#4 Intre bine si tine (Seria Dark Valley)

Epilog. Cinci ani mai tarziu.

               Zeny

               "Trebuie sa faci ceva cu copii astia! Jur ca o sa omoare pe cineva intr-o zi!" S-a revoltat Aidan aruncându-si mainile in aer.
                "Ma intreb cine o sa ii ajute?" Pufni Amery, incapabila sa se controleze.
                "Cine?" Ma intreba mirat idiotul.
                "Pleacă de aici, Aidan. Nu vreau sa ma cert cu tine chiar acum! Du-te si cearta-te cu Ethan, el e vinovat oricum pentru comportamentul monstruletilor astora doi!" Il expedie Amery fluturand mana nepasatoare.
               Pe când Alex avea un an si Theea cateva luni, eu si Dean am hotărât ca doi copii sunt mai mult decat suficienti. Cam pe atunci Amery ne-a anuntat ca e insarcinata cu gemeni. Avelia era deja insarcinata in doua luni. Au născut la distanta de nici doua săptămâni. Gemenii lui Amery, Isadora si Charles, împreuna cu Victoria, fiica lui Aveliei si cu fiica cea mica a lui Liv faceau o echipa de speriat. De speriat la propriu. Serios, fara sa exagerez. N-aveau nici patru ani, dar reuseau sa puna pe jar intreg cartierul. Unde ii mai pui pe cei mai mari: Alex si Theea, Damian si Sebastian, copilul miracol al lui Liv.
               "Cum te mai simti, Zeny? Copilul asta nu vrea deloc sa-si facă aparitia." Spuse Amery oftand in locul mei.
               Mi-am asezat ambele maini pe burta uriasa. Știți despre cum stabilisem cu Dean ca doi copii sunt suficienti? Aparent socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din targ. Sau ma rog, cea de la masa de negocieri cu cea din pat.
               "Dean a început sa intre in panica de saptamana trecuta. Are impresia ca nu o sa se mai nască niciodată dacă a depășit termenul dat de doctor." I-am spus chicotind.
               "Alex si Theea sunt pregatiti pentru noul membru al familiei?" Ma intreba apoi.
                "Eu cred ca da, Dean vrea sa ii ducem la terapie ca sa nu treaca printr-un soc." Am spus dându-mi ochii peste cap.
                 "Nu te lua dupa Dean." Imi ceru Amery fara drept de apel. "Mergem?"
                M-am ridicat cu greu si am urmat-o in gradina. Toată curtea din spate a reședinței Keighton era un haos general. Tipete, rasete, scancete si tati isterici. L-am cautat cu privirea pe Dean. L-am gasit asezat in genunchi intre Theea si Isadora. Parea o discutie foarte serioasa, așa ca n-am vrut sa ii intrerup. M-am dus langa Alex, care stătea la masa si parea pierdut in ganduri.
               "Buna. Ce faci aici singur?" L-am întrebat asezandu-ma pe scaunul liber de langa el.
               "Nimic." Murmura imbufnat.
               "Esti sigur? Putem vorbi despre lucrurile care te framanta, dacă vrei." I-am propus incercand sa nu par prea insistenta.
               Alex a părut ca se gandeste la propunerea mea. A cedat in cele din urma si si-a ridicat ochii spre mine.
               "Victoria mi-a luat mașinuța cu telecomanda. Nu am putut sa o iau inapoi de la ea pentru ca e mica si e fata." Mi-a explicat dându-si ochii peste cap.
                "Victoria e prietena ta. Doar a împrumutat mașinuța ta si o sa ti-o înapoieze mai tarziu."
                "Nu, mama. Poate sa o păstreze." Murmura cu jumatate de gura.
                "De ce? E jucaria ta, o poți primi inapoi."
                "Nu o vreau. S-a bucurat cand a luat-o. Poate sa o păstreze." Declara ridicand din umeri. "Pot sa ma joc cu Damian cu trenulețul?"
