Down with the Fallen

Capitolul VII

"Evelin..?" o intreb. Stiam de poveste, dar ea nu a pus accent. Nu vroiam sa o presez totusi, dar stiam ca ar trebui sa stiu. Eram curioasa.
"Da..." spune acoperindu-si fata cu palmele. "A murit cu mama in accident. Handicapatul ala a intrat direct in ele!" spune ea, vocea spargandui-se la final. Asta nu putea duce undeva bine.
"Kate, daca nu vrei, nu trebuie sa..." am incercat sa o consolez dar m-a intrerupt.
"Nu! Nu, e ok. Nu am vorbit de asta de... De atunci... Sa vedem..." spune incercand sa isi adune gandurile. "Era o noapte rece de septembrie. Mama se dusese sa o ia pe sor-mea de la o petrecere. Se imbatase si nu putea onduce inapoi acasa. Insistasem sa ma duc eu dupa ea, dar mama nici nu s-a clintit. Eu eram ultima care vorbisem cu Evelin la telefon. Ma pusese mama sa o sun sa o intreb unde era. Era atat de beata si articula prost.." spuse ea, la final inspiramd cu putere, pentru a se calma. "Si nu s-au mai intors.." a expirat ea cu vocea tremuranda.
"Kate.." m-am asezat eu pe pat langa ea, ea stand acum in fund. "Kate.. E in regula.." o iau in brate, mangaindu-i spatele linistitor. "Ele sunt aici.. Cu tine.." ii spun incercand sa ii redau o farama de speranta. Mi se rupea inima sa o vad pe ea, fata cea vesela si lipsita de griji, cu zambetul amuzat si sarcastic mereu pe buze, pe ea in starea asta deplorabila, plangand pe umarul meu.
"Nu.." facea un efort in a articula cuvintele "nici nu apucasem sa ma impac cu ea.." spune izbucnind din nou in plans.
"Imi pare atat, atat de rau, Kate. Nu trebuia sa te presez sa imi zici." ii spun regretand enorm faptul ca am pus-o sa treava prin asta.
"E... E ok... Tineam asta de mult in mine.." spune ea intr-o incercare de a rade.
"Orice, orice ar fi, ele sunt aici, cu tine. Te iubesc si te vor iubi mereu. Trebuie sa te gandesti la ele cu zambetul pe buze." ii spun incercand sa o imbarbatez.
"Si cu lacrimi in ochi." adauga ea, stergandu-si nasul cu maneca bluzei.
"Stiu cat de importante au fost, sunt, si vor fi ,pentru tine, dar nu te voi lasa sa cazi. Nu din nou. Ai un sprijin." ii spun ridicandu-i barbai pentru a o forta sa se uite la mine. "Sunt aici. Pentru tine." ii spun accentuand fiecare cuvant si oferindu-i un zambet calda, incurajator.
"Iti multumesc." ofteaza ea, tragandu-ma intr-o imbratisare stransa. "Iti multumesc." expira ea, deparca ar fi tinut cine stie cat aerul ala in piept.
"Acum, hai! Sa te facem sa arati cat de cat decent ca sa coboram la masa!' ii spun, reusimd sa zmulg un zambet mic si o licarire de spernta in ochii ei.
"Mdea. Ce ar zice ratusca cea urata daca m-ar vedea asa?" spune ea, dandu-si ochii peste cap si ridicandu-se din pat.
"Nu inteleg de ce ii spui asa. Pare destul de dulce si amabila." ii spun.
"Oh, habar nu ai!' spune ea iesind pe usa, tipand ultimele cuvinte ca sa o aud.
"Explica-mi. Chiar nu te inteleg.' spun, intrand in camera de vis-a-vis, care avea acum usa deschisa.
Camera era un pic mai mare decat cea rezervata mie. Mobila si peretii erau de un violet deshis si alb. Era facuta in stilul camerei mele, as putea spune, doar a pictura de pe peretel patului era diferita. Aceasta reprezenta un fluture imens, cu aripile deschise. Pictat in nuante de violet si negru, se potrivea bine cu aspectul camerei, dar mie nu mi se parea ca o reprezenta pe Kate, in special. Ea clar arata mai mult ca o leoaica decat ca un fulture. Priveam intrigata pictura, incercad sa gasesc asemanarile in atea deosebiri, in timp ce ea scotocea ceva prin dulap.
