Down with the Fallen

Capitolul II

Am ramas in strada. Strainul..., adica Mattew plecase, iar eu am ramas de izbeliste sa ma uit la cele din jur. Deci. In ultimelele 15 minute am aflat ca masinariile se numeau "masini", iar cele galbene "taxi". Ok, bun. Macar atat.
In Rai tot, absolut tot, e diferit. Incepand cu faptul ca in Rai sunt ingeri, care zboara, neavand nevoie de "masini" pentru a ajunge undeva. Si eu avusesem aripi. Iubeam zoborul. Aia era partea mea favorita. In rest aveam doar de invatat, mers prin parcuri si iar invatat. Si ce invatam asa important? Invatam despre virtutile esentiale ale ingerilor: bunatatea, loialitatea, altruismul si compasiunea. Ingerii sunt foarte exisigenti cand vine vorba de "demonstrarea calitatilor in fata celorlati". Nu am inteles niciodata de ce era asa important ca toti sa stie ca ai alea patru calitati. Le ai? Ok. Foloseste-le. Nu ma obliga pe mine sa ma fortez. Nu zic, era un concept destul de bun, dar ei vroiau ca toti sa fie la fel, "TOTI SA FIE UNUL". Ei bine, asta nu am acceptat eu. Dar motivul asta nu m-ar fi impins niciodata sa il omor pe Rege. De moartea lui am fost acuzata pe nedrept, doar pentru ca, la balul organizat in cinstea altetei sale, eu am fost cea care i-a adus bautura, motiv pentru care toti cred ca eu sunt cea vinovata. D-aia am si fost alungata. Fara regrete: doar impinsa de pe platforma. Atat si nimic mai mult. Nu am fost lasata sa ma justific, nu am fost lasata sa explic, sa imi iau la revedere de la cei dragi. Am fost aruncata intr-o lume mizera, in care toti se holbeaza, dar nimeni nu vede. A trebuit sa ma supun. Nu e cale de scapare din labirintul asta.
Am inceput sa merg de-a lungul drumului pana am ajuns intr-un loc in care mai multe drumuri din-acelea sa intalneau.
"Da. Da! Sunt la intersectie. Nu. Nu am uitat. Da. Acum fac dreapta pe strada, ajung imediat. Da mama, merg pe trotuar. Bine. Bine. Pa!" am auzit pe cineva vorbind langa mine, destul de tare, intr-un aparat dreptunghiular care lumina. Sa vad daca am inteles. Locul asta de "intalnire al drumurilor" este o "intersectie", nu? Si drumurile se cheama "strazi"? Bine, ok, cred ca incep sa inteleg. Iar bucata asta de pamant gri de langa "strazi" e.. "trotuar"? Sa spunem ca am inteles... Macar acum nu o sa mai par o ciudata ca nu stiu nimic din lumea asta a lor.
Am continuat sa merg pe.."trotuar". Doamne, o sa fie greu sa ma obisnuies sa vorbesc asa! Viata de aici e mai imposibila de cat am crezut. Lume care intra in tine cand mergi, in timp ce se uita insistent la chesti aia dreptunghiulara, sau care urla la chestia asta, de parca ar avea viata. Ei sunt ciudatii aici!
Nu stiu exact at timp am mers prin locul asta, dar stiu clar ca mor de foame, se insereaza, si, o da! Nu am unde sa stau si haniele de pe mine arata mai mult de cat oribil. M-am oprit in fata unei usi. Inauntru erau multi oameni si miroasea asa bine. Imi ghiortaiau matele de foame. In Rai, in genul asta de incapere plateai cativa bani de aur pentru a primi o mancare, dar ghici ce? Eu nu aveau niciun ban. Observand mai bine ce se petrecea inauntru am vazut un om cum scotea din buzunar un obiect din pielea, din-nauntrul caruia lua niste hartii verzi. Deci asa se plateste aici. Cum fac eu rost de asa ceva? Cum eu eram prea atrasa de ce era inauntru am uitat ca eram intr-un loc public totusi.
"Va pot ajuta cu ceva?" a intrebat cineva langa mine cu o voce seaca. Am tresarit si m-am uitat la omul de langa mine. Wow! Am fost socata sa il vad pe Mattew imbracat intr-o camasa alba, purtand un sort negru legat de talie si pantaloni negri.
"Ce cauti tu aici?" m-a intrebat surprins, tragandu-ma de-o parte si inchizand usa in urma lui.
"Oh, hei! Si mie imi pare bine sa te revad!" ii spun, dandu-mi ochii peste cap.
"Cum m-ai gasit?" a intrebat el prefacandu-se ca nu auzise comentariul meu sarcastic.
"Poftim?!" am strigat contrariata la el.
"Cum ai stiu ca lucrez aici?" a persistat el cu intrebatea. "Stai. M-ai urmarit?"
"M-ai lasat in mijlocul lui nicaieri si tot eu sunt de vina?! Ce e cu tine aici?!" i-am intors-o.
"Aici lucrez!" a spus el de parca era evident.
"Pai bravo. Oricum, eu plecam." am spus si m-am intors sa plec.
"Aha. Asta inseamna ca nu ti-e foame si ca ai unde sa stai, nu?" m-a intrebat el sarcastic.
"Dap!" i-am raspuns continuand sa ma indepartez.
"Pai, pacat, pentru ca vroiam sa plec acasa sa mananc, dar daca nu ai nevoie de ajutor, atunci m-am scos!" spune el.
"BINE!" am cedat intr-un final, intorcandu-ma cu fata la el.
"Ce este?" m-a intrebat calm, de parca acum 3 secunde nu urlam la el.
"O sa vin.. Adica te las sa ma iei cu tine la casa ta." am raspuns, incercand sa ma mentin pe cat se poate calma.
"O, eu nu am spus ca as vrea sa te iau si pe tine." a raspuns abtinandu-se sa nu rada ca sa para serios.
"Dar..dar.. Dar acum 1 minut.. Stii ce? Lasa. Oricum eram.in drum spre alcineva." am raspuns sec intorcandu-ma iara.
"Si unde mergeai?" ma intreaba el luandu-se dupa mine.
"Nu e treaba ta." am raspuns continuand sa merg un pic mai repede.
"Deci nu te-ar deranja daca as pleca?" a intrebat mergand mai repede.
"Nup! Chiar deloc!" am spus grabind pasul.
"Sigur?" ma intreaba.
"Da." am spus aproape fugind.
"Sigur sigur?" a spus el fugind dupa mine.
"DA! Foarte sigur." am tipat la el.
"Pai bine atunci, am ajuns la masina mea." a spus si s-a auzit un clinchet.
"Ce?" l-am intrebat intorcandu-ma cu fata la el.
"Hai, urca!" mi-a spus deschizandu-mi usa.
"Ah." am raspuns dandu-mi ochii peste cap, dar intrand in masina lui.
Dupa ce a intrat si el in masina, pe scaunul de langa al meu, a bagat o cheie intr-o gaura de sub roata prinsa de masina.
"A fost mai usor sa te conving de cat am crezut." a rupt el tacerea.
"Ce vrei sa spui cu asta?" l-am intrebat ofensata.
"Uita-te pe geam!" m-a ignorat.
"Si de ce ma rog as face asta?" am spus aspru.
"Doar fa-o!" a continuat.
"Nu vreau!" i-am raspuns iritata.
"Hai! Te roooog!" spune el prelungind ultimul cuvant si facand o fata inocenta de copil.
"O..k..? O, doamne!" am spus cu rasuflarea taiata admirand privelistea incredibila.
"Bun venit in New York!" a spus el cu o tenta de madrie si entuziasm.