Ariana

71 6 0
                                    

Nu știu ce este mai rău, să-l suport pe Seth și încercările lui patetice de a mă cuceri sau pe Devil care tot aruncă fulgere spre noi și pare pe punctul de a băga buchetul imens de flori pe gâtul cuiva.

- Haide drăguță, doar o întâlnire!

Deja m-am săturat să-l tot refuz, știu ca m-a salvat și îi sunt oarecum datoare dar asta este deja peste limitele mele. Iar faptul ca o spune cu voce tare mă face să cred ca vrea să-l enerveze pe Devil care mai are puțin și fumegă. Aș crede că este gelos, adică toate privirile sale aruncate cu nervi îmi spun asta. Poate încă îl mai interesez, pana la urma am fost împreună și eu chiar îl iubesc pe acest nemernic arătos.

- Țipă mai încet oligofrenule, nu ești pe stadion.

Seth își dă ochi peste cap ironizandu-l pe Devil care se abține cu greu să lase cele două potențiale cliente și să vina să-l strângă de gât pe obsedatul ăsta.
Zic potențiale cliente deoarece am impresia ca cele două matracuce sunt mai interesate de Malice decât de cărți, lucru care mă cam scoate din sărite. Mai arunc câte o privire în direcția lui încercând pe tot posibilul să-l ignor pe Seth și încercările lui patetice de a mă convinge sa ies cu el, după faza de la bal și din cantina prefer să nici nu aud de el.

- Vin în seara asta pe la șapte să te iau?

Mă uit mirată la el, nu-mi amintesc să fi acceptat să ies cu el, iar faptul ca Devil vine spre noi și prinde exact cireașa de pe tort îl face sa se oprească în loc. Pot jura că ia căzut maxilarul.

- Ce?

Întrebarea lui nu întârzie să apară, si sincer nu știu cum i-aș putea explica că nu am fost de acord cu această ieșire.

- Tu ce vrei prăpăditule? Nu ai cumva niște cărți de șters?

Devil se abține cu greu să nu sară la gâtul lui ,și eu mă abțin cu greu să nu-l iau la șuturi, nu știu ce intenți are dar nu mă ajută deloc în relația cu sacul de nervi din fața mea, din contră ,mă îngroapă mai rău în noroi.

- Ia că deja m-am săturat!

Îl apucă pe Seth de cămașă și îl ridică în picioare băgând deja panică în mine ,ultimul lucru pe care mi-l doresc este să se ia la bătaie în mijlocul librăriei gonind și ultimii clienți.

- Ascultă tocilaru...

- Nu! Tu asculți la mine nemernic trădător ce ești. M-am săturat de tine și de figurile tale ,ia-ți florile bagă-ti-le în cur și ieși afară.

Seth dă să protesteze dar fără folos ,este smucit spre ieșire de către Devil care pare foc și pară eu rămânând singura cu ditamai buchetul de flori. Abia când îl văd întors in librărie mă pot calma ,nu este șifonat și nu pare ca a dus o lupta, pot răsufla ușurată. Trece pe lângă mine precum o furtuna intrând in depozit și trântind destul de tare ușa , tipic!

Îmi reiau activitatea ștergând bine toate cărțile de la A la Z ne uitând să la așez pe categorii după ce termin curățenia. Bineînțeles ca prințesa nu ma ajută ,după 20 de minute de stat în depozit a cutezit sa iasă, si-a luat ghiozdanul și a părăsit librăria lăsându-mă singură.

Tipic!

M-am obișnuit sa lucrez singură, ce mă surprinde este faptul ca mi-a luat și buchetul de flori deși nu-mi amintesc să-i fi dat acordul.
Termin treaba pe la ora 17 iar până la ora 22 stau și număr oi pe tavan, librăria este destul de veche și rar vin peroane pe aici, nu-i de mirare că proprietara vrea sa-l vândă.

Când s-a făcut 22 jumate am strâns ce avem de strâns și am rupt ușa spre ieșire, tot ce vreau este să ajung acasă să fac un duș cald și să mă bag în pat. Dar visul meu dispare când mă trezesc brusc cu o ploaie torențială ce mă împiedică efectiv să ies afară. Super! Asta îmi lipsea ,să mă inunde potopul până acasă, și deși stau destul de aproape, tot aș face 20 de minute pana acasă. Clar azi Dumnezeu este împotriva mea, și cum nu m-a dus capul să-mi iau azi o umbrela sau măcar un hanorac cu glugă mă văd alergând prin ploaie spre stația de autobuz, deși prefer să merg pe jos de data asta fac o excepție și o sa iau autobuzul chiar si numai pentru doua stații.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Jul 20, 2022 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Vrei să te măriți cu mine Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum