Our Fate //pauza

02; brilliant

* You're flawless in my eyes, my love. ;;

C A P I T O L U L 2 "BRILLIANT"

Emma's POV

Dimineața următoare m-am trezit cu zâmbetul pe buze. Era una din rarele dimineți în care eram fericită că încep încă o zi din viață.

Mi-am făcut rutina zilnică şi mi-am luat o pereche de blugi pe mine şi o bluză cu guler.. astfel încât să nu mă apostrofeze mama.

Geanta de şcoală era deja făcută de seara trecută; după ce terminasem de repetat şi învățat. Am coborât şi m-am aşezat la masă, oferindu-i un pupic pe obraz mamei şi un zâmbet fals tatei.

Mi-am primit cafeaua şi pastila care mă ajuta să memorez mai bine aproape totul.

"Bună dimineața mamă, tată."

"Bună, dragă." Îmi răspunse mama. "Eşti pregătită pentru şcoală? Azi te va duce tatăl tău. Eu voi ajunge mai devreme la muncă."

"Da." Am spus, puțin dezamăgită că singurul lucru de care mă întreabă este şcoala.. iar tata, ei bine nu abordează niciun subiect.

M-am ridicat de la masă şi l-am urmat pe tata spre maşina noastră.

Tot drumul nu mi-a adresat niciun cuvânt, iar eu nici atât lui fiindcă este, de obicei, foarte irascibil.

"Nu vii acasă mai târziu de 3:15. Ai înțeles?" mă întrebă dur.

Am aprobat tăcută din cap şi, exact când am deschis uşa maşinii, se auzi vocea lui Rachel:

"Emma!" Strigă. "Mă bucur să te vad!" Spuse, apropiindu-se de mine. Ceilalți erau în spatele ei, Eric, Damien şi Carol. Toți îmi ofereau zâmbete calde încât nici n-am observat că tata nu plecase şi că le arunca priviri acide. Nu înțelegeam de ce.

Dar era stânjenitor.

Presupun că nu-i convine că încă nu mi-a cunoscut prietenii, dar nici nu am de gând să ii introduc.

Încurajată de Rachel, am pornit agale spre primele ore. Aveam ora de literatură cu Damien.

"Acum te pot urmări toată ora." Glumi.

"Eşti de-a dreptul înfricoşător când placi o persoană." Râse Carol iar obrajii lui Damien se înroşiseră.

Părea chiar... adorabil.

"Nu-mi place de nimeni!" O contrazise.

"Nup." Spuse Eric, accentuând ultima literă.

Era o bucurie pentru mine să-i văd înțelegându-se atât de bine. În timp ce-mi luam cărțile în plus pentru ora ce urma, toți studenții începuseră să şusotească şi să chicotească.

Curioasă, m-am întors, iar prima persoană pe care am văzut-o păşind în mijlocul holului era băiatul peste care am dat ieri.

"Este Cedric!" Țipă una dintre fete. Dacă mă întrebi pe mine, mai avea puțin şi-i curgea saliva din gură...

"Cedric!" Am exclamat, în şoaptă. "El este băiatul care s-a ciocnit de mine, ieri când am vrut să intru în biroul directorului.

Şi din nou, aspectul său divin mi-a făcut privirea să-i analizeze corpul de jos până sus, fără ruşine.

Se pare că şi el făcea acelaşi lucru, fiindcă odată ce am ajuns la ochii săi albaştri, privirile ni s-au intersectat. Am stat aşa câteva momente, iar el s-a oprit. Nu puteam nega electricitatea prezentă între noi.