Down with the Fallen

Capitolul III

"Deci?" m-a intrebat el zambind mandru si totodata deosebit de adorabil. Ma privea cu niste ochi mari albastrii, curios si dornic sa citeasca fiecare emotie posibila de pe fata mea.
Eram absolut uluita de ceea ce vedem. Nu mi-am putut inchipui niciodata ca exista o asemenea priveliste. Apusul soarelui contura cu lumini rosiatic cladirie uriase si negre, ale caror incaperi luminate si afise stralucitoare ieseau in evidenta pe fondul albatru inchis al cerului. Masini treceau in viteza pe langa noi, lasandu-ne sa vedem doar o dara de culoare. Eram uimita de faptul ca oamenii, asa rai si tristi precum fusesem fortata sa cred, puteau fi capabili sa creeze un asa peisaj.
"Deeecii?" il aud pe Mattew, de a carui prezenta uitasem, trezindu-ma la realiate.
"E..eu.. Nu am cuvine!" ii zic, vorbind cat de sincer se poate.
"Asa credeam si eu." spune el cu un zambet mandru.
"Esti imposibil!" ii spun incepand sa rad, batandu-l in joaca pe umar.
"Cine vorbea!" spune el razand la randul lui.
Am inceput amandoi sa radem unul de altul. Sunetul rasului lui era genul ala de sunet perfect la al carui auz te topesti. Ne-a luat cateva momente sa ne calmam, dar in continuare el.chicotea. Mi-a fost destul de greu sa imi aduc aminte ca: 1. Noi nu eram prieteni, nici macar amici. Doar straini unul pentru altul. 2. Asta nu putea continua asa. Era un strain totusi, intalnit aici din greseala. Am decis sa rup tacerea prin exprimarea lucrurilor pe care le gadeam.
"Dar sa stii, ca asta" spun gesticuland intre noi doi "asta nu inseamna ca suntem preteni." ii spun pe un ton cat de grav pot. El se opreste din ras si devine serios, incruntandu-se privind direct spre drum.
"Asa credeai?" spune razand batjocoritor. "Doamne, nu! Sa zicem ca a fost un moment de bunatate al meu. Nu se va repeta, stai linistita." a spus dur.
"Nici nu imi doream altceva. Vroiam sa ma sigur ca si tu esti constient de asta." ii raspund scurt. Cam atat cu bunatatea lui.
"Mdea. Nu iti face griji d-astea. Gandeste-te cu ce o sa platesti." spune aratand spre o cladire pe care scrie cu litere mari, luminoase, "MOTEL". A oprit masina in fata cladirii. "Pa." a spus sec uitandu-se in fata.
"Pa.. Multumesc, presupun." ii spun, coborand din masina. S-a zis si cu strainul cu ochi frumosi. Albastri. Vroiam sa zic ochi albastri. M-am indreptat spre intrarea cladirii. Dupa numai doi pasi facuti, am putut auzi masina plecat.
Nu aveam cum sa raman aici. Din urmatoarele doua motive: 1. Nu aveam cu ce plati si 2. Habar n-aveam cum sa nu vorbesc si sa nu ma comport ca o ciudata totala. Am renuntat repede la ideea de a ramane aici, si cum era noapte acum, m-am asezat pe scarile de la intrare. Luminile din-nauntru s-au stins nu dupa mult timp, asa ca am ramas doar cu lumina chioara de la becurile de pe strada. In doua cuvinte, ziua de azi nu a fost chiar asa rea pe cat ma asteptam. M-am ridicat de pe scari si m-am asezat pe iarba, sprijinidu-mi spatele de un copac.
O briza rece incepuse sa bata, dar prin hainele mele se simtea mult mai rau. Nici nu stiu cum am adormit, dar stiu ca m-am trezit cu o durere de cap ingrozitoare si ma durea gatul din cauza pozitiei mele incomode. M-am ridicat incet de pe iarba. Era atat de frig. Am intrat in "MOTEL" si m-am asezat pe un fotoliu de la intrare. Am incercat sa inchid ochii, ignorandu-i pe toti ceilalti. Am simtit cum pe fotoliul de langa mine s-a asezat o persoana. A luat o hartie de pe masuta dintre fotolii.
"O, scuze. Nu vroiam sa te trezesc." mi-a spus fata. Era o roscata cu parul scurt si buclat si avea niste ochi verzi patrunzatori, dar avea o figura blanda.
"Nu! Nu. Nu iti face griji. Nu dormeam." am asigurat-o, facand-o sa se simta mai putin incomod.
"Sigur? Pot sa ma asez oriunde altundeva." mi-a spus cu o voce dulce.
"Da, sigur." i-am spus zambindu-i ca sa o determin sa se aseze. Nu era nicio problema, nu? Adica, nu. Acum fac parte din lumea asta.
"Si.. Cum te cheama?" am rupt tacerea cu singurul lucru care mi-a trecut prin cap.
" Kathelin. Pe tine?" imi raspunde ea zambindu-mi.
"Daiana."ii spun oferindu-i cel mai putin fals zambet pe care il puteam da.
"Nu esti de pe-aici, nu?" m-a intrebat ea.
"Defapt, nu, chiar nu. Dar am ajuns aici si sunt cam pierduta." ii spun incercand sa rad.
"Oh, fata, se vede asta. As putea sa ajut? Oricum nu am ce face, iar tu clar ai nevoie de ajutor." imi spune ea zambind.
"Da.. Dar nu am bani..." am incercat sa ii explic.
"Asta e cea mai mica problema" mi-a spus ea razand. "Ai mei sunt super bogati iar eu nu am pe ce cheltui banii. Eu cred ca tu" a spus aratand cu degetul catre mine "esti o investitie mai buna decat orice alta petrecere" spune razand.
"Dar nici nu ne cunoastem.." ii spun.
"Si? Fato. Asa se fac prietenii. Nu ii cunosti din-nainte! Toti sunt straini la inceput! Hai! Promit sa nu te musc.. Prea rau!" a spus incepand sa rada. Rasul ei zgomotos era absolut contacios.
"Presupun ca ai dreptate, dar nu vreau sa fiu o povara.." ii zic.
"Esti o povara ca nu iti misti odata fundul ala, care pot sa adaug super sexi, in masina! In plus, trebuie sa ma revansez ca te-am trezit!" imi spune, razand si mai tare, prinzandu-ma de mana si tragandu-ma dupa ea.