#4 Intre bine si tine (Seria Dark Valley)

8. Zeny. Prea devreme sau prea tarziu?

Zeny

               Am fost atat de terorizată de frica inainte sa fac pasul acela, incat m-am răzgândit de un milion de ori si nu am dormit nopți intregi. Totuși diferenta intre ce voiam eu si ce trebuia sa fac era frapantă. Nu a fost o decizie pe care sa o iau ușor, dar am reușit pana la urma si m-am asigurat ca nu o sa imi permit sa dau inapoi.
               Am sunat-o pe mama lui Dean intr-o noapte, foarte tarziu. Știam ca doarme dar știam si ca dacă aștept pana dimineața o sa ma razgandesc. Am rugat-o sa nu imi puna intrebari, doar sa imi promită ca vine a doua zi in vizita pentru cateva minute. M-a asigurat ca nu o sa intarzie nici un minut peste ora stabilită iar eu am făcut in așa fel incat Alex sa aibe mare nevoie de cateva lucruri din oras la prima ora, astfel incat casa sa fie goala.
               Când sunetul produs de sonerie s-a propagat in toată casa am crezut ca o sa imi explodeze inima. Imi tremurau mainile si picioarele. Eram îngrozită de posibilele repercursiuni, dar nu puteam sa ma prefac ca nu imi pasa de faptul ca bunica fiului meu e pe moarte si nu are alta sansa de a-l cunoaște macar pentru putin timp.
"Buna dimineața, scumpo. Sper ca nu am ajuns prea devreme." Spuse zâmbind si privindu-ma cu o seninătate pe care as fi vrut sa o simt si eu.
Am clătinat din cap si am încercat sa ii intorc zâmbetul, dar nu am reușit decat o grimasa.
"Ati venit la fix, doamna Morrigan. Intrați, va rog." Am indemnat-o si m-am tras in lateral pentru a-i face loc sa intre.
"Laura. Numele meu e Laura. Spune-mi așa." Mi-a cerut nelăsând loc de negocieri.
Am închis usa si am condus-o spre sufragerie.
Eram in pragul unui atac de panica. Nu știam ce sa fac si ce sa spun. Nu știam cum ii spui cuiva asemenea lucruri delicate. Nici nu eram sigura ca e bine sa o fac.
"E totul in regula? Nu arati prea bine. Ti-e rau?" Ma intreba femeia cercetandu-ma cu atentie odată ce ne-am asezat una langa alta pe canapea.
Am incuviintat dand din cap, apoi am clătinat. Mi-am lasat privirea sa-mi alunece in poala, acolo unde imi frangeam mainile.
"E-eu...trebuie sa îți spun ceva. Trebuie sa imi promiti ca nu o sa ii spui lui Dean despre discutia asta." Am murmurat cu vocea strangulata si pulsul in urechi.
"Nu e o idee buna sa crezi in promisiunile cuiva care nu mai are mult de trait, dar dacă te linișteste cu ceva, atunci așa sa fie. Nu o sa ii spun lui Dean despre discutia noastra." M-a asigurat hotărâtă.
Nu eram prea sigura ca o sa fie de aceeași parere după ce afla despre ce e vorba, dar nu aveam alta varianta decat sa o cred pe cuvant. Am incuviintat dand din cap.
               Fa-o. Fa ce e corect, indiferent de riscuri. Tu nu ești așa cum crede Dean ca ești, demonstrează-ti macar tie asta.
"Eu si Dean... pentru cateva luni noi am avut o relație. Il cunosteam dintotdeauna si mereu fusesem fascinata de el. Era mereu atat de rece si calculat si de neclintit. Cred ca pe la paisprezece ani am inteles ca dezvolt o pasiune bolnavicioasa pentru un tip cu cinci ani mai mare care nu s-ar uita niciodată la mine. Apoi anul trecut habar n-am cum dar am ajuns sa vorbim. Vorbeam mereu, de obicei prin mesaje. Discuții interminabile pe care ma chinuiam cu disperare sa le mențin ca sa nu se incheie. Lucrurile au...evoluat. Am început sa ne întâlnim. Eu...imi pare rau, cred ca îți dai seama de activitatile a doi tineri singuri." Am spus simtind cum mi se încing obrajii.
