Momentele spumoase ale lui Sebastian Sânge de Viperă și conacul de fildeș

Avans

Chiar dacă devenise vampir, nu era unul în adevăratul sens al cuvântului. Serghei era un hibrid periculos, avea nevoie de sângele lui Sebastian Sânge de Viperă pentru a își păstra forma aceasta haină, altminteri s-ar reîntoarce la forma sa de muritor. Devenise oarecum dependent de prezența Împăratului, chiar dacă oricum și-L dorea aproape necondiționat.

Cei doi se aflau împreună în Făgăraș, la PVR, pentru prima dată. Nimeni nu știa care este faza cu Serghei. Vampirilor le-a fost adus la cunoștință de nenumărate ori că Împăratul avea un învățăcel muritor sau ceva asemănător, dar nimic mai mult. Discuțiile despre prăpădit erau îmbălsămate în admirație și exagerări pe măsură, cel puțin așa le considera Serghei, deoarece el mereu s-a închipuit mai puțin decât este. Caracterul lui era uneori slab, dar acțiunile sale îi lăsau sufletul expus limpede, curajul dinăuntrul său făcându-se evident negreșit.
    - De ce ai adus pleava asta de om, Sebastian? Tu nu ești genul să se ocupe de mâncare la întâlnirile noastre. zise un vampir mai mic pe nume Simion.
    Sebastian lasă un sunet înăbușit, părând adânc jignit de ceea ce a spus Simion, totuși, îl iartă instant pentru că nu aveau de unde să știe parveniții aceștia cum arată noul lor camarad.
    - Idioți mai sunteți și voi. Acesta este Serghei, v-am povestit de atâtea ori despre el.
    Serghei face cu mânuța sfios, dându-le priviri de mielușel tuturor vampirilor. Nimeni nu a observat statutul dubios al creaturii, acum fiind pe jumătate vampir.
    Unul dintre vampirii mai importanți, State Potcovarul, aplaudă zgomotos, dar lent. Se ridică de pe scaun clăpăcind din palmele pline de inele de aur și spune cu glas apăsat:
    - Orice camarad de al însuși Împăratului este și camaradul nostru! Nu te mai sfii, Serghei, suntem pașnici. Pe mine mă cheamă State Potcovarul, sunt bine cunoscut ca interlop. Nu mă preocupă viața luxoasă ca pe Dumnealui, dar să știi că și eu îți pot oferi ceva de muncă dacă Venerabilul îți dă voie o săptămână în Elveția. Plătesc în lingouri de aur și o masă caldă.
    Sebastian Sânge de Viperă îi oferă o privire sumbră lui State, fără a-și mișca vreo porțiune a feței sau a posturii. Ceilalți vampiri, din intimidare, se opresc din ceea ce fac, adică din respirat, și înghit in sec.
    - Păreți deranjat de propunere, Venerabile. zise State. Cum se face, nu am voie să opresc sluga la mine o clipită, așa dependent de atenție sunteți?
    Toți vampirii râmân șocați la ceea ce a spus interlopul cu pălăria roșie. Obrăznicia din glasul lui nu a scăpat neobservată. Toată lumea schimbă diferite priviri, unele îngrozite, altele șocate.
    Întunecimea Sa dă cu un pumn în masă, toate paharele sângerii de pe fațeta de catifea începând să tremure.
    - Și cine te crezi tu, asumându-ți permisiunea de a împărți cu mine, un nobil, lucruri care îmi aparțin? Cu mâinile acelea jepate de nenorociri, nici un fir din capul lui Serghei n-ai voie să percepi. și îl apucă pe Serghei mai lângă Dumnealui, oferindu-i o bătaie ocrotitoare pe umăr.
    State nu mai zice nimic, nu are ce. Este umilit de-a dreptul în ochii tuturor, așa că își coboară privirea în pământ și cere iertare solemn.
    Sebastian soarbe o gură de sânge și spune:
    - Nu l-am adus aici pe Serghei ca să mi-l licitați. L-am adus să-l prezint ca nou membru.
    Vampirii par nedumeriți.
    - Adică cum? Acceptați muritor în PVR? întreabă un vampir irelevant.
    - Asta este și ideea, dragă vampir irelevant. Serghei este membru cu toată ființa. Este unul de al nostru acum. Pentru aceasta l-am
pregătit atât de mult timp.
    Ochii verzi ai prăpăditului lovesc podeaua de mesteacăn, măgulit de spusele Lordului. Chiar atât de special să fie în sufletul Dumnealui, sau să fie o supraestimare? Asta n-ar avea cum, dar poate Întunecimea Sa este orbită de un anumit sentiment...
    - Doar cu dragoste și lumină te vom primi aici, Serghei. vocaliză Silvia. Nu te rușina, vei avansa în această experiență uimitoare cât de curând. Dragă Sebastian, aș putea să vorbesc cu discipolul tău după ce această întrunire la sfârșit? Promit că nu vi-l acaparez.
    - Nu este nici o problemă. Știi prea bine că am mai multă încredere în tine decât alți netrebnici de pe aici. Sebastian spune aceasta dând o privire ascuțită lui State Potcovarul, care prinde subînțelesul și își rostogolește ochii peste cap, gest urmat de un suspin grozav.

În afara gândurilor retrăite de Sebastian, la același moment...

