#4 Intre bine si tine (Seria Dark Valley)

1. Dean. Zoofilia nu ma atrage.

Prolog

               Am fost numit in multe feluri de-a lungul timpului. Misterios, retras, antisocial, ciudat, prost. Nu m-am obosit niciodată sa corectez pe nimeni care forma ipoteze despre mine. Niciodată nu m-au deranjat parerile impartite.
               E ciudat sa incep prin a va spune un lucru despre mine, dar o sa o fac. Nu pot sa ma forțez sa imi pese. Nu zic ca sunt un ticălos cu inima de piatra, pentru ca nu sunt așa. O iubesc pe mama, ii iubesc pe prietenii mei si pana si ticaloasele lor iubite imi sunt simpatice ocazional, dar limitele mele nu vor sa treaca mai departe si nu din egoism, ci pentru propriul meu bine.
               Am crezut ca sunt îndrăgostit la un momendat. Am crezut ca iubesc. Am crezut ca o sa am parte de finalul meu fericit, așa ca prietenii mei. M-am inselat atat de tare!
               Sa pornim la drumul asta cu o idee in minte: nimeni si nimic nu e in realitate așa cum pare.
                Buna. Eu sunt Dean Morrigan si e timpul sa dau in laturi patura de mister pe care lumea a aruncat-o peste mine. Am multe de spus si chiar mai multe de făcut.
                Stai jos, asculta-ma si nu ma judeca!

               Dean

               Ce. Mama. Naibi. Caut. Aici?
               Priveam buimac in jur. De ce il lăsasem pe Ethan sa ma convinga sa vin la porcaria lui de petrecere de logodna mascata in petrecere de început de semestru? Si cum a putut Amery sa creada așa ceva? Cine naiba organizează o asemenea petrecere pentru începutul semestrului? Totul mi se parea o porcarie trasa de par. Șampania era buna, dar in rest era de rahat. Baloane, flori, petale pe jos, lumanari pe mese. Semăna cu o cina romantica siropoasa ce ar fi trebuit sa fie intimă dar avea in jur de cincisprezece participanti.
                Ethan era unul din cei mai buni prieteni ai mei, dar uneori ideile lui erau atat de scrântite incat nu numai o data am vrut sa ii spun sa se ducă naibi cu tot cu mintea lui scurtcircuitata. Pusese in scena o mare piesa de teatru la sfarsitul căreia Amery avea sa plângă si sa se aleaga cu un inel cu diamante. Mare șmecherie!
Petrecerea era in toi iar eu găsisem un loc intunecos si liniștit in care sa stau fara sa fiu văzut. Exact când imi trecea prin minte sa ma fac disparut, Khai s-a trântit pe canapea langa mine. Arata de parca ii căzuse cerul in cap lucru care nu se prea întâmplase de când Avelia incepuse sa-si țeasă panza in viata lui. Sorbea din paharul de whisky de parca era sport olimpic.
               "Ce s-a intamplat, frumuselule? Arati de parca ti s-au înecat corăbiile." I-am spus cercetandu-l cu atentie.
               "Nu-mi mai spune așa, Dean. Nici tu nu ești vreo vedeta de coperta, dacă ma intrebi pe mine." Mormai apatic.
               In punctul ăla eram deja convins ca ceva se întâmplase si hotărât sa aflu ce anume. Il mai văzusem odată pe Khai transformându-se in Zombie si nu era o imagine placuta.
               "Haide, bebe van der Fritz. Spune-ti oftul." L-am indemnat întorcându-ma cu totul spre el.
                Khai s-a înmuiat in canapea si m-a privit cu coada ochiului. A oftat lung si sfârșit inainte de a vorbi.
               "Avelia a acceptat sa facem un copil. Imediat după ce Aidan a plecat la dezintoxicare am început sa facem analize si toate porcariile."
               L-am privit debusolat si pe buna dreptate. Bătuse din pinteni săptămâni in sir ca vrea sa procreeze iar când Avelia cedase si acceptase sa isi puna uterul la bătaie arata de parca intra in depresie.