               "Nu sunt atat de bătrâna incat sa nu banuiesc si oricum nu imi spui ceva ce nu știam deja, Zeny. Ce nu inteles este unde vrei sa ajungi."
               "Veniti cu mine? Vreau sa va arat ceva." I-am cerut ridicându-ma in picioare.
               M-a urmat fara sa puna intrebari, dar eu simteam nevoia sa ma justific.
               "In primăvara trecuta am fost plecată in Europa pentru mai multe defilări. Presa de acolo a speculat ca intre mine si Travis Bolton se întâmpla o mare si siropoasa poveste de dragoste secreta doar pentru ca organizatorii au vrut sa urcam pe scena împreuna la finalul uneia dintre defilări. Dean a luat-o razna si nu m-a lasat sa ii explic, nici macar nu a vrut sa ma asculte atunci. Ulterior am reușit sa il conving ca nu e nimic adevarat, dar numai când m-am intors acasă."
               M-am oprit si mi-am tras sufletul pentru o clipa. Ma oprisem la usa, cu mana pe clanța. Am privit-o peste umar inainte sa fac ultimul pas după care nu mai puteam da inapoi. Laura ma privea cu răbdare, asteptand sa continui. Am apăsat pe clanța si am împins usa, apoi m-am lipit de tocul ei pentru a-i face loc sa intre. Nu a făcut decat un pas inainte de a ramane blocată, privind in jur. Pălise, iar eu am știu ca înțelesese deja.
               "Am aflat ca sunt insarcinata cu o zi inainte sa ma intorc acasă." Am soptit, lacrimile făcându-si in sfârșit aparitia. "Situația intre mine si Dean era deja dezastruoasa in acel moment, nu puteam sa ii spun. Am amanat momentul, pentru ca imi era frica de reactia lui. Voiam ca lucrurile sa fie in regula intre noi inainte de a-i spune. L-am întrebat in acea perioada dacă s-a gandit vreodata la o familie si la copii. Mi-a spus ca nu isi dorește niciodată copii, ca nu ii plac si nu intelege de ce oamenii fac atat de mare caz din a-ti întemeia o familie. Intr-o zi l-am întrebat cum crede ca ar reacționa dacă as ramane insarcinata si mi-a spus ca așa ceva nu o sa se intample si dacă s-ar întâmpla atunci singura soluție ar fi avortul. Am sperat ca la un momendat raspunsurile lui or sa se schimbe, dar cu cat il iscodeam mai mult cu atat devenea mai irascibil legat de acest subiect, așa ca am amanat in continuare."
M-am oprit din nou, in primul rând pentru ca nu respirasem cat vorbisem si in al doilea pentru ca Laura nu schițase nici un gest si nu parea ca mai clipise de când ochii i se lipisera de pătuț. M-am panicat ca naiba. Femeia era bolnava iar eu ii dadeam asemenea vesti așa, fara nici un avertisment. Mi-am asezat o mana tremuranda pe umarul ei. Asta a părut ca a trezit-o, caci a tresărit si a clipit des.
"Bebelusul asta... e-este al...al lui Dean?" A reușit sa întrebe in soapta, socata si perplexa.
"Voiam sa ii spun, jur ca am vrut sa o fac. Intr-o zi am venit la voi, hotărâtă sa ii spun ca sunt insarcinata. Voiam sa ii arat ecografia si sa ii spun adevarul. Când am ajuns el...era furios. A țipat la mine, mi-a spus o multime de lucruri oribile. Mi-a spus ca sunt o ușuratică care isi deschide picioarele pentru primul bărbat care ii arunca o privire, ca ma auzise vorbind cu iubitul meu cu o zi in urma si ca nu vrea sa ma mai vada niciodată. Vorbisem cu doctorul la care mersesem pentru un consult, nu cu vreun bărbat. M-am ascuns de el si am vorbit codat ca sa nu înțeleagă despre ce e vorba, dar a inteles lucrurile complet greșit. M-a acuzat ca am făcut sex cu alți bărbați si am inteles ca dacă i-as fi spus atunci ca sunt insarcinata nu ar fi crezut ca e copilul lui. A trebuit sa plec când a devenit prea greu pentru mine sa raman in preajma lui si sa il văd plecând in fiecare zi de mana cu alte fete. Nu mai puteam ascunde oricum sarcina, așa ca mi-am făcut bagajele si am disparut iar el a crezut ca am plecat la așa-zisul meu iubit." Am concluzionat ridicand din umeri.
