Down with the Fallen

Capitolul VIII

"Ce ai spus, draga?" a intervenit in conversatie Jessica, ce tocmai iesise din bucatarie.
"O, mai nimic. Vorbeam cu tata." spuse Kate nepasatoare, indreptandu-se spre o masa mare, frumos aranjata si pregatita.
"Esti ok, dragule?" am auzit-o pe Jessica intrebandu-l ingrijorata pe James. Insfarsit vazuse privirea deznadajduita de pe fata lui.
"Da, da. Nu iti face griji, scumpo." i-a spus el linistitor. Am luat loc langa Kate, si i-am asteptat pe cei doi.
"De ce ai spus asta?" i-am soptit acuzator lui Kate.
"Ce sa spun?" a zis ea calma, neluand in seama ca ei ne puteau auzi.
"Kate!" am strigat-o in soapta. "Ceea ce a ai spus l-a suparat rau pe tatal tau." i-am spus pe soptite.
"Aa!" a spus ea de parca acum isi daduse seama ce zisese, lucru care m-a facut sa imi dau ochii peste cap.
"Mdea. De cand mama si Evelin au plecat" spuse facand o pauza ca sa isi stapaneasca emotiile, nu atiu daca de furie, suparare sau tristete "am simtit ca mi-am pierdut si tatal. "O stai! Nu am avut nicio data unul!" a spus ea iritata, atunci cand Jessica si James au intrat in camera. Se putea citi pe fata lui ca era suparat si.. extrem de vinovat? De ce? Doar ea a spus ceva rau, nu el.
"Kate!" am strigat eu si Jessica la unison, ia ridicand din umeri, de parca nimic nu se intamplase. Stapanirea de sine a tatalui ei era enorma. Dar putea vede ca ochii ii devenisera luciosi.
Jessica a primit intr-un sfarsit mesajul tatalui lui Kate, si a luat locul din capul mesei.
"Pofta buna!" a spus Jessica, incercand sa isi mascheze tristetea cu un zambet.
Cat am mancat, nimeni nu a mai spus nimic. Toti aveau un aer suparat, si se putea simtii tensiune clara. Dar normal ca, linistea si calmul lui Kate erau exceptia de la regula. Si tocmai nepasarea lui Kate, facea ca toata atmosfera sa fie mai ciudata.
Pe de alta parte, mancarea a fost atat de delicioasa. Nu am putut sa termin tot, pentru ca mancasem si la restaurant, dar asta nu schimba faptul ca abilitatile cupinare ale Jessicai erau excelente. Kate mi-a aruncat la un moment dat o privire fugara, vazand cu nu mai pot manca, dar fiind prea timida sa admit lucrul acesta.
"Nu vom pleca acum. Noapte buna!" a spus Kate, aruncandu-le un zambet, mai mult sarcastic.
"Daiana, esti sigura ca nu mai vrei sa mananci?" m-a intreb Jessica, vazand-o pe Kate plecand.
"Nu, va multmuesc mult. Mancare atat de buna, dar chiar nu mai pot." am spus, zambindu-le cu zambetul pe care ar fi trebuit sa il primeasca de la Kate. Jessica mi-a returnat sincer zambetul, iar tatal lui Kate a zambit un pic.
"Vii azi?" striga Kate dupa mine.
"Acum!" am strigat eu la ei. '"Va multumesc. Noapte buna!" le-am spus dulce.
"Noapte buna, draga." mi-a raspuns pe un ton dragastos Jessica.
"Multumesc." a spus James, schitand un zambet.
Am urmat-o pe Kate, gasind-o in capul scarilor, asteptand impacientata.
"Nu! Nici sa nu te gandesti!" a spus ea, incepamd sa urce scarile, cate doua trepte o data.
"Ce nu?" am intrebat-o curioasa.
"Nu o sa ma faci sa imi schimb atitudinea fata de vreunul dintre ei." a spus ea, intrand in camera ei.
"Dar de ce macat te porti asa cu ei? Nu vezi cat de mult tin ei la tine si cum ii ranesti tu?" am mustrat-o eu, asezandu-ma pe pat.
"Nici macar sa nu incerci sa imi vorbesti despre asta. Nu stii nimic despre tata." a spus, incruntandu-se la cuvantul "tata".
"De ce ti-e si rusine sa ii spui 'tata'?" am intrebat-o, iar ea mi-a aruncat o privire ucigatoare, care apoi sa mai indulcit.
"Eh. Am eu multe pentru care sa ma port asa cu el. Incepand cu faptul ca nu are habar de nimic ce fac eu, ce cred eu, ce simt eu. Habar nu are cum sa se poarte cu fiica lui, care mai e si singura si unica, asa ca nu se mai poarta deloc nicicum." a explicat incepand sa se eneveze cu fiecare cuvant pe care il spunea.
"Eu cred ca el chiar incerca, dar nu vrei tu sa vezi. Ai o fixatie pe el." i-am spus, cercetandu-i fata. Un gand i-a strafulgerat prin minte, vazand cum intreaga ei figura s-a schimbat o secunda, dar revenind la starea initiala.
"Tu nu stii ce monstru zace in el." a spus ea pe un ton serios si infricosator.
"Nu crezi ca folosesti cuvinte un pic cam mari?" am intrebat-o, incercand sa ma mentin pe pozitii. Nu puteam concepe motivul pentru care, omul asta dulce si amabil, care si-a refacut viata cu o femeie incantatoare, ar putea-o face sa sinta atata ura si dezgust fata de el.