               "Si unde e problema? Credeam ca asta vrei, Khai. Tot orașul crede ca asta vrei!"
               "Problema e ca in urma analizelor am aflat ca Avelia suferă de infertilitate si ca șansele de a avea un copil pe cale naturală sunt sub 5%." Imi spuse cu o voce rece ca moartea.
               Pentru o clipa n-am stiut ce naiba sa spun, dar apoi mi-am amintit ca vorbesc cu Khai ticalosul van der Fritz care primea mereu orice voia. Gândul asta m-a enervat si m-a relaxat in același timp.
"Șansele de 5% sunt mai mult decat suficiente pentru tine, Khai. La naiba, ai cunoscut o fata pe plaja când erai copil si ai gasit-o in toată lumea asta uriasa. Dacă e cineva care poate face copii cu o femeie cu probleme de fertilitate sa fiu al naibi dacă nu ești tu acela."
Umbra unui zambet a trecut fugitiv pe chipul lui. Parea atat de descumpănit si dezamagit incat mi s-a făcut mila de el. Mila fata de Khai van der Fritz era un sinonim pentru începutul apocalipsei.
"Mersi pentru încredere, omule. Apreciez. Dacă ar fi numai asta m-as descurca cumva, dar problema reala e la Avelia. Are impresia ca nu e suficient de buna, ca nu va putea niciodată sa imi ofere ceea ce imi doresc. Bineînțeles ca e o porcarie. As fi fericit sa trăim singuri pe o insula pustie numai noi doi pentru tot restul vietii atâta timp cat ea e langa mine, dar am impresia ca oricât incerc sa ii explic nu vrea sa înțeleagă. Habar n-am cum o sa o scoatem la capăt." Recunoscu trecându-si o mana peste fata.
"Nu înțeleg de ce atâta graba sa faceti copii oricum. Sunteți atat de tineri incat ati putea fi chiar voi considerați copii. Ce naiba e cu toată lumea de vrea nunta si copii?" Am mormait incruntat.
Dorința de stabilitate absoluta a prietenilor mei era o necunoscuta pentru mine. N-o înțelegeam, nici nu credeam ca o sa o înțeleg vreodata.
"O sa afli la un momendat, când o sa întâlnești persoana care sa te facă sa vrei tot ce poate vrea un om de la alt om." M-a asigurat Khai, privirea fugindu-i in cealalta parte a barului, acolo unde Avelia chicotea cu Olivia si Amery.
"Nu prea cred, dar nu o sa te contrazic." Am comentat apatic.
Ethan si Aidan vorbeau animati in mijlocul barului. Mi se parea incredibil faptul ca Amery nu isi dădea seama despre cat de ciudata era toată situația aceea: eram la Sins, numai prietenii apropiați ai ei si ai lui Ethan, familiile lor care la drept vorbind n-ar fi avut ce sa caute la o petrecere de început de semestru si tot locul era decorat de parca ziua îndrăgostiților se mutase in Octombrie si vomitase in mijlocul încăperii. Ori Amery era foarte proasta, ori Ethan era un mincinos redutabil. As fi pariat pe a doua varianta.
"Ce mai asteapta? De ce nu o intreaba odată si gata?" Am întrebat retoric, caci nu ma asteptam la un răspuns.
Khai chicoti langa mine iar eu l-am privit întrebător.
"E momentul lor, Dean. Lasa-l pe Ethan sa il orchestreze așa cum vrea el. Peste zece, douazeci sau patruzeci de ani când or sa isi amintească vor zambi si le vor povesti nepoților."
"Vorbesti ca un bunic pe patul de moarte, Khai." L-am anuntat scarbit stramband din nas. "Si ești idiot, dar asta nu e ceva nou deci nu era nevoie sa specific."
"Poate ca sunt, dar nu eu o sa ma transform in stana de piatra in aproximativ cinci secunde." A ranjit si mi-a făcut cu ochiul.
