Momentele spumoase ale lui Sebastian Sânge de Viperă și conacul de fildeș

Nume spus în circumstanță

     Nu, Sebastian Sânge de Viperă nu și-ar fi dorit să lase muritorul cu ochii în soare, dar ce putea să facă? Atașamentul față de o asemenea lighioană este de-a dreptul ridicol. Adevăratele Sale sentimente trebuie ascunse, dar parcă îi sunt reciprocate de către făptura aceasta neajutorată. O dinamică din punct de vedere al puterii exista negreșit, nu se simțea sănătos, real sau posibil, ceea ce însemna că trebuie atins ca scop întâi de Împărat. A rănit persoane dragi în antichitate (înainte de 2025), dar nu va repeta greșeala.
     Dăinuirea mizerabil sufletească și spirituală a Măriei Sale avea să ia sfârșit. Emoțiile lui Sebastian trebuiau eliberate.

     Era o noapte strălucitoare, luna sângerie acoperea copacii Pădurii Spaimelor cu blândețe, roiurile de licurici completând cerul clar înstelat, ca o pulbere de speranțe greu de ruinat. Totul avea să se petreacă conform planului.
     Asta dacă orgoliul lui Sebastian nu își făcea apariția...
     În timp ce minimul pluralism vampiresc se plimba alene pe cea mai cunoscută potecă a pădurii, Serghei călca strâmb și nedumerit, în timp ce Sebastian mergea țanțoș în tocurile Sale de lac, bastonul din safire conducându-le amândurora calea. Aici avea dialogul să înflorească.
     - Serghei. începu Sebastian.
    Hibridul se împedică în loc la auzirea numelui său și își fixă privirea pe Împărat, licărul din cele două lacuri verzui denotând o urmă de rușine, probabil din cauza ultimei lor discuții de o însemnătate aparte.
     - Tu știi de ce am ales să te transform în vampir?
      Adevărul este că această afirmație era teoretică cel mult, deoarece Serghei nu i-a mai supt nici un picur din sângele lui Sebastian de la ultima lor confruntare cu niște muritori de prin apropiere, fapt complet irelevant care nu va fi povestit în amănunt.
     - Din câte îmi amintesc, ați menționat potențialul meu nemărginit sau ceva de genul acesta..
     - Da, o altă întrebare mai am, Serghei. spune Sebastian, oprindu-se în loc și fixându-și cele două perle sângerii pe fața muritorului.
     Serghei dă din cap aprobator și bolborosește ceva, însemnând că ascultă, bineînțeles oprindu-se și el din tropăitul lui stângaci.
     - De ce ai ales să fii vampir?
     Serghei nu știe să răspundă, lăsând loc de o completare din partea vampirului.
      - Ai trădat umanitatea, Serghei. Ți-ai trădat anteriorul servici, familia, întreaga rasă și întregul tău trecut. Oamenii dragi ție te caută și nu te găsesc, nu te găsesc pentru că nu mai exiști. Serghei nu mai există.
Sângele aprig al lunii pălește, diluându-se într-o oarecare lăptoasă. În asemenea lumină fața lui Sebastian parcă strălucea și mai tare, asortând obrajii cu însăși luna. Serghei, perplexat, reușește să spună și el ceva:
- Am găsit alt scop în viață. Nu am fost niciodată cu adevărat fericit, știind ce nenorociri se întâmplă pe meleagurile țării noastre. Părinții mei nu m-au iubit niciodată, au preferat banul peste mine și stăteam singur în casă cu lunile pe vremile copilăriei mele îndepărtate. Nu am nimic de care să îmi fie dor, uciderea vampirilor și șeful cu care m-am pus în cârdășie s-au simțit ca datorii inconștiente, împunse în spatele meu de către societate, din momentul în care v-am cunoscut pe Dumneavoastră am simțit că am scop în această viață. Un scop individual, ceva al meu, întorcând spatele la ceea ce eram.
După acestea spuse, muritorul ia conducerea la plimbare, Sebastian neclintindu-se. Serghei se uită înapoi după Dumnealui, adaogând:
- Iar după cum am spus și atunci, numele adevărate nu se dau niciodată în pădure. Deci puteți pretinde că "Serghei" nici măcar nu exista înainte de întâlnirea noastră. M-am născut atunci, în acel moment. Metamorfoza fusese plănuită de soartă.
Tânărul își continuă mersul, dar este oprit de mâna Împăratului, încleștată și tremurândă pe brațul său. Evident, lighioana se sperie și se întoarce instant spre fața lui Sebastian, care deja era plină de lacrini negre precum cupola înstelată de deasupra lor.
- Trebuie să îți cunosc adevăratul nume, Serghei. Metamorfoza a luat sfârșit, sufletul tău este în formare, fizicul este sub vraja mea. Nimeni nu e în preajma pădurii mele la ora asta, numele ți-l vreau.
- Dar..
- Dar nimic. Cum să am încredere în tine când nici măcar nu îți știu numele?! spune Regele Întunericului pe un ton răspicat, total opus cu caracterul pe care Serghei îl cunoștea. Spune-mi numele tău sau te gonesc, este jurământ că îmi vei fi aproape mereu, nu te juca cu mine!
Serghei a rămas cu gura căscată, membrele tremurându-i sub aburul lăptos emanat din astru, normal că avea încredere în Sebastian, pur și simplu uitase de trecut...
Dumnealui, încă cu ghearele înfipte în brațul tânărului, continuă cu glas fremătat:
- Te rog.
Dacă se putea să fie mai stupefiat, n-ar fi crezut până în acea secundă. Lordul Întunericului, Sebastian Sânge de Viperă, îl ruga pe el să îi ofere ceva. Umilință, asta simțea Serghei, dar tot ce auzea era respirația greoaie și crăpată a Împăratului, ultimele două cuvinte răsunându-i în cap ca un clopot, la un interval sinistru și totuși măgulitor.
- Doamne, doamne.. Doamne, adică Domnule! Domnule Sebastian, nu vă rugați de mine, se simte teribil.... Normal că vă sunt loial, aș face orice să vă dovedesc asta!
Cu ochii neclintiți, Sebastian este atins și curățat de bezna lichidă venită din albețele Dumnealui. Mâna timidă a lui Serghei, cea care era pătrunsă de unghiile Lordului, avea grijă ca porțelanul îmbujorat să fie lepădat de negura primejdioasă. Acest gest L-a făcut pe Sebastian să realizeze că încă îl smucea pe bietul om, așa că se opri.
     - Dovedește. Spune-mi adevăratul tău nume, suntem doar noi doi aici.
     - Foarte bine, Întunecimea Ta... Numele trecutului meu îl spun...
     Și Serghei se apropie de urechea ascuțită a vampirului.
     - Stoyan este numele meu de naștere... Dar tot prefer să îmi spuneți pe noul nume... Cel vechi îmi aduce aminte de trecut, nu mă reprezintă, sub lumina Dumneavoastră am renăscut.
     Sebastian se uită lung la el.
     - Urât nume mai aveai, e bulgăresc. Corect așa, tot Serghei îți spun.
    
     Și cei doi își continuă plimbarea, Sebastian uitând cu desăvârșire motivul inițial pentru care aceștia erau în intimitatea romantică a nopții.
     Un alt lucru pe care Viperinul nu îl luase în calcul era faptul că în pădure mai era cineva care le asculta discuția secretă...
      State Potcovarul a aflat în acest mod numele adevărat al muritorului privilegiat de către Lordul Întunericului.