"Omul ala, imi batea mama si sora de fiecare data cand se intorcea beat si nervos in mijlocul noptii." a spus ea accentuand fiecare cuvant. "Iar Evelin a incasat multe palme si a ramas cu multe vanatai incercand sa ma apere pe mine de furia lui. Si cand am vazut-o ultima data in cosciug, avea inca vanataile alea." a spus ea uitandu-se insistent la podea si strangandu-si pumnii pe langa corp, intr-un gest exasperat de a nu izbugnii in furia care ii controla fiecare partea din corp. "Am stat cu el nu stiu cate luni in aceasi casa, pentru ca nu aveam unde alt unde sa ma duc. Am fost nevoita sa vin aici, iar el s-a intalnit cu fufa aia, inlocuind-o,pe mama!" a spus ea, mergand la biroul din camera si dand un pumn in el ca sa se descarce.
"Kate! Kate, incet.." am fugit eu la el, si i-am cuprins umerii trangand-o mai aproape de mine. "E ok, e ok." i-am spus, simtind cu furia incepea aa se scurga din ea.
"Merci." a soptit ea, imbratisandu-ma inapoi. Ea era cu cel putin zece centrimetri mai inalta decat mine, asa ca i-am putut simti barbai asezandu-i-se pe capul meu, iar lacrimi incepand sa ij curga din obraji.
"Hă! Te-am cunost de o zi, si am plans in preajma ta mai mult decat in toata viata mea!" a spus ea chicotind. "Hai sa tinem asta intre noi. Nu vreau sa imi stric reputatia." a spus razand usor, stergandu-si cu mana lacrimile din ochi. Am ras si eu cu ea, si i-am oferit cel mai bun zambet al meu.
"Sunt franta!" am spus uitandu-ma la ea. "Noapte buna, Kate!" i-am spus mai zambindu-i o data si deschizand usa camerei.
"Stai asa!" a strigat ea dupa mine, fugind la mine si mai imbratisandu-ma o data, pupandu-ma repede pe obraz. "Noapte buna, surioara." a spus oferindu-mi un zambet.
"Sora?" am intrebat-o, nesigura de faptul ca o spusese din greseala sau nu.
"Da. Vreau sa trec peste. Si tu esti aici. Mai bine nu m-ai dezamagi!" m-a amenintat ea in gluma.
"Promit sa nu te dezamagesc si sa fiu aici. Pentru tine." i-am spus, si am vazut cum cuvintele mele au reparat ceva in inima ei.
"Am incredere in tine." mi-a spus, zambindu-mi emotionata. "Acum, hai! Am multe sa iti arat, zic si invat maine! Si frumusetea asta" a spus ea ratandu-se de sus pana jos "are nevoi de somn." a zis, inceiand tot cu o gluma.
"Da, stii cum?" am zis razand de ea, cand a inchis usa, dandu-si in gluma aere de vedeta.
Am intrat in camera mea, si am privit de jur imprejur, expirand linistita. "Promit sa te schimb. Si sa te fac sa treci peste. Peste tot." am spus vorbind cu mine. Am luat dintr-una dun pungi o pijama confortabila, roz cu buliene albe. M-am schimbat repede si m-am aruncat in pat. Eram extenuata. Mi-am pus capul pe perna si am privit in sus la tavan. Am inceput sa ma gandesc la tot. Kate si familia ei, Kate si iubitul ei, pe care se intampla sa nu il suport si famila mea. Am adormit plangand, stiind ca nu o sa le mai pot vedea niciodata pe mama si Olive, sora mea. Fusesem atat de apropiate. Si acum, acum mi-e frica ca o sa le uit. Ca o sa uit flacara fin ochii lui Olive, pe care o vedem de fiecare data cand se uita la mine, ca o sa uit modul in care buclele parului mamei ii cadeau frumos pe umeri, ca o sa uit camera mea, cu maldarul de carti pe care planuisem sa le citesc, ca o sa il uit pe Pufosel, motanul gras al lui Olive, cu blana lui alba cu pete de negru si portocaliu, ca o sa imi uit toti prietenii, Karen, Selly, Molly si toti celilati. Universul, viata, tot ce aveam a foat lasat acolo, ca sa fiu aruncata aici si sa ma trezesc in mijlocul tutoror necunoscutilor, pierduta in urma tutoror, ca o persona pe care oricum nu o sa o mai vada si de care oricum nu o sa le pese. Sa fiu nevoita sa infrunt tot singura. De aia ii sunt recunoscatoare lui Kate. M-a luat cu ea, nelasandu-ma sa putrezesc in nepasare pe scaunul ala. Daca mi-ar fi spus cineva acum o saptamana ca avea sa stau sub acelasi acoperis cu oameni, as fi zis ca e nebun. Dar placerea vietii se pare ca o simt numai nebunii. Si am de gand se devin unul. Sa incetez sa imi incep toate gandurile cu "Daca nu ". Sa incep sa gust din viata de care am fost privata intr-o maniera in care sa nu imi dau seama ca nu mai traiesc. Ci doar ca respect toata regulile si ratez toata placerea. Ratez viata, considerand ca "traiesc asa cum trebuie ". Nu trebuie sa traiesti cumva, ca sa fi acceptat. Trebuie sa iti impui viata in fata altora ca sa vada ca nu iti pot corupe si lua libertatea. Singurul lucru care mi-a ramas. Sau pe care tocmai l-am primit. Libera alegere.