THE WAR OF LOVE

7

~Ești a mea și nu voi permite nimănui, nici măcar ție să spună contrariul~

ALISA

Intrăm în salon în liniște pentru a verifica dacă doarme pentru că era trecut de miezul nopții.

-Dormi? întreabă Sehun, iar eu îl lovesc.

-Cum să întrebi un om care doarme...dacă doarme?

-Nu dorm, intrați!

-Vezi? mă întreabă Sehun retoric. De ce nu dormi, frate?

-Nu mă lasă durerea!

-Mai ai perfuzie?

-Ești chior? întreabă băiatul, arătându-i lui Sehun perfuzia, iar eu încep să râd.

-Tu de ce râzi? În fine, cred că vă cunoașteți, dar voi face din nou prezentările: Chanyeol ea e Alisa, iubita mea, Alisa el e Chanyeol, cel mai bun prieten al meu.

-Încântat de cunoștință, Alisa!

-Asemenea! Îmi pare rău pentru ce ți s-a întâmplat! zic lăsând capul în jos.

-Stai liniștită, nu e vina ta.

-Ba da, am urcat pe acoperiș și am complicat lucrurile.

-Ți-ai apărat fratele, ceva ce eu nu am reușit să fac. Te înțeleg perfect.

-Plus că dacă nu urcai, nu mai eram aici! se bagă Sehun în discuție și mă sărută scurt.

-Potolește-te, îl facem pe Chanyeol să se simtă prost!

-Sărutați-vă cât vreți, nu mă deranjează, dar aveți grijă să nu fiți prinși! Romeo și Julieta nu au avut o soartă prea fericită...Eu o să vă ajut cât pot după ce ies de aici, dar vreau să merite! Ai înțeles, Sehun?

-Da, mami!

-Vezi poate îți dau vreo perfuzie în cap! îi răspunde lui Sehun, enervat și începem toți 3 să râdem.

Am stat până la 3 dimineața cu cei doi, apoi am plecat cu Sehun pentru că din câte am înțeles stau cu rândul. Urcăm în mașină și în 10 minute suntem aproape de casa mea. Sehun oprește, își dă centura jos, trage scaunul în spate și mă urcă la el în brațe.

-Nu vreau să te las să pleci! îmi spune mângâindu-mi spatele.

-Nici eu, dar trebuie până nu își dă cineva seama că lipsesc.

-Îmi promiți că nu vei lăsa pe nimeni să ne despartă? Nici pe RM, nici pe Yoongi, pe nimeni.

-Promit! spun sigură pe mine, iar el mă sarută cu pasiune.

Da, ne cunoaștem de patru zile și da, e absurd să facem genul ăsta de promisiuni, dar fiecare celulă din corpul meu îl vrea aproape, e prima dată când nici măcar rațiunii nu îi mai pasă de consecințe. M-a sărutat și a fost ca și cum... doar el ar conta.

-Hai fugi, ai grijă! Voi face tot posibilul să ne vedem cât mai curând.

-Bine! Și tu ai grijă de tine!

Am coborât din mașină și am fugit în curtea din spate. Intru pe geam și în camera mea dau de Tae. Fuck!

-Tu cum ai intrat? îl întreb.

-Alisa, ce cauți cu Sehun?

-De unde știi?

-Sunt deștept. Acum răspunde la întrebare!

-Îl plac, Tae! Îl plac enorm.Mă face fericită.

-Dar...

-Te rog, Tae, susține-mă! M-am săturat! 17 ani, am stat închisă în Busan, fără să am prieteni sau iubit și fără să fac ceva, chiar și minuscul, să îmi supăr fratele. Vreau să simt că trăiesc, vreau să am și eu dreptul să iubesc!

Urmează un moment de tăcere în care el privește tavanul de parcă ar fi cel mai frumos lucru pe care l-a văzut vreodată, apoi zice:

-Off! Deși o să murim amândoi dacă ne prinde cineva, o să ies cu voi ca băieții să nu bănuiască nimic.

-Nu cred! Îți mulțumesc din suflet!

-Nu ai pentru ce! Dacă fericirea ta valorează viața mea, asta e, am trăit destul. spune râzând.

-Ești cel mai tare! Mi-ar fi plăcut să fii fratele meu cu adevărat.

-Și mie, piticot!

-Cât e ceasul?

-Patru, de ce?

-Pastilele lui Yoongi! sar ca arsă.

Cobor repede în bucătărie, umplu un pahar cu apă, iau antibioticele și unguentele, le pun pe măsuța din sufragerie și mă duc să îl trezesc.

-Fratello, trezește-te! îl zgudui ușor.

-Ce e, Alisa? S-a întâmplat ceva?

-Trebuie să îți îngrijim mâna.

-Bine, vin acum!

Coboară și mă apuc să îi dezinfectez rana. Ușor-ușor începe să se vindece.

-Ahh, mă ustură. spune trist, iar mie mi se rupe sufletul și încep să plâng.

-Mai rezistă puțin!

-Plângi?

-Nu!

-De ce plângi, Alisa? Ai pățit ceva și nu vrei să îmi spui?

-Nu, nu am pățit nimic. Mă doare să te văd așa. Mi-ai purtat toată viața de grijă, te-ai luptat singur cu moartea părinților noștri și tot tu suferi!

-Mi-am asumat asta, Alisa! Sunt spionul unei mafii, aș putea fi omorât oricând, dar asta e meseria mea, trebuie să înțelegi asta.

-Pot să te întreb ceva?

-Sigur!

-Dacă aș face o greșeală pentru care RM să mă omoare, ai putea să mă salvezi?

-Nu, dar te asigur că vom muri împreună! Nu mă pot pune împotriva lui RM pentru că am făcut o greșeală pe care nu o regret și nu pot ieși din cuvântul lui, dar aș putea cu ușurință să îmi dau viața ca tu să trăiești sau să mor cu tine. Știu că sună a lașitate, dar...

-Nu sună a lașitate deloc, sună mai bine decât dacă ai fi spus da. Mulțumesc Yoongi. Te iubesc!

-Și eu te iubesc, surioară!

-Ia astea și fugi la somn! îi întind antibioticele, iar el îmi șterge lacrimile, le ia și pleacă.

Simt că îl trădez și nu merită. Sper să nu fi făcut alegerea greșită...