N-aveam idee despre ce naiba vorbește.
"Ce vrei sa spui cu asta?"
Khai privea intr-un loc fix, undeva in partea dreapta. Curios de motivul pentru care o scapase pe Avelia din ochi chiar si pentru o clipa i-am urmarit traictoria privirii. Exact atunci a pasit in incapere, ca o blestemata de cometa pe cerul noptii.
As fi recunoscut picioarele alea lungi si bronzate oricand, oriunde si nu doar pentru ca fusesera încolăcite in jurul soldurilor mele de mai multe ori. Cunosteam talia îngusta si soldurile rotunde, cunosteam sânii rotunzi si fermi, linia delicata a gatului, parul lung de culoarea grâului prăfuit, ochii albaștri cu striații verzui in interior si buzele alea...
Cred ca imi tinusem respirația cateva secunde. Mi-am revenit doar când Khai a început sa rada ca un prost de reactia mea. Am clipit de cateva ori dezmeticindu-ma si l-am pocnit in umar.
"Zoofilia nu ma atrage, van der Fritz." L-am anuntat ridicand nepasator din umeri.
"Sunt convins ca nu, dar coruperea de minori pe de alta parte..." mormai lasand propozitia neterminata.
"Te asigur ca nu am învățat-o nimic din ce nu știa deja, Khai. Linișteste-te, ca n-o sa intru la puscarie si o sa retez momentul in care tu si Printesa o sa începeți sa va înmulțiți ca șoarecii de camp." L-am asigurat dand pe gat ce mai aveam din pahar.
"Nu pari foarte ametit. Care-i treaba?" Vru sa stie cercetandu-ma banuitor.
Am ridicat din umeri.
"Mereu sunt ametit. Cred ca incep sa devin imun si nu mai e la fel de evident ca inainte."
Adevarul e ca era o minciuna de zile mari. Da, bagasem atat de multe substanțe in mine de-a lungul ultimilor cativa ani incat as fi putut umple o fabrica de medicamente, dar de cateva luni o lăsasem mai moale. Imi păstrasem acoperirea totuși: rulam tutun simplu ca pe jointuri si înghițeam aspirina in loc de ecstasy. Nu voiam ca ceilalti sa afle despre problemele mele.
"Ar trebui sa te opresti, Dean." Spuse Khai cu o seriozitate neceracteristica in voce. "Vorbesc serios, omule. Poate un drum dus la dezintoxicare precum cel făcut de Aidan ti-ar face bine."
"Si sa ma intorc de acolo spalat pe creier? Nu, mulțumesc. Ma simt bine așa. Lasa-ma naibi!" Am marait si l-am împins cu palma in umar.
In incercarea de a scapa de privirea lui banuitoare am cercetat barul cu privirea. Nu a fost o miscare inteligenta. Mai mult, as putea spune ca a fost o mare prostie si ca ar fi trebuit sa ma holbez in ochii lui Khai pana a doua zi decat sa o văd pe ticaloasa Spouse.
Idioata nenorocita, mi-am spus scrasnind din dinti. Stătea cu spatele la mine oferindu-mi o vedere extraordinara asupra spatelui ei gol. Știam ca stie ca sunt acolo. Ea era prietena cu Amery de un an, eu eram prieten cu Ethan de douazeci. Nu avea cum sa isi închipuie ca as rata momentul ăla. Nu-i așa?
"Cred ca urmează sa se intample ceva." Ma anunta Khai întrerupând sirul de injuraturi si blesteme pe cere le pogorasem asupra ticaloasei.
Am privit buimac in jur la timp cat sa o vad pe Amery urcand pe scena de karaoke langa Ethan si chicotind de mama focului. Toată lumea era agitata, entuziasmata si un zumzet general se instalase peste cei prezenti. M-am ridicat alaturi de Khai si ne-am apropiat de multimea stransa in fata scenei improvizate. Eu am ramas mai retras iar Khai s-a dus langa Avelia si a îmbrățișat-o. Mi-am refuzat moftul de a privi in jur: n-aveam de gând sa-mi desprind ochii de Amery si Ethan. Nici. In ruptul. Capului!