               "Sigur ca da, iubitule." I-am spus si l-am privit zâmbind cum o zdugheste la fuga.
               Imediat ce scaunul s-a eliberat, a fost si ocupat. Dean s-a trântit langa mine si si-a aruncat bratul pe după umerii mei.
               "Despre ce vorbeați?" Ma intreba lipsindu-si buzele de tampla mea.
               "Chestii obișnuite." Am oftat sprijinindu-mi capul de umarul lui.
               "Cum te simti, Zen?"
               "Bine. Cred." Am murmurat inchizand o clipa ochii.
               Adevarul e ca aveam contracții slabe încă de când ma trezisem, dar nu voiam sa ii spun încă. Nu voiam sa il alertez degeaba, in caz ca era o alarma falsa.
               "Vrei sa lasam copii cu mama diseară, ca sa stam putin împreuna?" Imi propuse ridicându-mi barbia pentru a-l privi.
               "Ar fi minunat, dar e posibil sa fim trei pana diseară." Am reușit sa articulez cu respirația intretaiata din cauza durerii ce-mi străbătea spatele si burta.
               Ochii lui Dean au trecut de la nedumerite la panica intr-o clipa. A tresărit si jur ca m-a curentat cand informatia si-a facut loc in mintea lui.
               "Sa fiu al naibi. Chiar acum?" Tipa scos din minți.
               "Linișteste-te! Nu o sa ma intind pe iarba si o sa nasc, nu așa merg lucrurile!" L-am asigurat incercand sa ii zâmbesc, cu toate ca nu mi-a ieșit mai mult de o grimasa.
               "La naiba, la naiba!" Chitai sarind de pe un picior pe altul. "Ce ar trebui sa fac acum? Aduc masina? Si copii. Mergem?"
                "Ce ai pățit, Morrigan?" Striga Ethan care doar ce se apropia cu Isadora pe umeri si cu Charles in brațe. "Arati de parca ti-ai turnat sos iute in locuri despre care nu pot sa pomenesc in clipa asta."
               "Copilul, Ethan! Vine copilul!" Il anunta Dean gesticuland febril.
               "Da, Dean. Ai deja doi. Te simti bine? Arati putin..." S-a oprit ca trăsnit când a inteles ce vrea Dean defapt sa spună. "Oh, sa fiu al naibi. Chiar acum?" Ma intreba clipind des.
                Am incuviintat dand din cap si am murmurat ceva ce puteam sa sper ca seamana cu încuviințarea. Dean m-a ajutat sa ma ridic si m-a condus spre mașina. Spre deosebire de primul travaliu, cel de-al doilea a început in forța.
                "Ești gata pentru o noua aventura?" Ma intreba strangandu-mi umerii incet.
                "Întotdeauna, mai ales ca la copilul asta e randul tau sa te trezesti noaptea!" Am inganat gemand in același timp.
                As fi vrut sa pot stoca sunetul chicotului sau pentru totdeauna. As fi vrut sa-l bag in pieptul meu si sa rămână acolo pentru totdeauna.
⬇️
⬇️
⬇️
⬇️
   

                 Isadora

                Unii oameni se nasc ca sa fie învingători, iar alții pentru a fi învinși. Eu n-am avut niciodată voie sa pierd. Sa cresti in umbra unor oameni atat de puternici precum părinții mei, alaturi de un frate care se descurca al naibi de bine la a fi perfect aduce multe bătăi de cap.
                Pe care eu nu le tolerez.
                Pe care incerc sa le evit prin orice mijloace.
                Ca orice Printesa, am si cavalerii mei in armura: Damian Clark, Alexander Morrigan, fratele meu Charles Keighton si inegalabilul, incomparabilul, începutul tuturor necazurilor mele: Sebastian van der Fritz.
               Numele meu este Isadora Keighton. Știu ca l-ai mai auzit. Ii dam drumul la treaba?