Momentele spumoase ale lui Sebastian Sânge de Viperă și conacul de fildeș

Subiect deschis

Serghei aleargă afară din palat, unde Sebastian îl aștepta, și așa ne reîntoarcem în amintirea cunoscută bine de Întunecimea Sa.
- Ce este, Serghei? Ți-a propus Silvia vreo ieșire? Știu că ei îi plac aceștia mai tineri.
Serghei se oprește brusc din gâfâit și se uită șocat la Împărat, obrajii lui fiind albi ca varul după auzul unei asemenea propuneri.
- Doamne, nu! Nu gândiți așa ceva, Domnule Sebastian!
Cei doi încep a merge, grădina PVR-ului este vastă, înconjurată de gard viu veșnic verde și un decor alb de piatră, diferite fântâni și statuete. În timp ce aceștia se îndepărtează de palat, labirintul își dezleagă tainele în preajma lor, lumina oarbă a cerului înnorat dând o notă obositoare atmosferei.
- De ce să nu gândesc? O cunosc prea bine și nu m-ar deranja dacă ai mai sta și cu altcineva. Nu mi te-ai deschis cu privire la trecutul tău, poate te-am luat din sânul unei familii, sau de lângă vreo fată. Nu zic că regret, dar să spunem că am o oarecare curiozitate.
Vorbele Silviei se derulează cu ecou în mintea hibridului vampir. Să fie Sebastian serios cu privire la asta?
- Păi nu ați întrebat până acum. Probabil că este momentul să dau câteva detalii semnificative.
- Te ascult.
Sebastian se oprește, admirând trandafirii din gardul viu, sunt roșii ca și ochii săi. Chiar dacă privirea nu îi este fixată pe interlocutor, urechile ascuțite îi sunt ciulite.
- Bine păi... Nu vreau să vă supărați pe mine. Probabil o să sune dezamăgitor. Dar părinții mei sunt undeva prin Dobrogea momentan. Eu sunt un fel de corcitură de român și ce se mai află peste Dunăre. N-am avut acuratețe la aflarea acestor lucruri despre mine. Când am mai crescut am plecat de acolo și m-am angajat.
- Și de ce să fie asta dezamăgitor? spune Sebastian, plimbându-și privirea din floare în floare, ajungând până la ochii lui Serghei, fixându-i ca o săgeată în placa de Darts.
Serghei ia o gură mare de aer, suspină și continuă să vorbească:
- M-am angajat ca ajutor de ucigaș al vampirilor.. Probabil șeful crede că m-ați omorât.
Sebastian continuă să se holbeze la muritor, fața dumnealui aplatizând-se într-o formă ștearsă cu excepția ochilor care capătă o nouă nuanță de roșu, lucind în cerul trist și aburiu.
Serghei nu spune nimic, știe că L-a dezamăgit, nici nu s-ar mai uita la Împărat dacă privirea Sa nu era de o cuprindere nestăpânită.
- Și mai lucrezi pentru el?
Se poate simți durerea din glasul Întunecatului, este ceva nemaivăzut de către muritor, crede că L-a rănit profund. Dar Serghei nu ar trăda unicul său scop pentru care se trezește dimineața, nici într-un miliard de ani.
- Nu! Domnule Sebastian, îmi sunteți singular ca autoritate, nu v-aș trăda niciodată, acest fapt face parte din trecutul meu, dumneavoastră m-ați făcut să realizez ce se află cu adevărat în sufletul unui vampir... Vă rog, nu vă supărați pe mine...
Serghei mai are puțin și începe să plângă. Sebastian plângea deja pe interior de câteva minute, dar își recapătă stoicismul cu diplomație și își continuă plimbarea.
- Așa sper să fie, Serghei.

