Liceul Vampirilor

~Cαpιтolυl VI~

Am pasit nesigura pe mine pe podeau rece de marmura alba.

 Am privit in jur incercand sa imi amintesc fiecare detaliu al "Salii de pornire", cum ii ziceam eu.  Aceasi podea din marmura alba pe care ma jucam cu Angelo hockey, inlocuind mingea cu un cerc de cauciuc negru care semana cu o gogoasa, iar mopurile ne deveneau ustensile pentru joc. Era tare amuzant! Atata timp cat nu spargeam ceva. Sa spunem ca de-a lungul anilor, multe cesti si multe pahare au avut de suferit! Aceiasi stalpi inalti albi impodobiti cu sculpturi aurite ale unei ramuri de iedera incolacita in jurul acestuia si tavanul inalt plin cu pictiuri care reprezentau imagini din Gradinile Edenului. 

Acesta ma conduse prin mai multe aali bine cunoscute de mine pana la balconul principal al castelului. Acest balcon este foarte mare, avand o forma de semicerc.  Acolo era pusa o masa lunga sculptata in lemn de abanos, avand un model foarte complicat (mai demult imi explicase istoria acestei mese, dar sincera sa fiu nu retinusem nimic) si fiind asezate sase scaune in jurul ei. 

Locuri din capetele mesei erau libere, asta inseamna ca acolo urma sa stau eu si Salem, dar pe celelalte patru scaune erau asezati patru tineri cam de varsta mea: doua fete si doi baieti.

Una dintre fete avea parul albastru inchis(asta e chiar foarte ciudat), ochii ca oceanele, pielea avand o tenta foarte ingrijoratoare de alb, mai alba ca vampirii. Purta o rochie care ii scoteau in vedere trasaturile finute, dar in acelasi timp tulburatoare din cauza frumusetii acesteia.

Cealalta in schimb, exprima calm, pace. Ochii ii avea ca mierea, parul saten aproape brunet ii era strabatut de cateva suvite aurii ca spicele, impletit cu cateva flori a caror iz se impastia puternic in aer, iar tenul masliniu ii evidentiau tresaturile fine ca a unei caprioare.  Aceasta purta o rochie aurie, dar nu un auriu din acela de poarta tinerele muritoare in asa-zisele localuri in care danseaza si se imbata, slab laminate numite "cluburi"; era o culoare ce semana cu razele soarelui care mangaie un trandafir galben.

Unul dintre cei doi tineri avea ochii caprui aproape rosii, de parca luasera foc. Semana intr-un fel cu fata blonda langa care statea, avand aceleasi trasaturi , dar acesta nu parea sa aiba o fire calma, ci una incendiara. Nici parul rosu ca focul cu reflezii aurii, care se decolora intr-un portocaliu intens  era aranjat intr-un mod dezordonat intentionat, dar cu stil, nu-l ajutau. Avea un zambet arogant, dar dragut. Era imbracat cu un tricou negru si o pereche de blugi negri ca taciunele si o geaca de piele visinie.

Celalat semana cu fata de langa el, iar parul ii era tot albastru, dar mai deschis ca si cerul senin cu reflexii argintii, fiindu-i parca ravasit de vant. Ochii ii erau gri si tulburati ca de vant si ploi. Era imbracat in pantaloni negri, tricou albastru si un sacou alb. El fata de celalat ea mai calm. Semana mult cu calmul dinaintea furtunii.

Cand pasi pe terasa, toti se uitara la mine foarte uimiti, ridicandu-se si facand o plecaciune.

-Este onoarea noastra  sa va intalnim, maiestate! mi se adrasa, cred,  fata cu parul albastru.

Fiind foarte derutata l-am privit pe Angelo pentru a primi niste explicatii, dar acesta imi facu semn sa ma asez langa baiatul cu parul de foc, care imi zambeste cu intensitate si se holbeaza la mine.

-Victoria!  Nici nu stii cat ma bucur sa te revad! Am auzit ca ti-ai dezvoltat frumos puterile si stii sa te aperi si singura!

Cand l-am auzit, sa-mi pice fata! Cum de stia de conflictul meu cu Mona! Era imposibil asa ceva!

-De unde stii? L-am intrebat uitandu-ma  intr-un fel intimidant.

- Credeai ca Blood nu stie despre atacul Monei si cum ai speriat-o! Sunt mandru de tine! Mi-ai demosnstrat ca stii sa te aperi, dar si cunosti diferenta dintre bine si rau.