#4 Intre bine si tine (Seria Dark Valley)

4. Zeny. Sa-ti amintesti cine te-a atins...

Zeny

In numai patru zile am fost cat pe ce sa fiu prinsa cu minciuna de trei ori. Prima data s-a intamplat luni. Alex avea colici iar eu eram răvășită după întâlnirea cu Dean, așa ca am ignorat apelurile lui Amery. A doua zi dimineața i-am trimis un mesaj in care ii spusesem ca am adormit devreme cu o seara inainte. Când ne-am întâlnit după cursurile ei a constatat cu surpriza ca aveam cearcăne si mai aveam putin si adormeam cu capul pe masa de la Pearls. Nu m-am mirat ca s-a uitat la mine ca la o escroacă. Celelalte doua dați au fost similare primeia.
Stand pe plaja retrasa de după Coasta cu căruciorul lui Alex langa mine imi spuneam ca trebuie sa fac asta. Știam ca va veni acea zi la un momendat, dar nu ma asteptam sa se intample după nici o saptamana de la întoarcerea in Dark Valley. Nu puteam continua sa ascund adevarul de una singura. Aveam nevoie de cineva care sa ma ajute in acea misiune aproape imposibila. Zic aproape imposibila pentru ca Dark Valley era un oras mic iar eu eram cunoscuta de toată lumea, asa ca șansele mele sa trec neobservata cu un copil in brațe tindeau spre zero absolut.
Am auzit motorul masinii când a parcat pe pietrișul dinaintea plajei. Am auzit portiera trantindu-se si pașii din ce in ce mai aproape.
"Buna. De ce ai vrut sa ne întâlnim aici? Si de ce ai un cărucior cu tine?" Ma intreba Amery pe măsura ce se apropia.
M-am forțat sa ii arunc un zambet peste umar, dar n-a părut deloc impresionata. Imi placea asta la Amery. Era de neclintit o stâncă in mijlocul oceanului. Era una din cele mai reale persoane pe care le cunosteam si in industria modei in care ma perindasem încă de la doispe' ani, mult prea putini oameni erau reali.
"Vino, stai langa mine. O sa vorbim putin." Am indemnat-o si am bătut cu palma langa mine pe piatra pe care stăteam.
Amery nu a existat inainte de a se așeza. Cateva clipe am privit marea linistite.
"De ce am impresia ca nu o sa imi placa ce o sa aud?" Ma intreba oftand lung.
"Pentru ca intuiția ta merge ceas, Amery." I-am răspuns in aceeași maniera.
"Presupun ca acel cărucior nu este gol." Spuse sec.
"Corect."
"Nu vreau sa merg mai departe cu presupunerile. Ce se întâmpla, Zen?" Ma intreba intorcandu-si privirea spre mine.
Am închis ochii o clipa si am oftat lung. Am tras căruciorul intre noi si am ridicat copertina. Alex dormea dus, cu pumnii la frunte si buzele intredeschise. Arata ca o păpușa de porțelan.
"El este Alexander Spouse. Este fiul meu." Am spus neluându-mi ochii de la micutul meu omuleț.
Amery a fost cat pe ce sa facă un atac de cord si o combustie spontana in acea zi, când i-am povestit in amanunt ultimul an din viata mea. La sfârșit a ramas atat de mult timp tacuta incat am crezut ca a amutit pe vecie. Chiar ma întrebam cum aveam sa ii explic lui Ethan una ca asta, când s-a decis sa tragă aer in piept si sa vorbească din nou.
"Dean nu stie nimic? Nici nu banuieste?"
Am clătinat cu vehementa din cap. Dean nu știa, nu bănuia si chiar dacă ar fi fost așa tot nu i-ar fi pasat. Probabil ar fi spus pur si simplu ca nu e copilul lui si si-ar fi rulat un joint.
"Nimeni inafara de familia mea si Chad nu stie nimic. Ei insa nu știu cine e tatăl lui. Acum știi tu si te rog sa nu ii spui lui Ethan. Nimanui, defapt."
"Nu e un lucru pe care sa imi permit sa il spui cuiva, chiar si lui Ethan. E secretul tau si apreciez ca mi-ai spus, dar Zen...nu e corect. E copilul lui, nu poți sa ii ascunzi așa ceva. Nu e corect pentru nimeni." Imi spuse acoperindu-mi mana cu a ei.
"E mai bine așa, crede-ma. Dean nu vrea copii si responsabilități. Obligatii, nici atat. Eu am ales sa il pastrez si nu regret nici o secunda, dar nu o sa-i arunc lui Dean pe umeri o responsabilitate pe care nu a cerut-o niciodată." Am spus simplu ridicand din umeri.
Ma gandisem mult la asta. Când am fost insarcinata ma gandeam si ma razgandesc de zece ori in fiecare zi dacă sa-i spun sau nu lui Dean despre copil. De multe ori am intrat in agenda la numarul lui si am vrut sa il sun, dar niciodată nu am reușit sa o fac. Am pastrat toate ecografiile, fotografiile din spital, scrisoarea medicala de la nastere. I-am făcut poze in fiecare zi si l-am filmat in toate momentele de pana atunci. Dean ar fi aflat de existenta lui Alex numai dacă eu as fi murit si tot atunci ar fi primit toate amintirile acelea. Știam ca nu e corect din partea mea sa ii răpesc unui tata bucuria de a-si vedea copilul crescând cu proprii lui ochii, dar știam deasemenea ca Dean nu vrea sa fie tata.
"Nu știu dacă o sa pot sa fac asta, Zen. Te iubesc, ești una din cele mai bune prietene ale mele, dar e mult de asimilat. Ai disparut atat de brusc si abia dacă am reușit sa dam de tine toată vara iar acum te întorci cu un copil, cu copilul lui Dean. E foarte...mult." Spuse gemand ușor la sfârșit.
"Imi pare rau, am fost o prietena de rahat. Nu-i nici o problema dacă nu vrei sa ma ajuti, dar te rog numai nu ii spune lui Ethan. Nu vreau ce Dean sa afle."
"Daca ești complet sigura si absolut convinsa de decizia pe care ai luat-o atunci ai face bine sa faci orice ca Dean sa nu afle, Zen. Îți dai seama ce ar fi in stare sa facă dacă aude ca i-ai născut copilul despre care habar n-avea ca exista si ca l-ai ascuns de el?" Spuse privindu-ma cu subinteles.
"M-am gandit si la asta. Nu o sa afle. Nu știu cum o sa fac, dar nu o sa afle. Si dacă va afla vreodata, o sa ii spun ca nimeni nu a stiut nimic."
Amery m-a fixat cu privirea, apoi a incuviintat dand din cap.
"Bine. Acum putem sa plecam intr-un loc mai călduros? Mi-e frig si sunt sigura ca bebelusul asta e prea mic ca sa stea aici. Câte luni are?" Se interesa ridicându-se in picioare.
"Maine face o luna." Am spus ridicându-ma la randul meu.
"La naiba, Zen, tu chiar ai născut copilul asta?" Ma intreba frecandu-si ochii cu monturile degetelor. "Nu seamănă cu tine deloc. Am impresia ca ma uit la un Dean cu douazeci si patru de ani mai tânăr si mai putin nesimțit."