"Declar deschisă seara de karaoke, doamnelor si domnilor!" Anunta Ethan iar muzica incepu sa răsune pe fundal.
Fiecare dintre ei avea câte un microfon. Amery se bataia lent pe negativul piesei Love Story a lui Taylor Swift. Doamne, cineva trebuia sa ii caute bărbăția lui Ethan pe undeva prin sertarul cu chiloți a lui Ashbury sa fiu al naibi! Amery s-a blocat când Ethan a început ca cante propria lui varianta a melodiei, adaptata povestii lor de dragoste. Nu cred ca o văzusem pe vrajitoare atat de palida nici macar in noaptea aceea in sala de cinema când Ethan a încercat sa o provoace si a sfârșit prin a-i frânge inima si in a o transforma intr-o bomba cu ceas ce a demolat tot orașul. Dacă nu mi s-ar fi părut i porcarie in toată regula ar fi fost chiar amuzata expresia ei.
Multe lacrimi s-au vărsat pe strofa si refrenul acelei melodii, pana când Ethan s-a asezat in genunchi si i-a cantat ultimul vers cu inelul in mana. O ruga sa spună da. Chiar ar fi trebuit sa o roage, caci risca sa se trezească cu inelul ăla indesat pe gat. Când a inteles exact ce ii cere, Amery si-a dus mainile la gura si a început sa plânga. Ethan a sarit in picioare si a tras-o in bratele lui, s-au sarutat si sunt aproape sigur ca nu vreau sa știu ce si-au soptit sub aplauzele audienței. Ethan i-a pus inelul pe deget si s-au sarutat din nou. Femeile din bar plângeau lacrimi amare, bărbații zâmbeau prosteste. Mare rahat ce s-a intamplat!
Mi-am reluat locul pe canapea inainte ca cei doi sa coboare de pe scena si toată lumea sa se năpustească asupra lor pentru clasicele felicitari. Spre surprinderea mea Olivia fu cea care ma urma îndeaproape, imediat după ce i-a îmbrățișat pe cei doi actori principali ai serii. S-a trântit cu o bufnitura surda si un oftat lung. Si-a asezat ambele maini peste burta din ce in ce mai proeminenta.
"Dacă e ocupat pot sa plec." Imi spuse întorcându-si ochii spre mine.
Avea un fel de luciri dubioase in privire. Ma cerceta cu atentie. Care naiba era problema ei? M-am incruntat.
"Nu e ocupat, așa cum nici o alta canapea din barul asta nu e ocupata. Ce vrei, Olivia?"
"Habar n-am, Dean. Cred ca voiam sa ma asigur ca ești bine." Spuse ridicand din umeri.
"Si de ce nu as fi bine?" Am vrut sa știu curios.
"Îți amintesti despre pasarea morții cea albastra? Eu am reușit sa ajung la a mea, dar am impresia ca a ta se holbează la tine pe furiș de când a ajuns aici." Ma anunta complice cu un zambet retinut. "Sa nu-i zici ca ti-am spus."
M-am uitat lung la ea, incercand sa ma decid ce abordare sa adopt.
"Nu am idee despre ce vorbesti, Olivia. Pasarile nu știu sa vorbească si nici nu înțeleg iar asta e un bar nu o gradina zoologica. Cred ca hormonii îți afectează rațiunea." I-am spus sec si inflexiv si m-am ridicat de langa ea fara un cuvant.
Se pare ca jumătatea de ora pe care o alocasem acelei petreceri tocmai se scurtase. Am ieșit din bar aruncand o singura privire in urma. Pentru o clipa a naibi de scurta ochii mei s-au pironit in ochii ei. O clipa, atat, apoi am ieșit din locul ăla.
"Pasare blestemata!" Am mormait furibund in timp ce ambalam motorul masinii.