neajutorată.

"Unde ai fost?" Mă întrebă tata pe un ton jos şi dur.

"Am pierdut noțiunea timpului.. nu se va mai întâmpla."

"Ai pierdut noțiunea timpului? Cred că eşti destul de mare să înțelegi că atunci când îți spun să fii acasă la o oră, asculți!" Ridică tonul.

"Iartă-mă..." am şoptit. Chiar nu aveam nevoie de aşa ceva.

"Cu cine ai fost?"

"Cu nişte prieteni.."

"Care prieteni, Emma?"

"Chiar dacă ți-aş spune numele lor, nu i-ai cunoaşte!" I-am spus. "N-am făcut nimic rău, doar - "

"Cred că ai uitat ce te-am învățat în tot acest timp!"

"Ce se întâmplă aici?" Se auzi vocea lui Tyler care cobora scările.

"Nu te implica." Spuse tata dur.

Ochii îmi erau deja înlăcrimați. Uram faptul că nu eram stăpână pe propriile decizii.

"Em," Tyler mă cuprinse în brațele sale. "Las-o în pace."Îi spuse tatei şi mă trase de mână spre camera lui.

"Mulțumesc." I-am spus.

"Mereu exagerează." Îşi dădu ochii peste cap.

"Ştiu." Am şoptit. "Nu te-am văzut astăzi la şcoală."

"Am fost cu....Gloria. Am fumat şi, i-am aşteptat pe ceilalți prieteni ai ei." Îmi spuse.

"Tyler, ştii că nu-ți fac bine." M-am încruntat.

Telefonul mi-a vibrat în buzunar, semn că primisem un mesaj.

Număr necunoscut..

Bănuiesc că nu mai trebuie să întreb dacă vii la petrecere, pentru că deja vii. Sper. Să te îmbraci sexy.

Blake

De unde are Blake numărul meu?

"Cine îți dă ție mesaje?" Râse Tyler.

"Nimeni.." I-am spus.

Astăzi mă duc cu Carol şi Rachel să-mi cumpăr îmbrăcăminte nouă. Mai degrabă, să-mi cumpere ele ce vor. Au spus că mă vor ajuta să devin mai "atrăgătoare". Orice ar însemna asta...

Spunându-i tatei că lucrez la un proiect şi mă duc la o prietenă, am reuşit să ies din casă. I-am spus lui Tyler adevăratul motiv, fiindcă am încredere că nu le va spune ce am de gând. Sunt sigură că nu va spune.

Cu o ultimă privire în oglindă, am ieşit din casă şi m-am întâlnit cu Carol şi Rachel.

"De abia aştept să te văd în rochie şi în fustă... şi poate o bluză - "

"Ai terminat?" Am râs şi le-am urmat spre mall.

Probabil că nu mai aveam să ies decât după câteva ore.

------

Sa zicem ca cea din imagine e leah:))

NEEDITAT