Between past and future

Capitolul 4

       Rămân cu gura căscată când îmi văd noul partener de afaceri. Privirea mea exprimă pură uimire, dar nici a lui nu e prea departe. Ryan poartă un costum negru, alături de o cămaşă albă și nelipsita cravată. Mușchii bine definiți se pot observa prin materialul sacoului. Părul îl are răvășit și pot spune că probabil toate femeile din firmă s-au holbat cel puțin câteva secunde la el. Sesizez că deja tăcerea dintre noi deja devine absurdă și încep să vorbesc:

—Mă gândeam că o să încep să lucrez cu vreun bătrân care altceva înafară de a mă bate la cap nu știe.

—Sincer eu mă așteptam la un bărbat, dar nu ma deranjează că ești tu.

—Mă bucur atunci!

—Pentru început vreau să lămurim câteva lucruri. La discuțiile pentru acceptarea sau refuzarea unui proiect vom fi prezenți amândoi, iar deciziile le vom lua de comun acord. Din câte am înţeles, firmele vor avea sediul în aceeași clădire, deci biroul meu va fi mutat lângă al tău. E ok?

—Mie îmi sună ok. Tu te vei ocupa de proiectat, iar eu voi avea grijă de design. Acum, din câte am înțeles cei doi directori adjuncți ai noștri vor să țină o conferință de presă prin care să anunțe parteneriatul firmelor noastre... crezi că putem amâna lucrul asta pe săptămâna viitoare?

—Pentru mine e ok atâta timp cât vom fi amândoi prezenți. Și acum ca să începem cu dreptul, hai să semnăm actele, iar apoi vreau să mă însoțești la masa de prânz. Ce spui?

—Ținând cont că nu am apucat să mănânc nimic astăzi, iar stomacul meu începe să protesteze, am să accept. Hai să terminăm cu toată hârţogăraia asta.

       Am semnat toate actele, iar de acum firmele noastre sunt partenere. Cine ar fi crezut că eu și Ryan o să devenim parteneri de afaceri... e destul de ciudat. Până acum m-a ignorat complet, iar acum am ajuns să lucrăm împreună. 

       Ne ridicăm din scaunele care ne țin captivi de mai bine de 40 de minute și înaintăm spre ușă. Îmi iau geanta și trench-ul crem pe mine, iar apoi ies pe ușa biroului, ușă pe care Ryan mi-a deschis-o ca un adevărat gentleman. Traversăm holul plin de oameni care aleargă din stânga în dreapta și ne urcăm în lift. Arunc o privire în peretele oglindă al liftului și pot spune că sunt mulțumită de ceea ce văd. Rochița albă se potrivește perfect cu pantofii, trench-ul și cu geanta, iar buclele lejere din păr stau așezate perfect la locul lor. Nu știu de ce am început să mă analizez, dar am simțit nevoia... probabil Ryan și felul lui perfect de a arăta ma făcut îmi verific aspectul. De când am preluat firmele mamei mă simt într-un fel obligată să port în cea mai mare parte a timpului rochițe și să arăt cât de prezentabil pot. Sunt întreruptă din gândurile mele de către sunetul liftului care anunță că am ajuns la parter și imediat ușile se deschid. 

       Părăsesc firmă alături de Ryan încercând să ignor toate privirile care s-au ațintit asupra noastră. Câteva persoane care trec pe lângă noi ne salută respectuos, iar Ryan le răspunde robotic fără nici o emoție.

—Mergem cu mașina mea, îmi spune pront, iar eu ezit în al contrazice.

       Îmi deschide ușa, iar eu intru pe locul pasagerului în timp ce el ocolește mașina și urcă la volan. Pornește mașina și pleacă imediat din parcare.

—Unde mergem?

—Depinde ce vrei să mănânci.

— Nu am pretenţii. Mă las pe mâna ta, spun și îi ofer un zâmbet.

       Îmi zâmbește și el, iar apoi își îndreaptă privirea înapoi spre drum. După 15 minute de mers prin agitația din centrul New York-ului ajungem în fața unui restaurant. Ryan parchează mașina, iar apoi vine și îmi deschide ușa. În fața noastră se află unul dintre cele mai mari restaurante, Royal. Intrăm în restaurant, iar o domnișoară ne întâmpină imediat.