"De ce fluture?" spune ea, parca citindu-mi gandurile. "Pentru ca tot timpul am vrut sa zbor al naibii de departe de toata lumea asta, dar uite-ma blocata in continuare aici." spune ea, neluandu-si ochii din sifonier.
"Si..? Ce te-a oprit sa pleci?" o intreb, asezandu-ma pe pat.
"Tot. Tata, prieteni, ratusca cea urata, si mai nou si Mattew." spune ea, un zambet incepand sa se joace pe buzele ei.
"Tu..il..ăm.." ma balbai eu, incercand sa gasesec cuvintele potrivite fata de tipul pentru care aveam o repulsie.
"Daca il iubesc? Sau cum reusesc sa il suport?" spune ea chicotind.
"Da, cam asa ceva." recunosc cu razand.
"Nu-ti fie frica sa intrebi, fato. Daca nu vreau sa iti raspund, nu o fac si gata. Asta nu inseamna ca tu nu poti intreba." spune ea, insfarsit aruncand o bluza neagra pe pat.
"Deeeci...?" o intreb eu, fiind pur si simplu curioasa sa aflu motivele pentru care, aparent, cineva il suporta pe el. Dupa parerea mea era un nesimtit, grosolan, cu probleme de temperament. M-am strambat la acest gand.
"Daca l-ai cunoste, ai vedea ca nu e deloc asa." imi explica ea simplu.
"Da, cu siguranta." spun sarcastic.
"Vorbesc serios." zice ea, intorcandu-se catre mine. "Toti il stiu ca tipul care 'bea, se bate, fumeaza si fute'. Dar nu e chiar asa. Ma rog. Aproape tot. Sub stratul ala neplacut de la suprafata e un tip minunat." spune ea afisand un zambet larg. Patea mandra de iubitul ei. "Ce ar fi sa ii dai o sansa?" spune ea, privindu-ma rugator.
"Ăăă.. Nu stiu ce sa zic. Ce zice lumea, se potriveste periculos de tare cu ce cred eu despre el." ii spun.
"Haide! Te roog?" inceraca ea sa ma convinga.
"Nu stiu ce sa zic despre asta.. Nu imi place de el.. Si e clar ca nici el pe mine..." incerc sa ii explic intr-un mod mai frumos ca nu o sa fac asta nici un ruptul capului. Aveam de gand sa stau si la distanta de un kilometru de el daca era nevoie. Chiar nu ma deranja sa il stiu cat mai departe de mine.
"O, mai taci! Nu e chiar asa rau. Eu stau cu el.." zice ea, adoptand o fata inocenta.
"Nup! Discutie incheita." ii spun, neavand niciun chef sa ma cert pe tema asta.
"Haideee! Pentru mine!" spune ea rugator, fiind ofticata de faptul ca eu ma tineam tare pe pozitii.
"Am spus nu." ii amintesc.
"De ce nu? Ti-e frica de ce om minunat e?" ma intreaba ea, preluand avantajul.
"Mattew? 'Om minunat' ? Astea imi spuna mai mult a antonime!" ii spun incepand sa rad.
"Oh, hai ma! Nu esti plictisita de toate prejudecatile de rahat pe care le face lumea?"
"Prejudecati? Eu nu il judec!" incerc sa ma apar.
"Ba da! Tocmai ce ai spus asta." imi aminteste.
"Nu-i adevar!" ii spun. Era adevarat, dar ea nu trebuia sa stie.
"Haide! Incerca sa il cunostie. Pe el. Nu pe cel pe care il descrie lumea ca fiind el." imi spune, incercand sa ajunga la un armistitiu cu mine.
"Bine. Si daca nu imi place de 'adevaratul el' ?" ii spun, ridicand o spranceana suspicioasa la ea.