Nu știam la ce sa ma aștept de la cineva care afla despre un nepot aparut ca din pamant, dar in nici un caz la ce a urmat. Laura si-a intors capul spre mine si jur ca nu văzusem niciodată pe cineva cu ochii atat de mari si surprinși.
"Pot sa ma apropi?"
Am incuviintat dand din cap. Nu am urmat-o. Era momentul ei si merita sa aibe parte de el așa cum voia ea. S-a oprit la cativa centimetrii distanta de pătuț si am auzit cand a tras cu putere aer in piept si a icnit. Si-a dus ambele maini la gura si umerii i-au tremurat.
"Dumnezeule mare." Mi s-a părut ca a murmurat.
S-a aplecat peste pătuț si si-a trecut degetul peste pumnul lui strans. Alex a tresărit si si-a agitat mainile in aer inainte de a se adânci din nou in somn.
"E atat de mic." A mai spus Laura apoi.
"Are o luna si jumatate. L-am născut in New York."
"Cum il cheamă?" Vru sa stie apoi continuand sa ae holbeze peste marginea pătuțului.
"Alex. Alexander. Dean a menționat odată ca așa il chema pe tatăl lui, iar eu..." M-am oprit. Am tras aer in piept. Imi era din ce in ce mai greu sa vorbesc. "Cred ca am vrut sa aibe ceva de la el, așa ca i-am pus numele asta." Am murmurat ridicand din umeri.
O perioada s-a lasat din nou linistea. Nu știam când o sa înceapă sa tipe si sa imi ceara socoteala, dar ma bucuram de linistea provizorie.
"Habar nu am ce sa spun." A recunoscut îndreptându-si spatele.
               M-am desprins de cadrul usii si m-am apropiat de ea. Mi-am atintit privirea asupra fiului meu.
              "Spune-mi ca nu o sa ii zici nimic lui Dean." I-am cerut, stiind ca paseam pe un teren minat.
               "Nu o sa o fac." M-a asigurat iar eu am rasuflat usurata, dar apoi a continuat. "Tu o sa ii spui."
               Pentru o clipa nu am mai existat. Pamantul mi-a fugit de sub picioare in același timp in care cerul mi-a cazut in cap. Aerul mi-a revenit in plamani, in cele din urma.
               "Nu o sa ma creada. Nu o sa il vrea."
               "Atunci e pierderea lui, nu a ta. Trebuie sa ii spui, Zeny. E nedrept si imoral sa ii ascunzi așa ceva si chiar egoist sa imi ceri mie sa fac același lucru. Nu o sa ii spun nimic, dar tu va trebui sa gasesti o cale sa o faci in curand." Mi-a spus incet, punându-si o mana peste umerii mei si tragandu-ma spre ea.
               Am lasat-o sa ma imbratiseze. M-am bucurat de imbratisarea ei, cu toate ca știam ca nu o merit.
               "Nu ești suparata pe mine?" Am întrebat cu fata îngropată in umarul ei.
               "Nu sunt suparata pe tine. Cum as putea sa fiu suparata pe mama nepotului meu?"
               Știam ca numărătoarea inversa a început. Știam ca nu mai pot da inapoi si ca va trebui sa ii spun lui Dean cumva si candva. Știam ca nu mai am de ales.
               "Mai da-mi putin timp inainte sa ii spun lui Dean." I-am cerut in soapta.
               "Ti-as da tot timpul din lume dacă l-as avea, Zeny. Din păcate al meu e foarte limitat si nu pot sa mor pana când nu-mi văd fiul tinându-si fiul in brațe."