Momentele spumoase ale lui Sebastian Sânge de Viperă și conacul de fildeș

Două planuri

     În afara bilei memoriale a lui Sebastian, într-o zi oarecare înainte de întrunirea oficială PVR...

     Serghei stătea rezemat de un balcon la palatul din Făgăraș, singur. Ei bine, aproape singur, pentru că mintea sa era activă, ceea ce făcea să pară că se afla în cea mai gălăgioasă încăpere.
     Vocile îi spuneau multe, mereu a încercat să fugă de ele, "Nu mai frământa la porcării, lasă gândurile pentru oamenii care chiar fac ceva cu ele", obișnuia Sebastian să îi spună adesea...
     În amiaza cenușie, alături de muritor, își face apariția Silvia, femeia blândă și totuși impunătoare care i-a dat sfaturi în legătură cu sentimentele sale.
     Silvia era cu un cap și jumătate mai înaltă decât Serghei, conturul ei purtând o umbră adâncă, ca un nor cenușiu deasupra soarelui. Dacă Serghei ar fi văzut o gaură neagră în realitate, atunci ar fi comparat-o cu Silvia. Părul vampiroaicei era împletit de data asta, parând totuși la fel de rebel. Parfumul i se simțea de la o poștă, așa ajunse tânărul să-și sucească capul la ea.
     - Serghei, singurel din nou? spune Silvia, două degete de ale ei trasând o linie pe umărul pripernicitului.
     - Am zis să iau o gură de aer, să stau puțin singur cu gândurile mele.
     Silvia, deși o doamnă în toată firea, vine în fața lui Serghei și se așază pe marginea balconului descoperit fără pic de teamă.
     - Ia zi, tu cu gândurile tale spectaculoase, ce ați mai făcut? Sebastian e bine cu tine?
     Serghei suspină, făcând un joc cu buzele și uitându-se cruciș, urmând a își plasa o mână în creștetul capului. Se uită în colo și în coace, picioarele-i pierzând scop și răbdare.
     - A înțeles apropierea pe care mi-o doresc. Normal că a înțeles, dar mă cuprinde așa o rușine, nici nu pot să mă mai uit la Dumnealui...
     - Păi cum așa? Crezi că nu simte la fel?
     - Nici nu îndrăznesc să sper la asemenea lucru, nu e vorba de asta. E vorba de faptul că sunt un mare idiot, domniță Silvia... Eu am fost mereu cel care s-a ascuns, nu am vorbit despre viața mea, într-un final i-am spus adevăratul meu nume, dar doare pentru că nu mi-a trecut o clipă prin cap să îi spun ceva despre mine. M-a învăluit atât de tare în mister încât am uitat de propria-mi persoană. Mi-L doresc aproape atât de mult, dar nici Întunecimea Sa nu se deschide pe deplin... Știu că n-ar trebui să fiu băgăcios...
     - Haha, vrei să afli secrete de ale lui Sebastian de la mine? Serghei dragă, Întunecimea Sa este foarte secretoasă, eu știu doar banalități în mare parte...
     - Și acelea sunt bune, vă rog, sunt un om disperat, accept asta!
     Silvia încearcă să nu râdă, apropiind o mână de buzele ei, gest creat printr-o grațiozitate specială.
     - Vai, bine... Cu ce să încep?
     - Păi.. Păi... Domniță, știți cumva numele adevărat al lui Sebastian Sânge de Viperă?
     Silvia se uită perplexată, de parcă e o întrebare capcană.
     - Iarba e verde, iar pe Sebastian Sânge de Viperă îl cheamă Sebastian Sânge de Viperă. Este numele Măriei Sale cel mai adevărat, ce este întrebarea asta ?
     Serghei simte cum se topește, sau mai precis cum podeaua de sub el îl apucă de picioare și îl sufocă într-un cosciug.
     - Adică... Dar... Sebastian este nume bărbătesc! De ce a ales asemenea nume ?
     Silvia începe să râdă, balansând-se pe balcon puțin câte puțin.
- Acesta este unul din misterele vieții! Sebastian este o enigmă, la fel ca și numele Său. Din câte știu, Măria Sa însăși a ales acest nume, necunoscându-și adevărații părinți. Mereu a considerat că soarta unui om stă în mâinile lui proprii, așa că iată, a ajuns Împăratul nostru!
Adevărul era negreșit. Oricât de tare ar fi încercat să-L înțeleagă pe Lordul Întunericului, întrebările erau infinite la adresa Dumnealui. Din orice punct de era privit ar fi apărut o nouă întrebare, fiecare gest al Împăratului se putea considera ceva nemaipomenit, ceva demn de tipărit într-un roman. Dar asta îl determina și mai tare pe Serghei să pună întrebări.
- Aveți dreptate, Sebastian Sânge de Viperă este o făptură unică, de aceea doresc să aflu mai multe, vă rog, bombardați-mi mintea cu informații, vreau să cunosc tot ce știți și dumneavoastră!
Evident că Serghei era disperat, acest lucru nu o supăra pe Domniță, până la urmă cine nu ar dori să afle cât mai multe despre persoana dragă atunci când are ocazia?
Silvia își încrucișează picioarele și se lasă și mai pe spate, fără grijă că vampirii nu cad de la balcon.
- Hmmm... Păi Serghei, cu ce să încep. Știu că s-a născut în anul 2003, a fost adus din Făgăraș pe râu în jos, până în Argeș. Acolo a copilărit de unul singur, fără familie sau amici, până într-o noapte când a întâlnit Luceafărul. Cel de sus i-a arătat calea în a găsi și alte vietăți asemuite Dumnealui, adică vampiri și strigoi. Foarte repede am aflat cu toții că tânărul vampir poseda puteri inimaginabile, colosale. A trecut prin foarte multe, incluzând războiul din 2025. Mulți au pierit atunci, unii fiind chiar prieteni de ai lui Sebastian, dar firea puternică rareori se lasă. Deși plin de calități, este o fire singuratică, m-am bucurat foarte tare când am aflat că te-a întâlnit.
     Serghei știa prea bine cum e să te simți al nimănui, părinții nu i-au dus grijă niciodată, toată viața lui de muritor a tânjit după iubire și acceptare, ceea ce l-a dus la o maleabilitate aparte, orice pentru a plăcea cuiva. În acest moment se simte liber, fără a se transforma pentru persoana iubită, este mai sincer cu sine însuși ca niciodată. Gândul sumbru al tânărului este nici un altul decât a cuceri Împăratul Vampirilor, tânjește după dragostea Dumnealui, nemurirea sa limitată îi dă șansa la un amor etern, nici de cum nu ar da cu piciorul la o asemenea ocazie, este gata să riște orice pentru Sebastian Sânge de Viperă.
     - Nu aș vrea să supăr Lordul Vampirilor, Silvia. Nu știu dacă sunt anumite lucruri care îi displac sau dacă are inamici.
     - Serghei, inamici sunt pretutindeni pentru toată lumea, destui... Te rog să ai mare grijă, nu sta singur ca acum, mai ales în locuri descoperite. Sebastian este un conducător cinstit, dar până și principiile au o dualitate, nu poți împăca pe toată lumea cu o singură ideologie, suntem ființe individuale.
     Serghei se scărpină cu mâna în cap, nedumerit.
     - Ce vrea să însemne asta?
     - Înseamnă că oricine poate să aibă o opinie în politică.