"Atunci esti libera sa il ignori!" imi spune, de parca totul era asa simplu.
"Mda.." ii spun, nefiind prea incantata de idee, dar incercand sa ii fac pe plac lui Kate.
"Dar trebuie sa incerci. Adica sa te straduiesti cu adevarat."
"Mi adaugi multe conditii?" ma plang eu. "Si asa nu vreau sa il cunosc! Vreau sa fug de el! Cat mai departe! Nu mi-a placut de el. De la inceput."
"Si eu te credeam o snoaba cand te-am vazut prima oara." spune ea, punandu-si o mana in sold, preluand pentru a doua oara avantajul.
"Snoaba?! Nu sunt snoaba." spun strambandu-ma dezaprobator.
"Nup. Nu esti. Dar eu asta credeam cand te-am vazut. Uite cum 'prima impresie' a mea a fost complet gresita. Asta nu te pune pe ganduri?" a spus ea, intrand din camera ei intr-o alta, lasand usa deschis pentru a o auzi.
"Si ce te-a facut sa crezi asta?" schimb eu subiectul, avand cu o tenta de ingrijorare in voce. Pentru mine prima impresie era foarte importanta. Mai ales ca eram intr-o lume complet noua. Imi doream ca totul sa iasa cat mai bine, si depunea un efort mare incercand sa fac asta posibil. Chiar daca trebuia sa fac sacrificii. M-am ridicat de pe pat si ma priveam in oglinda mare de pe perete, incercand sa indentific de ce a crezut ea asta despre mine.
"Nu stiu.. Erai doar... prea perfecta ?", spune, dar a iesit mai mult ca o intrebare.
" 'prea perfecta' ? Cum e macar posibil asa ceva?" o intreb, holbandu-ma in oglinda. Tindeam sa nu o cred.
"Adica" face ea o pauza pentru a aprofunda situatia. " Nu stiu. Esti sexi rau. Gen, rau. Si pareai prea buna, prea 'de clasa', facuta parca fals. Gen, parca erai din povesti." incerca se explice, incurcandu-se in cuvinte.
"Da.. Sincer, ce tocmai ai spus nu prea ar sens." ii spun.
"Stiu." zice ea incepand sa rada. "Dar asa e." spune iesind din camera. Acum hai jos, pana nu ne dau in urmarire generala." spune, indreptandu-se catre usa camerei.
"Deci? Promiti sa incerci sa il cunosti pe el, pentru mine ?" spune cu o voce dragalasa si un zambet inocent, dand din gene.
"Bine!" cedez eu insfarsit.
"Asa! Sa nu imi spui ca nu te-am avertizat ca te va soca personalitatea lui!" pune razand.
"Mai vedem noi asta." mormai eu. "Deabia astept sa iti cunosc tatal." schimb eu subiectul, luandu-mi insfarsit ochii din oglinda si urmand-o afara pe hol.
"Mdea, asta daca apuci sa il prinzi in afara biroului." spune ea cu un fel de rautate in glas. A mai bombanit ceva ce nu am putut auzi, dar nu am vrut sa o pun sa repete.
"Pun pariu ca nu e asa rau cum crezi." incerc sa o imbunez ca sa nu ajunga asa iritata in fata celorlalti.
"Era. Pana ce banii au devenit mai importanti decat proria lui fiica." a spus, practic incheind orice alta posibila conversatie pe tema asta.
"Draga!", ne intampina un barbat de varsta mijlocie, cu zambetul pe buze. Parul saten incepea sa prinda noante de grii la varfuri, dar nu pare sa aiba mai mult de 47 de ani.
"Tata." mormai rautacios Kate, trecand pe langa el, nearuncandu-i nicio privire.
"Si cine este ea?" spune, intampinandu-ma cu un zambet primitor. "Eu sunt James, tatal lui Kate." se prezinga barbatul.
"Iar ea e sora mea." ma prezinta Kate, fara nicio urma de emotie in glas. Vorbele ei au facut expresia primitoare de pe fata lui sa se transforme intr-un extrem de trista.
In ce m-am bagat?