    După ce vampirii se răspândesc în diferite locuri, părăsind sala specială de întruniri, Silvia îl abordează pe Serghei. Băiatul se simte intimidat de apropierea bruscă din partea vampiroaicei. Este straniu, ar trebui să fie mai emoționat de un miliard de ori în preajma lui Sebastian Sânge de Viperă și totuși, se regăsește mai speriat de ceilalți vampiri decât de Dumnealui. Ce sentimente ilogice...
    - Bine ai venit la noi, Serghei. îl întâmpină din nou vampiroaica cu părul despletit.
    Muritorul își coboară capul din instinct, aprobator.
    - Uite de ce te-am abordat. Din manierismul tău mi-am dat seama că ai un respect nemărginit pentru Împăratul nostru, unul sincer, ceea ce este de admirat. Trebuie să înțelegi că indiferent de statut, dușmanii mișună pretutindeni, ori cu un motiv întemeiat ori din prostie. Ai grijă cu strigoii aceștia, dacă vrei să interacționezi cu oricare din ei trebuie să ceri sfat lui Sebastian mai întâi.
    Serghei se uita în ochii Silviei, ai lui ca două bălți acoperite de mătase. Mereu privirea muritorului pare înlăcrimată.
    - Nu am cum să ies din cuvântul Domnului Sebastian! Nici nu aș îndrăzni să vorbesc cu vreunul din aceștia...
    Nu ar fi putut să îi spună că simte mai multă frică din partea lor decât din partea Lordului Întunericului, ar suna absurd, totuși, pentru un motiv sau altul, simte că Doamna ar înțelege sentimentul.
    - Nu trebuie să îi ignori, suntem o familie până la urmă, dar tot trebuie să fii precaut. Silvia suspină, continuând imediat a vorbi. Mă rog, nu de asta am vrut să vorbesc cu tine neapărat. Ăsta a fost doar un sfat prietenesc, am nevoie să te întreb ceva.
    Serghei înghite în sec, uitându-se deasupra lui la Doamnă (posibil Domnișoară). Umerii ei își prelungeau umbra deasupra corpului pripernicitului ca însăși noaptea, simțindu-se mirosul apăsat de parfum lemnos pe care aceasta îl poartă negreșit la orice ocazie.
    - Ce crezi că te așteaptă în viitor cu Sebastian? Ce presupui că îți va oferi? Personal, gândesc că șarada asta de discipol se va sfârși curând.
    Muritorul se holbează la ea, fără să spună nimic.
    - Și mai cred că te iubește foarte mult. Îți dorește prezența aproape, ți-a oferit nemurirea pentru a fi cu tine pentru totdeauna. A depins de tine, acum, prin nemurirea condiționată, ești legat de Dumnealui pe vecie.
    Încă o pauză lungă, Serghei este înmărmurit. Nu poate scoate nici un cuvânt pe gură, este copleșit de gânduri și simte cum bălțile verzui din cutia lui craniană vor exploda, inundând tot palatul.
    - Nu ai nimic de zis? Pari crispat, zise Silvia, urmând a chicoti în sinea ei. Spune tu, crezi că există persoană mai apropiată de Sebastian decât tine?
    După încă o pauză intensă, decide să spună ceva:
    - Mereu am simțit o gelozie pe servitorii de la palat, una inexplicabilă.
    Silvia se uită la prost, perplexată și cu o sprânceană ridicată.
    - Adică cum?
    - Eu stau acolo ca un musafir. Chiar dacă a trecut atâta timp, nu pot spune că fac parte din lumea lui Sebastian cu totul. Nu îi știu secretele cele mai mari, nici pe cele mai mici. Nu am avut voie să îi pătrund în dormitor. Dumnezeule, de ce simt că am dreptul la asemenea onoare! Serghei ia o pauză și continuă: Sunt gelos pe slugi pentru că îi pot interveni în intimitate, eu sunt ca un elev. Nu i-am văzut camera, nu i-am aflat trecutul, aș dori să spun mai multe dar simt cum intru în pământ de rușine.
    - Poți să spui, eu mă bucur de ce aud. Rânjește Silvia.
    - Vai de mine și de mine... Îmi cobor glasul, nu vreau să audă careva. Domniță Silvia, am văzut unul din slujitori spălând veșmintele lui Sebastian... Mantia sa, cămășile, lenjeria intimă...
    Nu poate spune unei vampiroaice oarecare că s-a excitat, evident, așa că tăcu subit. Silvia pufnește în râs, înțelegând pe deplin ce se petrece, muritorul simțindu-se și mai rușinat.
    - Oprește-te! Am înțeles situația... Mă așteptam la așa ceva, vorbesc cât se poate de serios. Te-ai îndrăgostit de Împăratul Întunericului.
    Serghei se oprește din criza sa existențială, rămânând blocat în loc ca o stână de piatră. Niște cuvinte apăsătoare, dure, crud de reale. Nu a îndrăznit vreodată să accepte așa ceva, nu ar avea cum. Tânărul se abține a nu lăcrima, se simte îngropat la sute de metri sub pământ, bine era de s-ar fi întâmplat, fiindcă nu poate să-l mai vadă pe Lord după această discuție. N-are curajul să mai adauge un argument, așa că pur și simplu fuge.