    După această întâmplare, lucrurile și-au reluat cursul. Sebastian își practica munca întunecată și secretă, iar Serghei îi călca pe urme, devenind un vampir desăvârșit. Nu se poate numi la fel de nemilos ca Cel Mare, dar a început a înțelege îndeletnicirile. Totul era complet normal, nimic ieșit din comun, până într-o zi la masa de amiază...
    - Serghei, vrei să pleci de la palat? zice Sebastian sec, citind o carte și mestecând un biscuite cu căpșuni.
    Hibridul colțat rămâne șocat, nici prin cap nu i-ar fi trecut așa ceva.
    - Dar de ce să plec? Mă trimiteți într-o misiune? Dacă este un ordin nu am cum să mă opun Măriei Tale.
    Sebastian expiră subtil.
    - Simt că îți fur viața. Te șterpelesc de tinerețe și inocență pentru bunul meu plac. Nici măcar nu te-am întrebat dacă metamorfoza prin care ai trecut te-a împlinit în vreun fel.
    Chiar dacă este doar în mintea lui, tot se simte prost să gândească: "Ce tâmpenie...". Sebastian nu înțelege că Serghei nu îi este aproape din obligație, ci din plăcere? Își iubește munca și nu ar lăsa-o niciodată.
    Sebastian Sânge de Viperă, neprimind nici un răspuns, își mănâncă biscuiții în liniște, continuându-și de asemenea lectura.
    Într-un final, Serghei pune întrebarea:
    - De ce aș vrea să plec?
    Întunecimea Sa ridică ochii.
    - Pentru a avea o viață adevărată, firește. O familie, un servici adevărat... Nu știu, dorințe de muritor. Până la urmă, nu ai nevoie de prezența mea ca să trăiești, prin mine poți avea doar nemurirea, integritatea mereu ți-a aparținut.
    - Dar dacă ceea ce îmi doresc se află aici? Domnule Sebastian, nu sunt obligat și nu e ca și cum sunt o ființă fără viitor dacă plec. Simțiți că nu am un motiv anume? Există o multitudine. Nu mă înțelegeți greșit, dar chiar vă apreciez compania.
    Sebastian nu spune nimic, nici măcar nu se uită la Serghei care continuă să bombăne.
    - Câteodată chiar îmi doresc să fiu mai aproape de Dumneavoastră. Dacă aș avea putere infinită, aș elimina orice obstacol, doar pentru a vă vedea zâmbind. Vă rog, nu îmi subestimați loialitatea.
    Domnul își pune ceaiul, cartea și biscuiții pe masă, coborându-și privirea opulentă asupra colțatului. Ochii Săi, ca două picături de sânge pe o față ca de porțelan, îl injectează chiar în suflet. Serghei nu spune nimic, dar pentru prima dată pare foarte sigur pe el.
    Sebastian îi oferă un zâmbet cald, probabil primul zâmbet de până acum.
    - Serghei, eu am multe secrete. Să te apropii de mine ar dura milenii.
    - Dacă de atât este nevoie, milenii și milenii voi fi aproape de Dumneavoastră. Nu mă clintesc de aici, sunteți cea mai fascinantă ființă pe care am întâlnit-o vreodată, nu vă închipuiți cu câtă rușine mă gândesc la prima zi în care ne-am întâlnit, în acel luminiș, vorbind fără pic de respect. Credeam că o să mă faceți slugă, din fericire și din păcate nu a fost așa.
    - De ce din păcate? Vrei să îmi speli la șosete?
    - Domnule Sebastian, nu e vorba de șosete!!! E vorba de intimitatea de care slugile au parte... Ele pot să vă vadă într-atâtea ipostaze, am impresia că aveți mai multă încredere în ele... Vai doamne, de ce îmi închipui că am dreptul la încredere în primul rând... Îmi cer mii de scuze.
    Liniștea funerară din încăperea întunecată, pătrunsă de o lumină sângerie, este spartă brusc de un suspin melodramatic din partea lui Sebastian, acest gest fiind urmat de o rotire a ochilor peste cap. Serghei nu l-a mai văzut atât de expresiv pe Lordul Umbrelor în tot timpul pe care l-au petrecut aceștia împreună. Nu știe dacă să fie ușurat sau speriat de expunerea aceasta.
    - Serghei, dacă vrei să afli informații despre mine, dacă vrei să îmi vezi lucrurile, de ce nu întrebi? Nu este nevoie să îmi fi slugă pentru toate acestea, dar am vrut să păstrăm o distanță profesională de dragul tău.
    În acel moment, Serghei voia să își dea o palmă peste față. Să fi fost el însuși cel pare punea obstacole în calea apropierii lor din cauza rușinii?
    - Nu am vrut să vă încalc intimitatea, mai ales să par necioplit. Dar din suflet mi-aș fi dorit să ne apropiem, vă rog nu înțelegeți greșit... Nici nu știu câți ani aveți! Totuși, poate această întrebare este prea intrusivă... Sunt sigur că sunteți o făptură care a trăit pe acest pământ de mii de ani, dovedind înțelepciunea dumneavoastră...
    - Surprinzător, m-am născut în 2003, departe de un mileniu. spune Sebastian zâmbind.
    - Dar credeam că vampirii sunt nemuritori, că au miliarde de ani!
    - Sunt destul de nemuritori, da, în anumite circumstanțe, dar asta nu înseamnă că toți am fost născuți înainte de inventarea stiloului. De exemplu, State Potcovarul care te-a abordat la întrunire s-a născut cu mult înaintea mea. Majoritatea vampirilor din PVR sunt mult mai bătrâni decât mine. De aceea am devenit lider, puterea mea nemărginită venită din magma planetei este cu mult superioară, indiferent de vârsta mea. Presupun că și tu te-ai născut în aceeași perioadă? Sau poate mult mai târziu, câți ani ai, 24?
    - 26 jumate! V-ați născut înainte Războiului, cum a fost?
    - Am pierdut majoritatea persoanelor dragi în acea perioadă..
    Serghei nu spune nimic, își răsfrânge entuziasmul și își coboară capul în semn de regret, palmele sale așezate în poală susținându-i postura.
    - De aceea am jurat că nu o să mai simpatizez muritorii, sunt dispensabili. spune Sebastian, sorbind din ceaiul său de rădăcină lemnoasă.
    Bineînțeles, după aceste vorbe, Serghei a decedat lăuntric. Până la urmă, și el este muritor, nu vrea să fie fără însemnătate în sufletul Împăratului.
    Viperinul clipește de două ori la Serghei, cu o bănuială specifică.
    - Cu excepția ta, firește, să zicem că micul meu viciu s-a întors. Ești muritorul meu preferat.
     Serghei face cele două lacuri din mijlocul feței sale de mărimea unor cepe, gata să plângă de entuziasm.
     - Scuzați indiscreția, dar care este... Vampirul dumneavoastră preferat?
    Sebastian pufnește în râs, scobindu-și picurii de culoarea nopții din colțurile ochilor.
    - M-ai prins! Adevărul nu mai poate fi anulat acum, dragă Serghei. Având în vedere procesul tău metamorfozat, tu ești și vampirul meu preferat. O coincidență de-a dreptul interesantă!
    Întunecimea Sa se ridică de la masă, părăsind ceaiul, biscuiții, lectura și bineînțeles pe Serghei. Se întoarce la munca Dumnealui cea de toate zilele, prăpăditul fiind lăsat cu un conflict emoțional care nu va fi reparat niciodată.