Undeva de partea cealaltă a ușilor, în catacombele Conacului din Făgăraș...

     Pereții plini de cranii umane, iluminați de torțe, erau aproape una cu bulucul de strigoi adunați în jurul vampirului cu pălăria vermilion.
     State Potcovarul clopotește o lingură de paharul lui înalt plin de sânge proaspăt, ochii tuturor fixându-se pe domn.
     - Am vești spectaculoase, loialii mei ANTI. După cum bine știți, considerăm umanitatea sub noi, ideologia lui Sebastian Sânge de Viperă este una slabă, pedepsind doar oamenii care o merită nu ne va satisface foamea. Susținem delectarea cu orice tip de muritor, indiferent de bune sau rele.
     Drăcoșii aplaudă, dând cu bețe în craniile de le țin în poală sau pe cap.
     - Era totul simplu, totul până la apariția jigodiei de Serghei, așa zisul "partener" al Împăratului. Această dobitoacă, chiar dacă a fost transformată în vampir, tot are aceleași slăbiciuni ca oricare muritor atunci când nu se înfruptă din dulcele nectar stacojiu.
     - Ce vreți să spuneți, dragă lider ANTI? întreabă același vampir irelevant care parcă i-a zis ceva lui Sebastian mai demult, posibil chiar în viitor, oricum ceva tot i-a zis.
     - Vreau să spun următorul lucru... Numele adevărat de muritor i-am aflat când era în Pădurea Spaimelor! Putem în sfârșit să-l ucidem!
     Toți vampioii încep să se bucure, să verse sângele din pahare unul pe cămașa celuilalt, să se dea cap în cap, colți în colți și așa mai departe. Au ocazia de a-L detrona pe Sebastian Sânge de Viperă, planul fiind ruinarea slăbiciunii Împăratului, uciderea singularități sale din universul romanței.